Apa care ia foc

duminică, 29 iulie 2001, 23:00
2 MIN
 Apa care ia foc

De mai bine de un an, locuitorii satului Miron Costin, din comuna Trifesti, au descoperit un lucru uimitor: apa de la o pompa arde in momentul in care cineva ii da foc.
In 1986, in localitatea Miron Costin, specialisti din cadrul Institutului National de Geodezie au efectuat citeva forari, in mai multe zone ale localitatii, deoarece s-a presupus ca in locurile respective ar exista rezerve de gaze naturale. Din pacate, in urma forajelor s-a constatat ca zona nu este chiar atit de bogata in gaze naturale, iar lucrarile au fost sistate. Intr-unul din locurile in care s-a forat s-a construit, ulterior, o pompa de apa. Anul trecut, citiva sateni care s-au oprit la pompa pentru a-si potoli setea s-au speriat cind apa a luat foc de la o tigara. "Din pompa curge si acum apa sulfuroasa. Terenul este bogat in sulf, insa nu s-a gasit o cantitate de gaze incit sa se construiasca acolo o sonda de extractie. O fi ceva gaz, dar in cantitati foarte mici. Acesta iese la suprafata prin teava de la pompa, care are o adincime de aproximativ 200 de metri. Cind cineva se apropie de pompa cu o flacara deschisa, apa se aprinde", a spus Vasile Nastase, viceprimarul comunei Trifesti.
Pompa din centrul satului Miron Costin potoleste setea la citeva zeci de sateni. "Este o apa foarte buna! Este foarte sanatoasa si poate vindeca unele afectiuni datorita cantitatii mari de sulf pe care o contine. Noi venim foarte des aici pentru a bea apa", a declarat Vasile Furdui, in virsta de 67 de ani, din localitate.
Dupa ce au descoperit ca apa are calitati curative, reprezentantii Consiliului Local din comuna Trifesti au incercat sa profite de acest lucru si sa amenajeze zona pentru un circuit turistic. "Din pacate, investitia era prea mare pentru bugetul comunei. Nu cred ca se va putea face ceva in viitorul apropiat", a mai afirmat viceprimarul Vasile Nastase. (B.G.)

Comentarii