Poveste de groaza de dupa gratii

Judecind dupa statura, ai spune ca nu ii este frica de nimic. Poate doar de propriul trecut. Este fost puscarias. A petrecut aproape doi ani dupa gratii pentru tentativa de omor. Spune ca nu este vinovat, ca a cazut el de tap ispasitor. Aceasta a fost insa mai demult. Acum are un job, o afacere, dupa cum o arata si cartea de vizita pe care mi-o intinde. Are si doi baieti mari, care il ajuta sa puna totul pe roate. „Nu scrieti acolo numele meu. Nu vreau sa stie lumea ca am facut puscarie. Am clienti importanti. Apeleaza la mine cu incredere“, insista. O sa-i spunem doar Sandu.
Pare om foarte versat. Imi spune insa ca ii face rau sa povesteasca de tot ce a indurat acolo. „Am avut noroc de prieteni. Trei luni dupa ce am iesit imi era rusine sa dau ochii cu cineva. Au venit ei, m-au luat cu binisorul, pina la urma m-au scos din casa“, imi explica. Nu intelege cum cineva s-ar putea obisnui in inchisoare. „Pentru unii aia e casa. S-au invatat cu regulile. Afara sint vai de capul lor, dar inauntru umbla numai in tricouri de firma. Aproape ca isi doresc sa se intoarca in puscarie“, se mira. Il intreb care sint regulile si zimbeste. Imi spune ca ar trebui sa stam de vorba citeva ore bune ca sa-mi povesteasca toate cite le stie.
„Dai o palma si cad trei“
„Cind am ajuns prima si prima data pe arest, m-am trezit acolo intr-o camaruta cu sapte paturi si 14 insi. Va dati seama, toti ma intrebau: «ce ai facut?, cum ai facut?», «ia de aici o pastrama, hai sa mincam». Nu prea iti arde de mincare cind ajungi acolo. I-am spus: «bai saracule, lasa-ma in pace! Sint cu ale mele. Vreau un pat, daca ai». Pentru pat faci „interval“. Cu cine sa ma bat? In camaruta aia dai o palma si cad trei“. Imi citeste privirea incurcata si imi explica. „Interval“ e cind te bati in culoarul dintre paturi. Dupa aceea, totul e dreptul celui mai tare. Si nu cistigi doar patul, reusesti si sa te impui. Sandu a stiut ce inseamna sa fie respectat. Sau macar temut. La Penitenciarul Iasi a ajuns repede sef de camera. Si la Jilava, pentru o perioada, cit a fost expertizat psihiatric, a trebuit sa se descurce. „Trebuia sa fac eu liniste in camera. Daca era scandal, veneau mascatii si loveau in stinga si in dreapta. Nu se uitau, nu dadeau cu mila. Ceilalti, mai mici, se bagau sub paturi. Eu, la cit sint de mare, cum sa incap?“, imi impartaseste secretul „sefiei“.
Razboi intre „cautati“ si „necautati“

Nu toti il iubesc insa pe sef. „Intre puscariasi sint categorii: cautati de cineva de afara si necautati. De partea mea erau „cautatii“. Cei care primeau pachete de la familie. La mine in camera erau vreo 20-30 din astia, cautati. Era interesul lor sa ii apar, ca, daca nu, cind veneau in camera cu pachetul, sareau toti pe ei de nu mai ramineau cu nimic“.
Necautatii, bineinteles, il urau de moarte. Din cauza lui Sandu nu puteau „sa produca“ nimic. Acestia erau si cei mai periculosi, ei nu aveau nimic de pierdut. „Cum ai facut panarama, vin mascatii si te leaga. Au acolo metode sa te faca blajin, mai ales daca iti iau dreptul la pachet. Astia necautati puteau sa faca si o fapta, ca oricum nu ii interesa“, imi spune.
Restul detinutilor isi pretuiesc destul de mult „drepturile“: un telefon pe luna, 2 pachete si o scrisoare. Daca iesi la munca, ai toate sansele ca, pe linga cele doua „vorbitoare“ asigurate pe luna, sa te poti intilni cu sotia, sa zicem, fata in fata, la masa. „E mare lucru sa o vezi, asa, in fata ta. Chiar daca sint de fata si gardienii. Eu ii mai convingeam sa ne lase sa vorbim in liniste“.
