S-a gasit manager pentru proiectul Centrului Tehnologic Regional; nu s-a gasit insa constructor

joi, 30 iunie 2011, 22:10
1 MIN
 S-a gasit manager pentru proiectul Centrului Tehnologic Regional; nu s-a gasit insa constructor

"La licitatia pentru managementul proiectului Centrului Tehnologic Regional a depus oferta SC Avensa SRL Iasi. Prevederea bugetara a fost de 368.000 lei, fara TVA, iar oferta depusa de 314.000 lei, fara TVA. Comisia de licitatie va analiza documentatia depusa si, daca se respecta prevederile caietului de sarcini, procedura va putea fi adjudecata", a declarat Sebastian Buraga, purtatorul de cuvint al Primariei.

Municipalitatea are insa probleme in gasirea unui constructor pentru Centrul Tehnologic Regional. Licitatia organizata pentru realizarea lucrarilor a fost anulata de catre Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC), la solicitarea firmei Electrica Serv. Acum, licitatia va trebui sa fie reluata, ceea ce va intirzia inceperea lucrarilor cu citeva luni.

Intregul proiect are o valoare totala de 18,2 milioane lei. Centrul Tehnologic Regional va fi construit in CUG, linga Centrul Expozitional Moldova si Tehnopolis.

Conform graficului initial, lucrarile ar urma sa fie gata pina la inceputul lunii iunie anul viitor. Investitiile sint realizate prin Programul Operational Regional, axa 1, unde Iasul este pol de crestere.

Comentarii