S-a trezit cu doua masini tamponate in curte

marți, 26 aprilie 2011, 20:56
1 MIN
 S-a trezit cu doua masini tamponate in curte

Trei persoane au fost ranite in urma unui accident petrecut in apropiere de Raducaneni. Evenimentul s-a produs in cursul zilei de luni pe drumul national care traverseaza localitatea.

Politistii spun ca unul dintre soferii implicati in accident, Daniel L. (34 de ani), a acrosat un alt autoturism, pe care intentiona sa il depaseasca.

"In timp ce se deplasa cu un autoturism dinspre Husi catre Iasi, a intrat in depasirea unui alt autoturism, condus de un tinar de 21 ani, acrosindu-l. In urma impactului, cele doua masini au iesit in afara partii carosabile si s-au rasturnat intr-o curte. In accident au fost ranite usor cele doua persoane din autoturismul acrosat si conducatorul auto vinovat de producerea accidentului, nefiind insa necesara internarea acestora", a spus subcomisarul Madalin Taranu, purtator de cuvint al Politiei.

Acesta a mai precizat ca, in cazul soferului care circula regulamentar, testul de alcoolemie a fost negativ. Celalalt sofer nu a putut fi testat cu aparatul din cauza leziunilor. "A fost condus la spital pentru recoltare de probe de singe pentru determinarea alcoolemiei", a mai completat reprezentantul Politiei.

Comentarii