Schimbari majore in circulatia din Iasi

sâmbătă, 03 noiembrie 2012, 01:41
3 MIN
 Schimbari majore in circulatia din Iasi

 

Sensul giratoriu din Tudor Vladimirescu va fi micsorat si vor fi introduse semafoare. In zona Fundatie se va circula pe o singura banda din cauza lucrarilor care avanseaza spre parcarea de langa fostul sediu al Romtelecom. Vor fi introduse trei sensuri giratorii vor fi sensuri unice pe strada Campului (trece prin spatele facultatilor de la Universitatea Tehnica ) si strada Kogalniceanu

Municipalitatea anunta schimbari importante in traficul rutier incepand de saptamana viitoare. Cele mai importante decizii ale comisiei de circulatie tin de noi modificari ale circulatiei in zona Fundatie si sensul giratoriu din Tudor Vladimirescu.

Astfel, de luni se vor extinde lucrarile de construire a pasajului subteran din Fundatie spre parcarea Romtelecom, motiv pentru care circulatia se va desfasura in aceasta intersectie pe o singura banda, cea de langa bordura, atat spre Copou, cat si spre Independentei. Oficialii Primariei preconizeaza ca restrictia ar putea dura pana in jurul datei de 20 decembrie. Totodata, avanseaza si lucrarile de reabilitare a liniei de tramvai, iar municipalitatea cauta solutia perfecta pentru zona pasajului. „Fie deviem linia de tramvai peste viitorul luminator, iar in primavara va fi montata linia definitiva, dar va trebui sa facem o bucla destul de lunga pe ambele fire, fie punem macazuri duble, unul inainte de pasaj si unul la statuia lui Mihai Eminescu si se va circula pe o singura linie, cu semafor", a explicat viceprimarul Mihai Chirica.

Sensuri giratorii in spatele pietei Nicolina si in apropierea Casei Sindicatelor

O alta decizie importanta are legatura cu giratia din Tudor Vladimirescu, care a creat numeroase probleme odata cu deschiderea supermarketului din zona. In urma articolelor de presa si a numeroaselor nemultumiri ale soferilor, municipalitatea a decis sa intervina la reamenajarea intersectiei Bld. Tudor – Bld. Primaverii – Bld. Chimiei. „Se diminueaza jumatate din giratie pe sensul dinspre bulevardul Primaverii printr-o reducere cu aproximativ trei metri pe raza giratiei. Pentru a evita blocarea giratiei cu tramvaiele, se vor repune in functiune semafoarele. Totodata se va schimba si modalitatea de accesare a supermarketului din zona, in sensul ca din Tudor Vladimirescu spre Chimiei se va permite doar intrarea, iar iesirea va fi facuta doar spre CET", a explicat viceprimarul Mihai Chirica. Comisia de circulatie a decis sa instaleze alte trei sensuri giratorii provizorii care sa dirijeze mult mai eficient circulatie. Acestea vor fi montate la intersectia dintre strada Muntenimii cu strada Pacurari, unde va functiona si semaforul, la intersectia strazii Mitropolit Varlaam cu strada Broscarie, in spatele pietei Nicolina, si la iesirea de pe strada Duca Voda in bulevardul Socola.

O alta decizie a municipalitatii presupune introducerea sensului unic pe strada Campului, dinspre strada Profesor Sesan, din spatele Facultatii de Constructii, spre Tudor Vladimirescu, in dreptul Facultatii de Hidrotehnica. De asemenea, pe strada Mihail Kogalniceanu, va fi introdus sens unic dinspre strada Nicolae Balcescu spre strada Ralet, numai pe sensul de urcare. Pe strada Niciman va fi reintrodusa circulatia pe ambele sensuri, cu semaforizarea existenta, dupa ce lucrarile de asfaltare au fost definitivate.

Se va parca pe toata lungimea strazii Sararie

Un alt plan al municipalitatii este de a introduce doua noi zone de parcare suplimentara, ce vor asigura circa 240 locuri. Pe strada Sararie va fi posibil parcajul longitudinal pe lungimea strazii pe partea dreapta, sensul de coborare, incepand de la intersectia cu strada Costachescu pana la intersectia cu Independentei, cu exceptia unor tronsoane care nu permit oprirea.

De asemenea, pe strada Sf. Lazar, in dreptul blocurilor K, vizavi de SRI, va fi marcaj cu parcare longitudinala. Totodata, va fi instalat indicator cu „Acces interzis" in dreptul acestor blocuri, pentru cei care nu sunt riverani. Locatarii au obtinut si dreptul de a monta o bariera. „Pe alt sector de pe strada Sf. Lazar in afara de cel amintit nu se va putea parca si vor fi aplicate sanctiuni in cazul nerespectarii semnelor de circulatie. Implementarea indicatoarelor rutiere se va face de saptamana viitoare", a mai precizat viceprimarul Chirica. Totodata, din cauza lucrarilor de amenajare a parcarii din fata Garii, toata statia taxi va fi mutata pe strada Strapungere Silvestru, de la Mc’ Donalds pana la Oficiul Postal Gara. 

Comentarii