Povestea ultimului hornar

"Ca orice meserie, daca o faci cu sufletul, nu este enorm de grea. Chiar daca este mizerabila, acum sint scule performante", a spus Virgil Grierosu. Pornind de la o emisiune intitulata "Meserii Prigonite", Virgil Grierosu a privit hornaritul initial ca un hobby. A prins tot mai drag apoi de acest domeniu, si, impreuna cu asociata lui, s-au hotarit sa readuca la viata o meserie ce parea deja uitata.

Hornaritul este o activitate care se practica de doi ani la Iasi cu suflet. Izgonita din cauza conditiilor grele in care se desfasoara, meseria a pierdut teren in ultimii ani din ce in ce mai mult. Pentru doi ieseni insa, hornaritul reprezinta o ocupatie care mai poate fi salvata. "Hai cosar, cosar/ Prin oras hoinar, hoinar/ L-a vazut un om intr-un car/ Si s-a luminat", acestea sint versurile celebrei melodii cintate de Stefan Banica pe care le aud asociatii firmei Hornar atunci cind le suna telefonul. Pentru ei, hornaritul a inceput ca un hobby. Acum doi ani, Virgil Grierosu a urmarit la televizor o emisiune despre cosari. A aflat ca mai sint foarte putini cei care o practica si care mai sint dispusi sa se urce pe cosul unei case ca sa il curate. In Iasi nu mai exista nici macar o firma specializa in acest domeniu. Metodele noi precum pastilele de curatat hornul sau soba i-au facut pe meseriasi sa renunte la activitatea lor. Virgil Grierosu a inteles insa ca nu toate metodele noi sint intotdeauna si cele mai bune. "A inceput ca un hobby, dar am ajuns pina aici facind scolarizare. De la televizor am aflat despre meserie si apoi de asociatia hornarilor, ASFOCH, de la Reghin. Am mers acolo pentru a face cursuri, teorie si practica. Am invatat de la specialisti in domeniu ca trebuie sa ai un chit minim de scule pentru a face parte din aceasta asociatie si ca sa iti poti desfasura meseria. Nu mai este meseria aceea cind venea omul cu bila in spate, cu o sirma si cu peria, fit, fit, si cu asta terminam lucrarea. La inceput ni se parea ca este simplu, dar participind la aceste cursuri am ajuns sa stringem un raft intreg de documentatie. Ne-am dat seama ca nu e chiar meserie de doi bani, ca inainte", a povestit Virgil Grierosu. Barbatul a decis dupa ce a vazut ce presupune, de fapt, aceasta meserie, sa fie un hornar cu acte in regula. S-a asociat cu o femeie dispusa sa investeasca intr-o firma care sa le ramina copiilor si a pornit afacerea. "A fost o conjunctura. Copiii se cunosteau, discutind in casa, am spus ca, dincolo de traditia meseriei, este o oportunitate in afaceri, o nisa de piata. Investitia a fost de 20.000 de euro, pentru ca avem si o masina adecvata. Dar daca vorbim doar de scule, am cheltuit aproximativ 10.000 de euro. Si nu le avem pe toate. Ne-am facut un necesar de materiale pe care inca mai trebuie sa le achizitionam din Germania in aceasta primavara, cam de 6.000 de euro. Ca sa iti deschizi firma este totusi costisitor", a explicat Ema Popescu.

