Salmonella ataca la parastas

marți, 21 mai 2002, 23:00
2 MIN
 Salmonella ataca la parastas

Vinovate: alimentele sau igiena
La mai putin de 12 ore dupa masa, mai multe persoane au fost transportate la Spitalul din Roman, cu simptome tipice toxiinfectiilor alimentare. "Ei aveau greata, varsaturi, colici abdominale, diaree si stare generala alterata, semnele tipice ale toxiinfectiei alimentare. Printre alimentele considerate periculoase, de la care s-au recoltat probe de laborator, se numara maioneza, ouale umplute cu ficat de rata, salamul si altele, care au mai ramas de la parastas", a declarat doctor Roxana Pipirigianu, medic epidemiolog in cadrul Directiei de Supraveghere a Starii de Sanatate (DSSS) Neamt.
Medicul din comuna, Ana Ciobanu, spune ca au fost si persoane cu toxiinfectie alimentara care au refuzat internarea. "Pina ieri, s-au prezentat la dispensar inca cinci persoane cu toxiinfectie alimentara, insa acestea au refuzat internarea. Multi sint rude sau locuiau pe aceeasi strada cu familia Tamba. Nu stim ce aliment a provocat toxiinfectia, pentru ca au fost oameni care nu au consumat oua cu maioneza sau pate, dar s-au imbolnavit. E posibil ca sarmalele sau carnea tocata sa o fi generat. Nici conditiile igienice in care au fost preparate nu erau din cele mai bune", a afirmat medicul Ana Ciobanu.
Ancheta epidemiologica
O echipa de medici din cadrul DSSS Neamt a inceput, de luni, ancheta epidemiologica. Dupa ce au recoltat probe de alimente si din sursele de apa din zona, epidemiologii au constatat ca mincarea nu a fost preparata in conditii igienice. "Nu exista apa curenta, iar canalizarea era defectuoasa. In aceste conditii, se presupune ca a izbucnit focarul de toxiinfectie alimentara", a spus doctor Cecilia Gafencu, seful DSSS Neamt.
Medicii apreciaza ca numarul imbolnavirilor poate sa creasca, deoarece, in astfel de cazuri, perioada de incubatie difera de la un organism la altul. "Toate cele 90 de persoane din localitate care au consumat alimentele vor fi consultate, li se vor face analizele si coproculturile si vor fi tinute sub supraveghere cel putin o saptamina, deoarece pericolul raspindirii focarului este mare", a explicat doctor Roxana Pipirigianu.
Rezultatul analizelor va fi cunoscut joi. In lipsa unui rezultat concret, medicii banuiesc ca ar fi vorba de Salmonella. "Cazurile internate la noi nu sint nici severe, nici grave. Putem sa presupunem ca ar fi vorba de Salmonella, mai ales ca acest gen de toxiinfectie a fost mai frecvent in ultima perioada, dar nu este un fapt confirmat. Ancheta desfasurata va stabili exact cauzele. Nu cred ca se vor mai inregistra alte cazuri, pentru ca deja a trecut o perioada de timp si nu s-a mai internat nimeni", a declarat doctorul Niculina Bostina, seful sectiei Boli Contagioase. (Emilian PAL)

Comentarii