Punct final in referendumul de la Iasi: cinci dosare penale

luni, 30 iulie 2012, 21:37
4 MIN
 Punct final in referendumul de la Iasi: cinci dosare penale

La nivelul judetului, potrivit centralizarii efectuate de Biroul Electoral Judetean (BEJ), s-a inregistrat o prezenta la vot de 45,97%, mai mica decat media la nivel national. Din cele 687.581 persoane inscrise pe listele electorale permanente au votat 316.123. Aproximativ 87% dintre iesenii care au participat la referendum au votat pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, in timp ce 11,67% au stampilat casuta cu „Nu". Procentul ramas este reprezentat de cele 4.400 voturi declarate nule de catre BEJ. Totodata, din cele 756.589 buletine ce au fost repartizate judetului Iasi, peste 440.000 au ramas neintrebuintate.

O contestatie la fiecare 7 minute

Pe parcursul celor 16 ore de vot, la sectiile de votare din judet au fost depuse 135 de contestatii, dintre care 127 au fost solutionate de catre membrii sectiilor de votare respective, iar 8 au fost directionate catre BEJ. Cele mai multe contestatii au venit din partea PDL si au constat in nereguli legate de urna mobila. Nemultumirea democrat-liberalilor era legata de faptul ca cei care solicitau aceasta urna nu erau obligati sa demonstreze ca sunt in incapacitate de a se deplasa. „Nu va pot da un numar exact al contestatiilor depuse, insa cert este ca nu s-a respectat legea in acest sens. Legea spune ca urna mobila poate fi solicitata de catre persoanele care se afla in incapacitatea de a se deplasa sau pentru angajatii spitalelor, dar in cererile adresate presedintilor sectiilor de votare nu era o astfel de specificare. Astfel, puteau vota prin intermediul urnei mobile si persoane de 30 de ani perfect sanatoase. Foarte multe contestatii au fost respinse, am auzit ca unii chiar le-au rupt", a declarat deputatul PDL Nicusor Paduraru. Democrat-liberalii spun ca, in cursul zilei de astazi, vor definitiva si o situatie centralizata a voturilor la nivelul fiecarei sectii de votare. „Deocamdata nu avem o situatie centralizata definitivata, maine (n.r.- astazi) cred ca o avem. Cei care s-au ocupat au stat pana dimineata si acum se refac, de aceea s-a intarziat un pic", a precizat ieri dupa-amiaza senatorul Dumitru Oprea, liderul PDL Iasi.

Incidentul de la Spitalul Socola a ajuns la Parchet

Contestatiile ce vizau folosirea ilegala a urnei mobile nu au fost singurele depuse de PDL Iasi. Parchetul General, cel Judetean si Politia au fost sesizate ieri deopotriva cu privire la o eventuala frauda la referendumului desfasurat la Spitalul Socola. Urmare a plangerilor inaintate de reprezentantii PDL, procurorii Parchetului de pe langa Judecatorie au constituit dosar penal in care se fac cercetari cu privire la infractiuni la legea referendumului. Anchetatorii vor trebui sa verifice cum au ajuns la Spitalul de Psihiatrie Socola 700 de buletine de vot, in conditiile in care inainte de scrutin isi exprimasera intentia de a participa la vot un numar de 180 de pacienti. „Fiecare dosar are particularitatea sa. Din experienta noastra, in aproximativ 30 de zile ar trebui sa avem indicii care sa dea de inteles daca sesizarile se confirma sau nu", ne-a spus Iulian Ispir, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iasi.

„Un numar de 180 de pacienti din cadrul spitalului si-au exprimat intentia de a participa la referendum. Noi am trimis o solicitare prin care am anuntat ca la Spitalul Socola ar trebui sa fie trimise in jur de 200 de buletine de vot. Cele 700 buletine care au ajuns au reprezentat o eroare, o incurcatura facuta la nivelul celor care s-au ocupat de vot si de urne. Cred ca aceasta incurcatura s-a datorat faptului ca solicitarea noastra nu a fost foarte bine inteleasa si s-au trimis buletine cat pentru toti pacientii internati. Avem 860 de paturi, 560 in spital si restul in sectiile exterioare de la Sipote si Barnova. Este posibil ca cei care s-au ocupat de urnele mobile sa fi adus buletine de vot pentru toti pacientii, si nu doar pentru cei care au afirmat ca doresc sa voteze. Cu toate acestea, nimeni nu a avut nicio intentie de a frauda votul. Votarea s-a facut sub supraveghere, iar restul buletinelor care erau in plus au fost trimise inapoi fara a se stampila ceva pe ele", a declarat dr. Ovidiu Alexinschi, purtator de cuvant al Spitalului de Psihiatrie. Gabriel Obada, reprezentantul Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola, este cel care s-a ocupat cu procesul de votare in cadrul unitatii medicale. Acesta a afirmat ca numarul de buletine de vot solicitate nu este decizia sa, precizand ca totul a fost o greseala.

Cu tot cu dosarul penal de la Socola, la nivelul judetului Iasi au fost constituite cinci dosare penale pentru infractiuni la legea referendumului.

De asemenea, politistii mai au in lucru alte trei dosare, care in urma verificarilor vor fi sau nu inregistrate pe rolul Parchetelor. Trei dintre dosarele penale inregistrate sunt la Iasi, alte doua fiind la Raducaneni si Pascani.

Comentarii