In 2008, nici macar un singur client

Cei doi asociati au considerat insa ca baietii lor, pe care i-au si scolit deja in domeniul hornaritului, vor putea trai cindva de pe urma firmei. "Poate nu azi, nu miine, dar in trei, patru ani este posibil sa devina obligatorie curatarea cosului si o sa ne aliniem la standarde europene. Daca ar fi sa traiesc din cosarit acum, nu stiu daca as avea bani de piine sau de intretinere. Eu am facut-o in ideea ca am si un serviciu la care nu pot renunta, dar deocamdata nu se poate trai doar cu aceasta meserie. O lucrare costa maximum 70 de lei daca vorbim de horn, iar la semineu ajunge undeva la 250 de lei. Speranta noastra este ca se construieste mult, si atunci, poate, va fi nevoie si de un hornar", a continuat Virgil Grierosu. Cei doi ieseni nu s-au speriat de faptul ca au inceput o afacere la care toti renuntasera deja. In anul 2008, atunci cind au infiintat firma, nu au avut nici macar un singur client. Anul trecut au inceput sa sune telefoanele si au ajuns sa aiba o lucrare pe saptamina. Nu a fost indeajuns incit sa faca profit, dar au reusit sa isi scoata in parte investitia. Ei cred ca investitia lor va fi una de succes, chiar daca pina acum nu s-a dezvoltat. Pentru a demonstra ca tehnologia, cea care a rapus initial meseria, poate fi acum un atu, asociatii au adoptat strategia hornarilor din tarile din Vest. "Un lucru esential este utilizarea camerelor foto-digitale cu infrarosu. In Italia am invatat aceasta tehnica si asa ne-am cumparat si noi camera si laptop. Filmam toata lucrarea, iar la sfirsit ii dam clientului un CD, ca sa il aiba garantie. Ajungem la poarta omului si ne spune: vai, dar ati venit cu masina? Standard este ca hornarul se deplaseaza cu bicicleta. Cind ii vad pe baieti ca se echipeaza cu masca, cagula, manusi, clientii ne spun ca am avut chiar mare curaj sa deschidem o astfel de firma. Am investit, dar cind te prezinti la beneficiar bine echipat dai o nota buna", a adaugat Ema Popescu.

"Acest cos de fum nu este un moft, este un accesoriu necesar"

Cei doi asociati spun ca in Romania oamenii nu constientizeaza necesitatea hornarului si ca, de multe ori, ei primesc solicitarile cind deja oamenii sint intoxicati. Anul trecut, principala cauza a incendiilor, in proportie de 75%, a fost cosul de fum necuratat. Iesenii sustin ca nu de putine ori au clienti care au apelat initial la un vecin sa le curete cosul, si apoi sint sunati si rugati sa elibere o adeverinta care sa fie aratata inspectorilor de la E.On Gaz. "Noi am si refuzat lucrari pentru ca erau cosurile inapte. Responsabilitatea vine pe umerii nostri, trebuie sa fii inconstient sa dai o adeverinta fara video-inspectia cosului de fum. Multa lume este inconstienta. Oamenii nu trebuie sa mai foloseasca suberele, acele table pe care le pun ca sa nu mai iasa caldura. Risca sa moara intoxicati in casa si nu stiu ca trebuie sa isi curete cosul de doua ori pe an. Am intilnit vile unde au dat sute de mii de euro pentru constructie si nu au mai dat o mie de euro pentru un cos sau bani ca sa il curete apoi. Nu mai spun ca am facut foarte multe lucrari pe degeaba, pentru ca avind clienti batrini uneori ne e si mila sa le iei bani", a mentionat Virgil Grierosu. Cei doi asociati spun ca in vest hornaritul este o meserie care s-a pastrat si este respectata cu strictete. Hornarii sint platiti de catre primarii in tari precum Germania, iar localnici care refuza sa ii primeasca primesc amenzi de la autoritatile locale. „Acest cos de fum nu este un moft, este un accesoriu necesar. In strainatate, aceasta meserie nu este luata in deridere. Este respectata ca orice alta lege. Firmele de asigurari ar trebui sa cuprinda in polite si acest cos de fum, pentru ca este un risc de incendiu, asa cum se face in tarile membre UE. S-ar crea responsabilitate si principala cauza a incendiilor ar fi eliminata. Nu in ultimul rind, viata oamenilor nu ar mai fi pusa in pericol", a precizat Ema Popescu.

