Un copil cu doua nume sileste un tata la greva foamei

luni, 12 iulie 1999, 23:00
2 MIN
 Un copil cu doua nume sileste un tata la greva foamei

Ieri, in fata Primariei din Suceava, Roland Iwaniki, de 56 de ani, a inceput greva foamei. El a recurs la acest protest pentru a i se acorda retroactiv sumele aferente ajutorului social pentru baiatul sau, Roland Wilhem, in virsta de 6 ani, ajutor intrerupt in urma cu 3 ani. Grevistul foamei este de parere ca, din anul 1948 cind a venit in Romania, el si familia sa au fost supusi unor persecutii politice datorate originii sale germane, persecutii ce au culminat acum trei ani cind baiatului sau i-a fost intrerupt ajutorul social. Roland Iwaniki a divortat in ’97 de sotia sa Leontina. Desi avea ca tata natural pe grevistul foamei de azi, baiatul a purtat numele altui sot al Leontinei. Dupa divort, Wilhem a fost lasat de mama lui in grija tatalui natural, dar ambiguitatea referitoare la numele copilului a facut ca acesta sa dispara din evidentele ajutorului social. La data de 1 iunie a.c., lui Roland i s-a dovedit paternitatea fata de fiul sau, Wilhem, data la care a si fost luat din nou in evidenta Primariei pentru acordarea ajutorului social, desi nu exista inca hotarire de incredintare a minorului catre tata. Dincolo de acest amalgam de nume de la doi tati si o mama iresponsabila, ramine situatia lui Wilhem, baietelul de 6 ani, care a devenit un obisnuit al Primariei, functionarii de aici asigurindu-i masa la cantina sau "cadorisindu-l" din cind in cind cu ceva de imbracat sau de incaltat. Traiul lui "intre doua luntre" l-a privat totusi, timp de 3 ani, de ajutorul social cuvenit. Chiar daca el va intra in programul de protectie, dupa limpezirea situatiei sale legale, tatal ne-a declarat ca va ramine ferm pe pozitie si va continua greva foamei pina la acordarea retroactiva, pe cei trei ani, a ajutorului social. "Voi continua greva foamei pina voi primi banii copilului pentru anii ce au trecut. In tot acest timp, copilul nu a trait cu aer. Nici eu n-am nici un mijloc de trai sa-l pot intretine si trebuie sa capete ce i se cuvine", ne-a declarat, pe treptele Primariei, Roland Iwaniki. (Daniela BEALE)

Comentarii