Smenarii au luat BCR-ul cu asalt

miercuri, 07 august 2002, 23:00
2 MIN
 Smenarii au luat BCR-ul cu asalt

In ultima vreme, trotuarele din fata uneia dintre cele mai prestigioase banci din Roman, sucursala BCR, au aparut citeva persoane cel putin dubioase care, dupa ce stau cu ochii "geana" pe trecatori, ii "fileaza" pe cei ce doresc sa schimbe valuta in incinta bancii si le propun o tranzactie "la sosea", care, dupa spuse lor, ar urma sa fie mult mai avantajoasa decit una efectuata la banca.
Din pacate, multi dintre romascani au acceptat sa faca acest lucru, in strada, de ocazie, fiind inselati de catre smenari. "Sint multe persoane care nu vor sa inteleaga ca nu este corect si legal sa schimbe valuta la colt de strada, la persoane care se ofera sa faca astfel de tranzactii. Multi dintre cei care au acceptat acest lucru au fost inselati la bani. Dupa tranzactie, chiar daca au numarat banii inainte, s-au trezit ca suma nu corespundea cu cea initiala. Persoanele care schimba bani in strada, smenarii, folosesc o metoda numita smen, prin care trag o parte din bani dupa ce acestia sint numarati, profitind de neatentia clientilor. Dupa ce sint inselati, pagubitii vin la noi si ne cer sa le recuperam banii. Acest lucru se face foare greu, fiind aproape imposibil. In plus, cei care accepta astfel de schimburi, trebuie sa stie ca ele sint ilegale si ca sint pasibili de amenda", ne-a declarat colonelul Costache Pricope, adjunctul comandantului Politiei Roman.
Politistii romascani intentioneaza ca, in perioada urmatoare, sa organizeze citeva actiuni in urma carora acest fenomen sa fie combatut, iar persoanele care practica aceasta activitate in apropierea celor mai importante banci romascane sau case de schimb valutar sa nu mai poata avea "de lucru". (Bogdan GOTCA)

Comentarii