„Ii imbracau in perdele si ii faceau mirese“
Rid copios cind imi povesteste ca dormea legat de degetul mare de la picior cu o ata de papiota. Lui nu i se pare de gluma. Era stapin adevarat doar cit isi putea folosi forta. „Ii aveam si eu pe ai mei in camera. Cind dormeam eu, ei stateau treji si trageau de ata daca era ceva, daca se dadea vreunul la mine. Saream ca ars. Daca era cineva prin preajma, il loveam. Cine atingea din greseala ata, o facea pe riscul lui“. Cu unii forta era aproape inutila. Invatasera toate smecheriile. Stateai cu ei, jucai ceva, si numai ce fugeau la usa. Incepeau sa bata cu pumnii in usa, sa strige ca ii omori. „Zimbind se duceau si te turnau. Daca ii dadeai unuia mai obraznic o palma, se facea de parca ai fi dat o suta de pumni. Era greu sa ii tii, una-doua se duceau la comandant cu pira. In nimeni nu puteai sa ai incredere“. De furca avea Sandu si cu „fetitele“, homosexualii. Nu ii suporta la el in camera. „Ei se stiau intre ei. Conducerea incerca sa ii puna cit mai rasfirat. Cite trei, separat, nu toti in aceeasi incapere“. Avansurile se faceau pe favoruri. „Vin ei si te invita, pentru o tigara. Altii ii imbie: «daca mi-o faci, esti protejat», chestii din astea. Pina seara era in «paravanul» lui: un cearsaf pus intre paturi. De mine nu se apropiau, ca stiau ca ii plesnesc“. In alte camere era o adevarata distractie. „Ii imbracau in perdele si ii faceau mirese. Le puneau sini. Prostii de-astea“, imi povesteste, oarecum rusinat.
Tigara mai puternica decit euro

La Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi tigara e la putere. Cu ea cumperi orice. De la favoruri sexuale la sclavi pentru o zi. Pentru doua tigari convingeai pe unul sa faca de serviciu in locul tau. Adica sa duca galeata in care isi fac toti detinutii din camera nevoile. „La Jilava nu e asa. Acolo ai voie cu bani. La Iasi e Penitenciar de Maxima Siguranta, moneda e tigara. Cei mai fericiti sint nefumatorii“, zimbeste. Cu doua cartuse iti iei tricou de firma. Poti sa iti iei si blugi de firma. „Sa ii vezi pe unii cum defileaza prin inchisoare cu trening si tricou de firma. Si afara, cind ies, dorm pe strazi, imbracati ca vai de ei. Ca doar tricoul de firma nu poti sa il iei cu tine cind pleci. Iesi doar cu un rind de haine, acelea cu care ai intrat“. Il intreb daca nu era o afacere sa fii sef, sa iti stie lumea de frica. Poate ca, pentru unii, da. Jan Buliga, binecunoscut in lumea interlopa ieseana, s-a invatat cu traiul bun in inchisoare. „Lui ii trimiteau din toate camerele cite ceva. Stringeau sefii de camera tigari, salam, ce mai primeau, si i le trimiteau apoi cu «trasurica»“, povesteste. Imi explica ce e trasurica: „Trimit toti, din mina in mina, cite o ata. Din camera in camera. Ajungi asa si la camerele din pavilionul opus. Pe ata asta trimiti tot ce ai: tigari, mincare, haine de firma daca vrei sa faci schimb“. Pe vertical, daca faci legatura cu celelalte etaje, se cheama „tramvai“. In puscarie iti poti cumpara si un somn linistit. Iti trebuie o lama de ras, o marfa foarte cautata. Te tai si ajungi la spital. Acolo ai patul tau, pe cind in camera faci cu rindul. Trebuie insa sa fii maestru sa poti intra in puscarie cu lama. Controlul e drastic, te cauta la pielea goala. „Era unul, daca era hot, de aici facea totul“, imi arata Sandu degetele, miscind repede din ele. „Plimba lamele dintr-o mina intr-alta de nici nu-ti dadeai seama. Il cauta in buzunar, el ascundea intr-o mina, il cauta acolo, dadea repede in cealalta“.
„Fiule“ in sus, „fiule“ in jos, se afla toate informatiile
Din scrisorile altor detinuti primite la redactie a reiesit ca medicul din Penitenciar, dr. Vasile Ouatu, nu e foarte bine vazut de puscariasi. Nu e si parerea lui Sandu: „Detinutii il cauta de obicei pentru diazepame, fenobarbitale. Se pling ca nu pot dormi, dar se drogheaza cu somnifere din astea. Le tin sub limba in timp ce fumeaza“. Doua mii si ceva de detinuti si toti incearca prosteala asta. Cind medicul nu le face pe plac, se supara pe el. Imi povesteste ca, de multe ori, se face ca ii crede si le da tot felul de pastilute colorate, vitamine. „Unii nu vor decit sa mai iasa pe holuri. Mai combina o tigara de la alte celule, mai comunica cu unul, cu altul. Cer la preot si la doctor. Nu poti sa dormi, asta este pretextul“. De multe ori, preotul si doctorul sint mina in mina. Te duci la spovedanie si preotul te intreaba cite in luna si in stele: „Preotul, cu har. „Fiule“ in sus, „fiule“ in jos, se afla toate informatiile. Daca un coleg de camera doarme, daca celalalt e cuminte. Dar fapta asta cine a facut-o? Asa ajunge si la urechile conducerii“. La finalul intrevederii, Sandu a refuzat sa ne spuna cum si-a regasit locul in societate. Nu mai are de ce sa-i fie rusine, mai ales ca si-a platit „pacatele“. Dar este convins ca trecutul sau i-ar goni clientii din afacerea pe care a pornit-o si care i-a permis sa-si reia locul in societate.