Au fost in Italia, la intilnirea mondiala a hornarilor

Cei doi asociati au fost primii care au reprezentat Iasul la o intilnire mondiala a hornarilor. In luna septembrie a anului trecut au mers in Italia, la Malesco. Anual, acolo se intilnesc hornarii din toata lumea si sarbatoresc. "Au fost 24 de delegatii din Europa si America. De exemplu, in Italia, la hotel, au venit nemtii imbracati in costume nationale Era ceva deosebit. Se pastreaza breasla meseriasilor, la noi a disparut, ca asa este societatea. Acolo sint masini cu apa, lavoar, au vestiar, aia costa 200.000 de euro. Eu trebuie sa ma mai nasc de o suta de ori poate. Si mai ales ca am luat-o de la zero si acum doi ani la o virsta considerabila. Din Iasi numai noi am fost la Malesco, pentru prima data. Vedeai pe fata italienilor bucuria ca le-am onorat orasul. Ei au chiar si muzeul hornarului si stiu sa se bucure din orice. Am ramas surprins de nationalismul care exista in oameni. Au firme specializate cu tinuta de gala, dar un joben ajunge si la 100 de euro. Costa enorm de mult pentru noi", a povestit Virgil Grierosu. Cei doi ieseni spun ca si-au facut prieteni in rindul hornarilor din toata lumea si inca mai tin legatura prin e-mail cu ei. Au vazut ca cei din strainatate au tot felul de obiecte care reprezinta hornaritul si au incercat sa le preia modelul. Au realizat si ei sticle de vin pentru prieteni cu o eticheta speciala: "Ti-a iesit hornarul in drum cu o sticla de vin bun", acestea sint cuvintele scrise pe eticheta.

"Mireasa care atinge cosarul in ziua nuntii va avea o casnicie norocoasa"

Iesenii spun ca hornarul este un simbol al norocului. Pe linga faptul ca este necesara, meseria de hornar are si o traditie in spate, sustin asociatii. "Nu regret nici o secunda ca am invatat aceasta meserie. Este frumoasa si pentru ca are traditie, iar dupa intilnirea hornarilor din Europa am ramas mult mai legata de meserie. De mic copil stiam cind primeam martisor cu hornarul ca imi aduce noroc. Sau daca vedeam cosarii, trebuia sa punem mina pe ei, sa ne murdarim de funingine, si stiam ca ne aduce noroc. Nu ne certa mama ca am stat mai mult in strada decit aveam voie sau ca nu ne-am facut lectiile. Asa am ajuns si noi acum sa impartim martisoare in martie si sa dam bomboane copiilor, sa ii atragem sa ne atinga, ca sa le purtam noroc", a afirmat Ema Popescu. Tot ca parte a traditiei, firma Hornar participa si la nunti. Hornarul poate fi chemat sa o intimpine pe mireasa. "Traditia spune ca mireasa care atinge cosarul in ziua nuntii va avea o casnicie norocoasa. Ea trebuie sa fure un pai din peria cosarului si sa il pastreze toata viata. Paiul este purificat prin foc si protejeaza casa impotriva bolilor", a incheiat Ema Popescu. Firma celor doi asociati a organizat deja o astfel de regie la o nunta si colaboreaza chiar cu o revista in care apar de un an de zile, sub deviza „Invita cosarul la nunta". Intr-o vreme de criza financiara si in care avansul tehnologiei duce la disparitia a tot mai multe meserii, cei doi ieseni impreuna cu baietii lor au incercat sa pastreze activitatea de hornar in viata. Firma lor este singura de hornarit din Iasi si care lucreaza cu echipamente de ultima generatie. In plus, ofera inregistrari video ale lucrarilor. Au vrut sa promoveze traditia si au mers chiar si in Italia pentru a reprezenta Iasul. Ultimii hornari din oras acreditati in acest domeniu sint de fapt primii care lucreaza dupa normele europene.