Spitalul Roman isi asteapta noul manager

marți, 30 mai 2006, 22:48
2 MIN
 Spitalul Roman isi asteapta noul manager

Spitalul Municipal Roman a ramas, din punct de vedere legal, fara conducere. Conform Ordinului 576 din 25 mai, emis de Ministerul Sanatatii, incepind cu data de 29 mai si-a incetat activitatea Consiliul de Administratie si Comitetul Director al spitalului romascan. La aceeasi data, si-a incetat aplicabilitatea contractul de administrare incheiat intre directorul unitatii si Consiliul de Administratie, la fel si numirea in functie a directorilor din toate spitalele din tara, inclusiv cea a directorului Petre Bostina. „Conform acestui Ordin, conducerea spitalului este asigurata, incepind de pe 29 mai, de un Comitet Director interimar, condus de un manager care este numit prin ordin al Ministrului Sanatatii. Comitetul Director interimar ar urma sa fie compus din managerul spitalului, directorul medical si directorul financiar-contabil. In functie de nevoile spitalului, din Comitetul Director mai poate face parte si directorul de ingrijiri, insa acest lucru nu este obligatoriu. Directorul administrativ, desi isi pastreaza postul ocupat prin concurs, nu mai face parte din Comitetul Director. In termen de cinci zile, Comitetul Director interimar preia, pe baza de proces verbal incheiat cu conducerea spitalului, activele si pasivele unitatii. Astfel, desi este demisionar, medicul Petre Bostina nu mai este director al Spitalului Roman de pe 29 mai, dar este manager al unitatii pina pe data de 5 iunie, cind intra in vigoare demisia sa, inregistrata de Directia de Sanatate Publica Neamt la data de 5 mai”, a declarat juristul Spitalului Municipal Roman, Lilia Moisa.
Desi Ministrul Sanatatii a demis toate conducerile spitalelor din tara, acesta nu a emis inca un ordin sau o adresa prin care sa stabileasca numele noului manager al Spitalului Municipal Roman. O decizie in acest sens este asteptata in perioada 2 iunie (data la care Comitetul Director interimar preia de la managerul spitalului activul si pasivul unitatii) – 5 iunie (data la care intra in vigoare demisia medicului Petre Bostina din aceasta functie). Medicul Virgil Trofin nu a fost numit, oficial, manager al Spitalului Municipal Roman pina in acest moment. „Bine ca voi fi inlocuit din aceasta functie. Acum, voi putea merge din nou la capatul patului bolnavului, acolo unde imi este mie mai bine si unde am profesat timp de 30 de ani”, a declarat directorul demisionar al Spitalului Municipal, Petre Bostina.

Comentarii