Bac greu la informatica, pedagogie si chimie

joi, 06 iulie 2000, 23:00
4 MIN
 Bac greu la informatica, pedagogie si chimie

Ieri, 6 iulie a.c., s-a desfasurat, in cadrul sesiunii iunie-iulie 2000 a examenului de Bacalaureat, proba la alegere din aria curriculara corespunzatoare specializarii.
"La informatica am avut patru subiecte, iar ultimul a fost deosebit de greu. Cind m-am confruntat cu colegii mei la sfirsit mi-au spus ca au facut cite ceva, dar nu sint siguri daca au facut bine. Doar primele doua subiecte pot sa spun ca au fost mai accesibile. Proba de astazi a fost cea mai grea de pina acum, dupa parerea mea", ne-a spus Mihaela, eleva la sectia matematica-informatica la Colegiul National "Stefan cel Mare".
Ines, tot de la "Stefan", a sustinut a cincea proba de Bac la limba si literatura germana si a apreciat subiectele ca destul de usoare si abordabile, exprimindu-si speranta de a obtine o nota buna: "Proba de astazi a fost foarte usoara, mai ales ca germana este limba moderna principala pentru mine. Cel mai usor examen de pina acum mi s-a parut scrisul la romana, iar cel mai greu a fost reprezentat de proba obligatorie a profilului, la istorie, unde erau foarte multe informatii care trebuiau concentrate intr-un spatiu relativ restrins si intr-un timp destul de scurt. La proba de astazi sper sa iau in jur de 8 sau 9."
Bogdana, de la acelasi liceu, a sustinut proba a cincea la limba si literatura engleza: "Primul subiect a fost putin cam greu, dar m-am descurcat pina la urma. Nu pot sa spun cu certitudine cit voi lua la aceasta proba, insa ma astept la o nota in jur de 8 sau 9." Ca si Ines, a fost de parere ca cea mai grea proba din cele cinci a fost la istorie: "Cred ca nimeni nu se astepta sa ne cada Partidul Conservator."
Pentru Narcisa de la Colegiul National "Mihai Eminescu", proba la alegere din aria curriculara corespunzatoare specializarii a fost la pedagogie, insa nu s-a aratat prea multumita de subiecte: "Cred ca proba pe care am sustinut-o astazi a fost cea mai grea dintre toate. Poate sa le fi venit mai usor celor care au picat pe subiect. Ar fi bine daca as reusi sa iau in jur de 8."
"La chimie organica am fost practic plimbati prin toata materia. Am avut mult de lucru, subiecte tip grila, timp limitat la dispozitie si a trebuit sa lucram fara calculator. Au fost zece subiecte, fiecare cu mai multe subpuncte. Desi proba aceasta mi s-a parut cea mai dificila, sper sa iau peste 9", ne-a marturisit Vlad, de la profilul matematica-fizica al Colegiului National "Stefan cel Mare".
Dupa a cincea proba de Bac, cei de la "Petru" sint de parere ca oralul la romana le-a dat cele mai multe batai de cap
Mariana, de la sectia romana-franceza a Liceului "Petru Rares", a dat proba a cincea la limba si literatura franceza si s-a declarat relativ multumita de subiecte: "Am avut patru subiecte. Nu a fost foarte usor, insa nici greu. S-au putut rezolva pina la urma. Am avut un dialog, un eseu si subiecte de gramatica. Mizez pe o nota intre 7 si 8. Oricum, a fost mult mai usor decit oralul la romana."
Marius, absolvent al sectiei mate-fizica de la "Petru" a sustinut proba la alegere la fizica si s-a declarat multumit de subiecte: "Mi-au placut subiectele. Dupa parerea mea, am facut cam de 9. Dintre toate testele pe care le-am dat in contul Bac-ului, proba la matematica mi s-a parut putin mai dificila, dar m-am descurcat pina la urma si sper sa obtin o nota buna."
O opinie similara am consemnat si de la Ionut, elev al aceluiasi liceu, tot la sectia de matematica-fizica: "Examenul scris la fizica a fost extraordinar de usor. Ma astept la o nota maxima. Profesorii supraveghetori au fost foarte severi, cum de altfel si trebuie sa fie in cazul unui examen de asemenea importanta. Anul asta Bac-ul a fost luat in serios, profesorii examinatori si supraveghetori au fost deosebit de exigenti si stricti, insa data fiind calitatea invatamintului din liceul nostru, majoritatea am reusit sa facem fata cu brio, zic eu, pina acum."
Delia, de la sectia romana-engleza a Liceului "Petru Rares", a dat examen la psihologie in cadrul celei de-a cincea probe de Bac si s-a aratat multumita de subiecte si de nivelul acestora: "A fost usor. Dupa parerea mea, am facut cam de noua. Pina acum, cea mai dificila dintre toate mi s-a parut proba orala la romana. Am avut emotii foarte mari, fiind prima proba, iar profesorii au fost foarte exigenti." (Diana CIOBANU)

Comentarii