Un fost tevar vinde Pastilele care fac minuni

miercuri, 10 martie 2004, 00:00
2 MIN
 Un fost tevar vinde Pastilele care fac minuni

Peste 60% dintre romascani, majoritatea femei, se gindesc ca nu au reusit
sa aiba sau sa isi mentina o silueta perfecta. De vina au fost mesele luate
pe fuga, la ore neregulate, mincarea multa si proasta, dereglarile
hormonale… Un fost angajat al Petrotub a adus, de curind, la Roman,
secretul depasirii acestor probleme: un tratament cu „pastilele – miracol”,
produse de o firma din Los Angeles, care, urmat cu strictete, poate avea,
spune el, rezultate incredibile. Unii au slabit, in trei luni, 60 de kilograme,
urmare a acestui tratament 100% natural, sustine fostul tevar. Stefan
Carpusca a descoperit secretul „pastilelor miracol” dupa ce a avut o serie
de probleme de sanatate.
Acum, el are o silueta de invidiat pentru un barbat ce se apropie de virsta a
treia, nu se plinge de dureri sau de astenie de primavara. Este distribuitor
unic in Roman si in zona judetului Neamt pentru aceste produse. „Eu am
avut niste necazuri cu ficatul, am fost si operat, apoi am aflat de cineva
care distribuia pastilele acestea. Ne-am intilnit la Iasi, acum un an, si am
incercat si eu produsele, care mi-au facut, cu adevarat bine. Atunci, am
decis sa devin distribuitor al acestei firme americane”, spune Stefan
Carpusca.
El spune ca trei dintre tratamentele propuse de firma americana au fost
aprobate si de NASA, fiind folosite frecvent de catre cosmonauti. Ele
asigura suplimentul nutritiv necesar unei vieti active, scapind consumatorul
de kilogramele in plus acumulate sau ingrosindu-i formele, in functie de
modul in care este urmat tratamentul. „Pastilele sint, de fapt, suplimenti
nutritivi, combinati cu substante care regleaza metabolismul. Ele vin in
ajutorul persoanelor active care, desi au nevoie doar de 1.500 de calorii in
fiecare zi, consuma 5.000 de calorii, suprasolicitindu-si organismul din
cauza hranirii exagerate”, explica romascanul.
Un album foto cu poze realizate inainte de urmarea tratamentului si dupa
finalizarea acestuia sugereaza rezultatele unui astfel de tratament.
Pastilele miraculoase pentru slabire garanteaza scaderea in greutate,
lunar, cu 6 – 12 kilograme, fara vreun efect secundar. Sase clienti din
Roman folosesc deja acest tratament, iar cele mai cumparate produse de
acest gen sint atit pastilele, cit si ceaiurile pentru slabit, mentinere sau
ingrasare. „Pentru slabit, pastilele trebuie sa inlocuiasca micul dejun si cina.
La prinz se poate minca orice. Pentru mentinere, se suprima prima masa
din zi, aceasta fiind inlocuita cu tratamentul, iar pentru ingrasat, se ia cite o
pastila ca «desert», dupa fiecare masa. Este recomandat ca, dupa urmarea
unui tratament de slabire sau de ingrasare, sa se urmeze un tratament de
mentinere, pentru definitivarea efectelor”, explica Stefan Carpusca.
Un tratament pentru slabire in 30 de zile costa intre 78,47 si 224,87 de
dolari, iar un medicament pentru nutritie externa (refacere a pielii, spre
exemplu) – intre 8,15 si 133,51 de dolari. Produsele pentru revigorarea
parului, elaborate de compania americana, costa intre 8,11 si 12,95 dolari,
iar parfumurile – intre 25,35 si 40,15 dolari. Un program de baza complet si
„extrem” de slabire, la care se adauga si perioada de mentinere, costa
552,84 dolari, adica 17,7 milioane de lei, tratamentul avind o durata de trei
luni de zile. Cu un astfel de tratament, un barbat ar fi ajuns, spune
distribuitorul, in trei luni de zile, de la 121 la doar 55 de kilograme. (Alex NISTOR)

Comentarii