Satul fara tineri

Liliac. Cind auzi numele satului, gindul te duce la case inconjurate de tufe
inmiresmate cu flori liliachii sau roze. Satul Liliac, izolat de lume, te
intimpina insa, ascuns, dupa tufe de salcimi. Pe ulitele toropite de soare,
nici tipenie de om. Desi zi de sarbatoare, nu se aud muzici, nici tinerii sau
copiii nu bat mingea pe iarba. Nimeni din sat nu se mira insa de asta,
pentru ca toti cunosc situatia. Liliac este probabil satul cu cea mai ridicata
medie de virsta din judet, aproape de 70 de ani. Din cei 94 de locuitori
inregistrati la recensamintul de anul trecut, 61 au peste 70 de ani, 31 au
intre 50 si 70 de ani. Tinerii satului sint doi soti care se pot lauda ca au pina
in 50 de ani. Pe cei care locuiesc aici, situatia nu-i mira deloc. „Nu au de ce
sa stea tinerii aici. Ce sa faca ? Nu este nici dispensar, nici posta, nici
autobuz, nici magazin. Ca sa poti pleca din sat, trebuie sa mergi pe jos
zece kilometri pina la Galbeni, ca sa iei trenul, sau sa mergi pe jos la
Moldoveni sau la Izvoare, sa iei autobuzul”, ne explica situatia cel mai tinar
locuitor al satului, Emil Runcanu, care are 49 de ani. El a fost plecat de
mult din sat, a facut scoala si a lucrat la Bacau si la Constanta. De doi ani
s-a intors in sat, pentru ca nu si-a mai gasit de lucru la oras. Nici un alt tinar
din sat nu a mai facut ca el. In sat sint 59 de gospodarii. In 32 dintre ele
traiesc vaduve. Intr-o casa mica si cu peretii coscoviti sta Margareta
Prisacaru. Pe fata ei mica, la 80 de ani, lacrimile si grijile au sapat santuri.
Ca o harta a suferintei: „Am trait si bine in tineretea mea, am trait si greu.
Barbatul meu a fost cinci ani la razboi si am ramas singura, sa cresc copiii.
A plecat in mormint de 19 ani”. Din cind in cind, ii mai trec pragul vecinii si
ii mai aduc cite o caldare cu apa, sau o mai ajuta la gradina. Fetele plecate
la Bacau vin destul de rar. „Au si ele servici, una e contabila, alta e
inginera, au grijile lor. E greu de noi aici, nu prea ne putem ajuta nici unii pe
altii, ca toti sintem batrini”, adauga batrina, in timp ce-si sprijina trupul
girbovit intr-un bat. Miinile, chinuite de reumatism, seamana cu doua crengi
rasucite de furtuna. Decana de virsta a satului este Margareta Prisacaru.
La 95 de ani, nu prea mai vede si nici nu mai aude prea bine. Dar isi aduce
aminte de vremurile de glorie ale satului. „Acum vreo 40 de ani, satul era
plin de lume. Toti erau oameni gospodari, aveau case bune. Chiar si acum
se vede, chiar daca sint imbatrinite, nu s-au risipit, nu sint cocioabe.
Aveam in curte doua perechi de boi, doua vaci, vitei, 30 de oi si pasari pe
care nici nu le numaram. Am muncit mult. Acum noi nu mai putem si altii
mai tineri nu vin sa ne inlocuiasca. Peste zece ani, or sa fie numai casele,
fara oameni”, a spus cea mai virstnica femeie din sat. Pentru ca nu se
poate ajuta singura, sta cu fiul ei, Constantin Prisacaru, din Roman. Nici el
nu tulbura cu nimic armonia virstelor din Liliac. Are 61 de ani. „Daca ti s-au
terminat chibriturile, nu ai cu ce sa aprinzi focul. Nu ai de unde cumpara o
piine, pentru ca nu este magazin. Cind plec in oras, vine lumea si face
coada la poarta. Cutare vrea doua piini, cutare chibrituri, cutare un pachet
de tigari. Asta iarna, patru luni nu a intrat si nu a iesit nici o masina din sat.
Numai pe jos se putea circula”, isi aminteste Constantin Prisacaru.
De cel putin 20 de ani, dupa cum isi amintesc satenii, nici un copil nu a mai
trecut pragul scolii din sat. Cladirea arata ca dupa bombardament. Fara
geamuri, cu acoperisul stricat, dar cu un lacat inutil pe usa. Din fostele sali
de clasa s-a furat tot ce se putea fura. Au mai ramas peretii, dar nimeni nu
stie pentru cit timp in picioare. La scoala din Liliac au invatat sa scrie si sa
citeasca actualul director de la Medias al Distrigaz, Alexandru Stefura sau
varul sau, Gabriel Stefura, profesor universitar in Iasi. Dar asta este deja
istorie.
De nunti sau de alte petreceri, de mult nu s-a mai auzit prin sat. Constantin
Padure este preot la Liliac de 20 de ani. Aproape a uitat sa faca o slujba de
cununie. „Ultima nunta la Liliac a fost inainte de revolutie, acum vreo 15
ani. Botezuri am mai facut, chiar daca nu era copilul din sat. Veneau parintii
aici, la batrini, ca este mai ieftin decit la oras. Oricum, in cimitirul satului,
sint de vreo zece ori mai multi decit au mai ramas in sat”, a spus preotul.
Cei care isi mai aduc aminte de parinti, mai vin la Liliac. Vin si pleaca. In
urma lor ramin batrinii, privind neputinciosi la drumul colbuit care serpuieste
in zare. Ei nu mai pot pleca decit in pamint. (Cosette ZANOCEA)