Inscrieri la scolile profesionale si de ucenici fara capacitate

vineri, 07 iulie 2000, 23:00
2 MIN
 Inscrieri la scolile profesionale si de ucenici fara capacitate

Dupa cum ne-a informat seful Inspectoratului Scolar Judetean Suceava, Vlad Ciobotariu-Boer, Ministerul Educatiei Nationale a emis recent o ordonanta in care se specifica faptul ca "unitatile de invatamint carora inspectoratele scolare le-au repartizat plan de scolarizare pentru scoala profesionala vor proceda la inscrierea absolventilor de gimnaziu cu sau fara certificat de capacitate."
In perioada inscrierii, unitatile de invatamint au obligatia de a afisa oferta de scolarizare care va cuprinde domeniile pregatirii de baza si cifra de scolarizare corespunzatoare, precum si meseriile care deriva din respectivele domenii. Scolarizarea in anul intii al scolilor profesionale se poate organiza in domenii precum mecanic, electromecanic, electric, chimie industriala, electronica, automatica si informatica tehnologica industriala, agricultura, industrie alimentara, fabricarea produselor din lemn, textile-pielarie, silvicultura, ape si protectia mediului, comert si servicii, turism si alimentatie publica, tehnici poligrafice, ingrijirea, infrumusetarea si igiena corpului omenesc si constructii si lucrari publice.
Absolventii cu certificate de capacitate vor avea prioritate la ocuparea locurilor din scolile profesionale.
Pentru admiterea absolventilor claselor a VIII-a care nu beneficiaza de certificate de capacitate, atit scolile de ucenici, cit si cele profesionale pot organiza testari specifice domeniului pregatirii de baza.
Unitatile care au decis organizarea unor asemenea testari au avut obligatia de a afisa conditiile de admitere pina astazi, 7 iulie a.c. Admiterea se va realiza, in acest caz, in ordinea descrescatoare a mediilor obtinute la testare, in perioada 26-29 iulie, dupa ocuparea locurilor de absolventii de gimnaziu care poseda certificate de capacitate.
In conditiile in care nu se organizeaza testarea, admiterea se va face in ordinea descrescatoare a mediilor de absolvire a gimnaziului.
Pentru a se putea inscrie la scolile de ucenici si profesionale, absolventii claselor a VIII-a trebuie sa prezinte o cerere tip de inscriere, dupa modelul intocmit de I.S.J. Suceava, completata la inscrierea in unitatea scolara, o copie legalizata dupa certificatul de nastere, o adeverinta, in original, eliberata de gimnaziu, din care sa rezulte media de capacitate, cea de absolvire a gimnaziului si media de admitere, calculata ca rezultatul impartirii la patru a sumei rezultate din inmultirea cu trei a mediei de capacitate la care se adauga media de absolvire a gimnaziului (in cazul celor care nu au fost declarati promovati la examenul de capacitate nu se mai calculeaza media de admitere), certificatul de capacitate (pentru cei care au participat la examenul de capacitate), foaia matricola a gimnaziului si o adeverinta medicala eliberata de medicul unitatii sanitare careia ii este arondata scoala sau de policlinica teritoriala. Avizul medical favorabil este obligatoriu pentru pregatirea prin scoala profesionala sau de ucenici, in meseria sau ocupatia solicitata. (Diana CIOBANU)

Comentarii