Studentul care colinda imprejurimile Iasului in cautare de comori

joi, 17 ianuarie 2013, 19:29
3 MIN
 Studentul care colinda imprejurimile Iasului in cautare de comori

 Un student iesean, originar din Targu Neamt, are o pasiunea inedita – metal detecting-ul. Radu Apreutesei si-a „descoperit" acest hobby pe Internet, obisnuind sa urmareasca filmari cu detectoristi din strainatate. S-a documentat asupra cadrului legal de practicare a acestei activitati in Romania si a hotarat sa-si cumpere un detector de metale.

Desi studiaza in cadrul Facultatii de Geografie si Geologie, sectia Geochimie, este la fel de interesat de istorie. „Am fost atras foarte mult de studiul Pamantului, de istoria acestuia, cele doua discipline avand in comun ramura care se numeste geoarheologie", puncteaza Radu. Partidele de detectie ii dau tanarului sansa de a se duce pe urmele unor oameni care au trait cu mult timp inaintea lui. Desi aparatul pe care il foloseste nu este unul foarte scump, studentul are o colectie impresionanta de obiecte metalice descoperite. „Aparatul este un Ace Garrett 250 fabricat in SUA si l-am achizitionat la inceputul anului 2011 de pe un site specializat din Bulgaria, apoi am obtinut autorizatia de la IPJ din Piatra Neamt. Am efectuat prima detectie in orasul meu natal, Targu Neamt. Pot sa spun ca am inceput sa practic acest hobby cu dreptul. In acea zi am gasit multe obiecte printre care si o moneda de pe vremea lui Eustratie Dabija, mai exact din anul 1661", povesteste Radu Apreutesei.

Aparatul pe care a platit aproape 250 de euro detecteaza in sol un obiect la o adancime maxima de 20-25 centimetri. Locurile pe care le colinda sunt alese cu mare grija, pentru a evita zonele protejate. Legea interzice efectuarea detectiilor in siturile arheologice, pedeapsa fiind de 3-7 ani de inchisoare si confiscarea aparatului. „De cele mai multe ori gasesc tuburi de cartuse trase din primul sau al doilea razboi mondial, este plin pamantul de astfel de urme ale crimelor petrecute in acei sumbri ani ai omenirii. Nu exista zona in care sa nu apara macar unul la suprafata si mi se face pielea de gaina cand imi inchipui ce s-a petrecut in acel loc", subliniaza Radu.

Toate obiectele pe care le gaseste – bijuterii, monede, sigilii, medalii, insigne, insemne militare, cutite – sunt valoroase pentru el, dar detectoristul se mandreste cu o descoperire apreciata de arheologii de la Muzeul de Istorie a Moldovei. „Este vorba despre un pandativ crestinesc din bronz de tip caseta sub forma de scoica, mai exact Scoica Sfantului Iacob. Acesta inca nu a fost datat cu exactitate, dar din cate am inteles de la diferiti specialisti ar proveni din perioada secolelor IV-XII d.Hr. Acest simbol era purtat de calugarii din acea vreme pe caciuli sau pe traiste. Am descoperit-o intr-o padure din Copou, mai exact in padurea de langa soseaua Carlig, undeva in apropierea partiei de ski", spune Radu Apreutesei.

Desi descoperitorii unor astfel de obiecte ar trebui sa primeasca o bonificatie de 30% din valoarea descoperirii, ieseanul nu a primit inca o recompensa. „Nu sunt un vanator de recompense, dar nici nu mi-ar strica niste bani, macar sa acopar cheltuiala cu bateriile detectorului sau pentru a-mi achizitiona o bobina mai mare pentru a spori adancimea de detectie a acestuia cu 50%", a declarat Radu. Ferm convins ca „cel mai frumos muzeu se afla sub picioarele noastre", el va continua sa colinde imprejurimile Iasului in cautare de comori uitate. Toate descoperirile sale sunt anuntate pe blogul dedicat pasiunii lui, „Salveaza istoria!". In Romania exista o comunitate a detectoristilor autorizati, din care mai fac parte inca doi ieseni.

Comentarii