Moartea vine pe Internet

marți, 16 aprilie 2002, 23:00
1 MIN
 Moartea vine pe Internet

Marti, 16 aprilie, in jurul orei 4, Adriana Mancas, in virsta de 15 ani, din Roman a incercat sa-si puna capat zilelor, aruncindu-se in gol din apartamentul parintilor, situat la etajul 3 a blocului numarul 1 de pe strada Trandafirilor.
Suparata pe parinti
In dupa amiaza zilei de 15 aprilie, dupa ce s-a intors de la scoala, fetita a avut o discutie cu parintii sai, in urma careia acestia i-au interzis sa se mai joace la calculatorul pe care il aveau in casa. "Asa a reiesit din primele noastre verificari. Fata s-a suparat ca nu mai avea acces la calculator si, dupa ce parintii sai s-au culcat, ea a deschis geamul la camera in case se afla si s-a aruncat in gol", ne-a declarat colonelul Vasile Cristea, comandantul Politiei Roman.
Fetita a fost transportata de urgenta la Spitalul Municipal Roman, unde medicii care i-au acordat primul ajutor au constatat faptul ca ea a suferit mai multe traumatisme, fracturi si o contuzie lombara. Deoarece leziunile suferite sint destul de grave, adolescenta a fost transportata la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi. In prezent, ea se afla sub stricta observatie medicala. (Bogdan GOTCA)

Comentarii