Premiera cu „Barbierul din Sevilla” la Opera ieseana

miercuri, 22 februarie 2012, 21:54
3 MIN
 Premiera cu „Barbierul din Sevilla” la Opera ieseana
Regizorul italian Matteo Mazzoni alaturi de Beatrice Rancea, managerul Operei iesene

Celebra opera „Barbierul din Sevilla", compusa de Gioacchino Rossini, va putea fi urmarita in aceasta duminica pe scena Casei de Cultura a Studentilor, intr-o distributie de exceptie. Incepind cu ora 18:30, la pupitrul orchestrei va evolua maestrul David Crescenzi, iar rolurile lui Figaro, Don Bartolo si Don Basilio vor fi interpretate de trei invitati din Bucuresti, Budapesta si Brasov: Iordache Basalic, Peter Hercz si Dan Popescu. Regia, scenografia, costumele si luminile spectacolului sint realizate tot de un invitat din Italia: Matteo Mazzoni. Alti trei invitati din Italia se regasesc in distributie, ca asistenti pentru scenografie si costume, respectiv ca autor al montajului video. De la Opera ieseana vor urca pe scena solistii Florentina Onica (Rosina), Ricardo Nori (contele Almaviva), Ana Maria Donose (Berta) si Eduard Sveatchevici (Fiorello, respectiv Comandantul). „Avind in vedere ca avem trei distributii foarte bine pregatite, de fapt vor fi trei premiere, asa cum v-am obisnuit. De exemplu, am avut doua premiere cu «Tosca» sau doua premiere cu «Nunta insingerata si Anotimpurile». Putem sa oferim publicului inca doua spectacole la fel de importante, pe care le numim premiere, la fel de bine pregatite de interpretii nostri si de invitatii pe care ii avem. Urmatoarele premiere vor fi pe 2 si 22 martie", a precizat Beatrice Rancea, managerul Operei iesene. Tinarul regizor italian Matteo Mazzoni (35 de ani) a apreciat ca spectacolul „Barbierul din Sevilla" pregatit pentru publicul iesean este unul modern, pe care Opera il va putea exporta cu succes in intreaga Europa. Atmosfera specifica Sevillei va fi creata prin costumele „bogate", realizate din matase si brocart, aduse din Italia, dar si prin introducerea foaierului Teatrului National ca decor. „De la epoca lui Rossini vom ajunge la ceea ce se intimpla in casele oamenilor in 2012. Cu aceasta traversare in timp, vom reusi, bineinteles, ajutati de maestrul Crescenzi, sa transmitem ceea ce a dorit Rossini sa exprime prin muzica sa", a explicat regizorul Matteo Mazzoni. Dirijorul David Crescenzi a marturisit ca a avut noroc sa gaseasca la Iasi o mezzosoprana care sa interpreteze rolul principal din spectacol. „Nu e usor sa gasesti interpreti pentru muzica lui Rossini, ca sa respecti stilul acestuia. Asta si pentru ca, la Rossini, protagonista e mezzosoprana, iar in Romania, in cele mai multe spectacole sopranele au rolul principal. Sint fericit ca, la Iasi, am gasit-o pe Florentina Onica, care va juca asa cum a fost scris rolul Rosinei, pentru mezzosoprana. E dificil de gasit voci pentru muzica lui Rossini si pentru ca aceasta e mai complexa, ea continua repertoriul mozartian in Italia. Publicul are prilejul sa il cunoasca pe Rossini si sa il respecte mai mult, pentru ca nu este doar cel care a scris «Figaro qua, Figaro lá». Sint sigura ca, la Iasi, va fi cel mai bun «Barbier din Sevilla» care s-a jucat in ultimii 30 de ani", a precizat David Crescenzi. Biletele la premiera din aceasta duminica costa 40 si 30 de lei, respectiv 20 si 15 lei cu reducere.

In cadrul conferintei de presa prilejuite de lansarea premierei „Barbierul din Sevilla", conducerea Operei iesene a anuntat ca au inceput deja repetitiile pentru o alta premiera, de aceasta data nationala. Opera va marca anul Caragiale printr-un spectacol de balet in premiera, „D’ale Carnavalului", in regia maestrului Ioan Tugearu. „Spectacolul e o premiera pentru lumea dansului din Romania, iar pentru mine o piatra de incercare, cu toate ca am montat pina in prezent spectacole mult mai complicate. Dificultatea consta in primul rind in faptul ca nu ai nici un fel de indicatii in ceea ce priveste pasii de dans. Cum faci un pas de dans pe replica Mitei Pampon: „Nae, unde esti, ca te string de git?»! Dar eu il iubesc foarte mult pe Caragiale, mai ales pentru ca, la sfirsit, in orice opera de-a lui, personajele sale nu iti dau niciodata senzatia ca sint rele, hidoase, ca au in ele ura, chiar daca le ironizeaza mult", a precizat Ioan Tugearu.

Comentarii