Salarii mai mari pentru angajatii de la Acva Serv

luni, 30 mai 2005, 23:00
2 MIN
 Salarii mai mari pentru angajatii de la Acva Serv

Ieri, reprezentantii societatii si cei ai sindicatului de la Acva Serv au finalizat
negocierile Contractului Colectiv de Munca la nivel de societate. Conform
protocolului semnat de cele doua parti, incepind cu luna mai a acestui an,
salariatii Acva Serv vor avea salarii mai mari cu 17%, ceea ce inseamna o
crestere in valoare absoluta de 500.000 de lei la salariul minim pe
societate, adica 3,5 milioane de lei. Saptamina trecuta, avind ca baza
rezultatul negocierilor la nivel de ramura, sindicatul din Acva Serv pornea la
discutii cu gindul sa obtina un salariu minim de 4,2 milioane de lei, insa
puterea economica a societatii nu a permis depasirea pragului de 3,5
milioane de lei pentru salariul minim. „Aceasta majorare va fi aplicata
pentru lunile mai, iunie, iulie si august, urmind ca, pentru ultimele patru luni
ale anului, sa se mai poarte o runda de negocieri, cind estimam inca o
crestere a salariului minim de pina la 10%. In plus, solicitarea sindicatelor
referitoare la acordarea tichetelor de masa ar putea fi pusa in practica tot
dupa luna august. Eu ramin la parerea ca, daca vom accesa acel imprumut
despre care s-a mai discutat, reusim sa ajungem pe zero la finante, astfel
incit societatea sa poata oferi tichete de masa”, a precizat inginer Eduard
Corduneanu, directorul general al Acva Serv.
Decizia luata la nivelul patronatului referitoare la organizarea negocierilor
Contractului Colectiv de Munca in lunile noiembrie sau decembrie a fost
preluata si de Acva Serv, motivatia fiind elaborarea unui buget pentru anul
urmator care sa includa si cresterile salariale rezultate in urma negocierilor
cu sindicatele. In ceea ce priveste situatia angajatilor de la Termloc,
salariati care sint reprezentati de acelasi sindicat ca si cei de la Acva Serv,
liderul de sindicat Petrica Rosca a trimis o solicitare administratorului
judiciar cu privire la cresterea salariilor. (Lucia CRAINICU)

Comentarii