Indienii de la LNM promit zeci de milioane tevarilor

sâmbătă, 01 noiembrie 2003, 00:00
3 MIN
 Indienii de la LNM promit zeci de milioane tevarilor

Vineri, 31 octombrie, la sediul societatii Ispat Sidex din Galati a avut o
importanta runda de negocieri intre reprezentantii celor trei sindicate din
Petrotub – Mircea Anton, Marius Corneco si Constantin Popa – si cei ai
Grupului LNM: Narendra Chaudhary – reprezentantul in Romania al
Grupului LNM, Ionel Bors – asistentul acestuia, precum si negociatorul sef
al Grupului LNM. Dupa mai multe ore de discutii, sindicalistii romascani se
considera partial multumiti: cei care vor pleca acasa din fabrica vor primi
ceva mai mult decit se prevazuse initial. De asemenea, in urma unor
analize care vor incepe saptamina viitoare, investitorul a promis o
organigrama noua a Petrotub. Printr-un comunicat, Narendra Chaudhary,
reprezentantul in Romania al Grupului LNM, a declarat pentru „Ziarul de
Roman” ca va stabili un climat de transparenta si dialog cu sindicatele,
negocierile de vineri reprezentind un prim pas in acest sens.
Discutiile care s-au purtat au fost canalizate in trei directii: suplimentarea
numarului de personal din fabrica – peste 3.100 de salariati, cit este
prevazut in Contractul de vinzare-cumparare al Petrotub; platile
compensatorii pe care Grupul LNM le va plati salariatilor disponibilizati si
prezentarea unui program de restructurare si a unui normativ de personal
astfel incit salariatii care isi vor pierde posturile sa aiba posibilitatea sa
beneficieze de prevederile Ordonantei de Guvern nr.8, completata cu
Ordonantele 22 si 88, si pentru a nu fi transferati, ulterior, pe un post
inferior pregatirii lor.
Inginer Marius Cornenco, liderul Sindicatului Liber din cadrul Petrotub, a
declarat ca investitorul a acceptat modificarea unui aspect din Contractul
Colectiv de Munca (CCM) – cel referitor la platile compensatorii. Astfel, in
loc sa primeasca patru salarii medii nete/societate – asa cum este prevazut
in actualul CCM – salariatii care vor fi disponibilizati vor primi sume in
corespondent cu cele ale colegilor lor de la Siderugica Hunedoara: adica
numarul platilor compensatorii vor rezulta din urmatorul calcul: 0,5 salariu x
numarul de ani lucrati, dar nu mai putin de cinci salarii medii nete/societate,
plus un salariu la disponibilizare. Exemplu: un angajat care a lucrat 20 de
ani in Petrotub va pleca la disponibilizare cu zece salarii medii
nete/societate, adica in jur de 70 de milioane de lei. In urma unor
negocieri viitoare, exista posibiliatatea ca, imediat dupa efectuarea oficiala
a transferului de proprietate catre grupul LNM – care, conform legilor in
vigoare, se face dupa maximum 90 de zile de la semnarea contractului –
platile compensatorii sa fie acordate intr-o singura transa, si nu esalonat.
„Am fost informati ca, la inceputul saptaminii viitoare, o delegatie a grupului
LNM, condusa de domnul Narendra Chaudhary, va veni la Petrotub, unde
va lucra la o noua organigrama si se vor stabili nucleele de productie care
vor functiona. In perspectiva, ne-au asigurat ca nu va fi desfiintata nici o
unitate de productie”, a declarat inginer Mircea Anton, liderul Sindicatului
Romantub.
Cit priveste numarul de angajati care vor ramine in Petrotub, acesta a
ramas cel inscris in Contractul de vinzare-cumparare: 3.100 de persoane.
Investitorul a facut, insa, precizarea ca este posibil ca in interval de un an
de zile, daca va creste productia fizica realizata in societate si daca piata va
fi favorabila, in Petrotub sa se faca angajari. La unison, cei trei lideri de
sindicat s-au aratat multumiti de rezultatul negocierilor, insa nu si la
capitolul numar de salariati. Dupa discutiile cu sindicalistii romascani,
reprezentantii grupului LNM au intrat la negocieri cu liderii de sindicat de la
Siderurgica Hunedoara.
Ce vor cistiga tevarii disponibilizati?
Conform Ordonantei de Urgenta nr. 88 referitoare la modificarea
Ordonantei de Urgenta a Guvernului 8/2003 privind stimularea procesului
de restructurare, reorganizare si privatizare a unor societati nationale,
companii nationale si societati nationale cu capital de stat, somerii din
Petrotub ar putea cistiga urmatoarele sume: la data disponibilizarii – doua
salarii medii nete pe economie din ianuarie 2003, adica 9,4 milioane de lei;
indemnizatie de somaj care, functie de vechimea in munca, se acorda pe o
perioada de sase, noua sau 12 luni si este de 1,8 milioane de lei/luna;
venitul de completare, care se calculeaza ca o diferenta intre salariul
individual mediu net societate al disponibilizatului in ultimile trei luni de
activitate si indemnizatia de somaj. Conform ordonantei aminitite, acest
venit se acorda, functie de vechime pe o perioada de 20, 22 si 24 de luni.
In urma grevei organizate de salariatii Petrotub, ministrul Ovidiu
Musetescu, presedintele APAPS, a promis ca acest venit se poate acorda
pina la o perioada de 30 de luni. In acest sens, va trebui sa fie modificata
ordonanta amintita. La toti acesti bani se adauga acele plati compensatorii
care vor fi acordate de catre societate (acum, de catre investitor), conform
calculelor de mai sus. (Lucia CRAINICU)

Comentarii