Conducerea Penitenciarului: „Sint camere in care dorm cite trei oameni in doua paturi“
Conducerea Penitenciarului de Maxima Siguranta Iasi recunoaste o parte din „practicile“ detinutilor si le neaga categoric pe altele. „Exista micul trafic intre detinuti aflati in camere diferite, iar printre detinuti metoda de schimb a bunurilor se numeste «Caleasca». Bineinteles, cind depistam astfel de schimburi, trecem la sanctiuni. Tigarile sint aici o moneda buna. Este un simplu troc. Detinutii dau tigari contra altor bunuri“, recunoaste Ion Chitosca, director adjunct al Penitenciarului, cit de puternica este banala tigara dupa gratii. In ceea ce priveste bataile aplicate de mascati, directorul pare sa accepte ca sint legende cu iz de adevar. „E adevarat, in 2001, atunci cind s-a infiintat Departamentul Penitenciarului de Interventie Rapida, au mai fost cazuri in care s-a mai dat cite o palma in plus. S-au luat insa masuri. Vreo trei sau patru lucratori au fost sanctionati de la mustrari scrise pina la reducerea salariului. Acum nu-si mai permite nimeni, pentru ca si-ar pierde serviciul“, a precizat ofiterul. Batalia pentru un pat este explicata de director astfel: „Am avut prin anii 1999 – 2000 o perioada in care existau extrem de multi detinuti. Nu aveam loc pentru fiecare in parte si mai dormeau mai multi in paturi. Si acum sint camere in care dorm cite trei oameni in doua paturi alaturate“. Singurul lucru reclamat de detinuti si in fata caruia ofiterul a negat categoric a fost cel legat de toalete. „Cum sa nu fie toalete in camere? Este o afirmatie deplasata, falsa. Toate camerele sint dotate cu grup sanitar, chiar daca nu toate au si dus. Poate este vorba despre gunoiul menajer, este o mare diferenta“, a incheiat Ion Chitosca.
Ce scriu detinutii
Zeci de detinuti au trimis la redactie scrisori prin care isi exprima nemultumirile fata de viata din Penitenciar. Acestia par sa fie marcati de „nedreptatile pe care le resimtim zilnic“, dupa cum ne-a scris Ion A. Altul, Marcel, este indignat de intreaga filiera de teroare din Penitenciar „de la asa-zisii smecheri pina la coruperea agentilor de ordine“. Barbatul descrie in scrisoarea sa, cu lux de amanunte, cum este „pradat“ un detinut pe drumul de la poarta inchisorii pina in celula. „De cum intri in Penitenciar si pina la camera te asteapta tot felul de indivizi care te intreaba daca detii tot felul de cosmetice. La haine, daca le dai spaga tigari, ti se da ceva bun. La fel se intimpla si cu lenjeria de pat. Dar asta nu ar fi nimic. Odata ajuns in camera, totul se schimba, aici este puterea celui mai tare. Daca primesti pachet de acasa, cind ajungi in camera nu mai ai nimic, totul ti se ia de catre putere. Esti terorizat de iti vine sa iti pui capat zilelor“, a consemnat detinutul. Desi sint interzise obiectele contondente in celule, acestea par sa se gaseasca peste tot „de la tevi de otel, bare de fier pina la cutite“. Mai mult, potrivit lui Costel, unii detinuti se pot folosi cu usurinta de telefoane mobile in diferite scopuri. „Au loc tot felul de convorbiri care pot influenta judecatorii, Parchetul si chiar martorii. O intreaga mafie a Penitenciarului“, adauga Marcel. De asemenea, acesta precizeaza si faptul ca unii agenti, pentru diferite sume de bani, favorizeaza „smecherii“ Penitenciarului care „te ameninta in permanenta ca te omoara, ca iti distrug familia, daca se aude ca cineva ar indrazni sa spuna ceva despre interiorul Penitenciarului“. La fel de usor, mai scrie Marcel, se trec cu vederea si agresiunile sexuale care „te nenorocesc in toate felurile“. In majoritatea scrisorilor primite la redactie, detinutii se pling ca nu beneficiaza de ingrijiri medicale. „Desi sint diagnosticat cu probleme oftalmologice ce pot duce la pierderea vederii, nu pot urma tratamentul dat pentru ca nu sint bagat in seama de medicii de aici“, a precizat Valentin. Alti detinuti se pling ca le sint aplicate corectii de catre gardieni fara un motiv intemeiat. „Din greseala am varsat un pahar, iar bucatarul a chemat mascatii. M-au batut in camera pina am cazut. Aproximativ zece mascati ma loveau cu picioarele unde apucau. Desi am tipat ca nu a fost intentionat, acestia nu s-au oprit“, a scris Ciprian.