PDL Iasi da in clocot

marți, 25 mai 2010, 00:56
2 MIN
 PDL Iasi da in clocot

Deputatul Daniel Oajdea risca excluderea din PDL dupa ce a organizat saptamina trecuta un miting de protest la adresa Guvernului. Primii care l-au pus la colt si s-au delimitat public fata de opozitia manifestata de parlamentar au fost chiar colegii din organizatia judeteana. Practic, liderii PDL Iasi au votat ieri o rezolutie de sustinere neconditionata a masurilor de austeritate propuse de Executiv.

Pentru ca a fost singurul care a refuzat sa semneze documentul, Daniel Oajdea a fost trimis de filiala sa dea explicatii in fata conducerii centrale a partidului. "Vom prezenta rezolutia Biroului Politic National (BPN), iar acesta se va pronunta si vizavi de opozitia exprimata de Oajdea. Conducerea PDL Iasi considera ca actiunile izolate si singulare, cu accent populist, nu se constituie intr-o solutie reala la problemele grave cu care se confrunta Romania in aceasta perioada", a declarat Mihaela Popa, sefa Comisiei de Organizare si Desfasurare a Alegerilor (CODA) PDL Iasi.

Ea a precizat ca BPN ar putea propune eventuale sanctiuni, neexcluzind varianta ca Daniel Oajdea sa fie dat afara din PDL.

In replica, deputatul ales in Colegiul Dacia – Alexandru cel Bun si-a reafirmat opozitia fata de masurile Guvernului privind reducerea salariilor si a pensiilor mici.

"Am facut ce trebuia sa faca orice parlamentar ales uninominal. Daca voi fi exclus si as avea sansa sa ma intorc in timp, as face acelasi lucru. Doar in Partidul Comunist puteai fi dat afara pentru opinii diferite", a reactionat Oajdea.

Sedinta de ieri a CODA nu a fost lipsita de scintei. Un alt punct pe ordinea de zi care a suscitat discutii in contradictoriu a fost numirea lui Ioan Nani si a lui Adrian Butuca in structura de conducere a filialei. Dupa ce saptamina trecuta parlamentarii ieseni ai PDL si-au exprimat nemultumirea fata de "impunerea" celor doi in CODA, ieri partile au cazut oficial la pace. "Toti colegii au votat reorganizarea CODA pe colegii, de acestea urmind sa se ocupe inclusiv domnii Nani si Butuca. Din pacate, masura numirii celor doi nu ne-a fost comunicata din timp. Am fost pusi in fata faptului implinit, iar conducerea de la Bucuresti ar trebui sa-si asume aceasta eroare de comunicare", a declarat deputatul Marius Spinu, numit ieri purtator de cuvint al CODA.

In ciuda mesajului pacifist, securea razboiului este departe de fi ingropata. Viceprimarul PDL Gabriel Grigore a parasit inopinat sedinta de ieri, sustinind ca nu vrea sa faca parte din CODA alaturi de cei doi oameni de afaceri. "M-a deranjat o remarca a domnului Nani care a spus la un moment dat ca oricum nu-l intereseaza parerea mea. Nu am nimic personal cu cei doi, dar nu vreau sa fac parte alaturi de ei din acest organism de conducere", a spus viceprimarul.

Surse prezente la intilnire sustin ca un alt schimb acid de replici s-a purtat intre Daniel Oajdea si acelasi Ioan Nani. Ultimul ar fi cerut excluderea deputatului din CODA pe motiv ca se opune masurilor de austeritate propuse de Guvern.

Comentarii