Tariceanu, despre vizita la Iasi: „M-am lamurit. Am venit degeaba”

duminică, 19 octombrie 2008, 23:38
5 MIN
 Tariceanu, despre vizita la Iasi: „M-am lamurit. Am venit degeaba”

Premierul Romaniei, Calin Popescu Tariceanu, a vizitat simbata o singura localitate afectata de inundatiile din luna iulie, Tirgu Frumos. In vizita care nu a durat mai mult de o jumatate de ora, Tariceanu a intrat in singura casa cu acoperisul pus de pe santier, a dat indicatii constructorului, dar a discutat si cu citiva profesori adunati linga casele in curs de reconstructie despre necesitatea derularii proiectelor in educatie si sanatate. In drum spre Iasi, premierul s-a oprit si pe santierul soselei de centura, de unde a plecat iritat in mai putin de zece minute. "Sa mergem, m-am lamurit. Am venit degeaba", a spus Tariceanu inainte de a se urca in masina. Primul ministru a criticat proiectul soselei de centura a Iasului, acesta aratindu-se indignat de faptul ca viitoarea centura va fi construita pe doua benzi, fara posibilitate de extindere la patru benzi, dar si ca aceasta va trece prin municipiu. "Daca faceti traseul soselei de centura prin localitate, atunci eu nu va inteleg", a spus sec premierul.

Agitatie mare, simbata, la Tirgu Frumos, pe santierul unde se construiesc 14 case pentru familiile sinistrate in urma inundatiilor din vara acestui an. Muncitorii pe case muncesc cu spor, dar parca ritmul e mai alert cind spre dealul pe care sint situate noile locuinte se indreapta cite o masina mai de soi. "Vine primul ministru", spune Cosmin, un baietel de 8 ani, imbracat in costum popular, ce asteapta cu bratele intinse in mijlocul unui drum cu o tava cu pahare. Alaturi de el, Alexandra, de 11 ani, are si ea tava ei, dar cu colac, sare si tuica.

Copiii simt cel mai serios intirzierea premierului, au nevoie din cind in cind de ajutorul invatatoarelor pentru a le mai lua greutatea din minute. In schimb, autoritatile profita de intirzierea premierului pentru a mai turna in unele locuri piatra, ca masina oficialului sa poata ajunge pina pe dealul unde casele sint aliniate ca la popice. Primarul liberal al orasului Tirgu Frumos, Gheorghe Tataru, asteapta si el venirea premierului pentru a-i prezenta proiectele urbei.

Vizita premierului la Iasi a inceput in jurul orei 11, cind acesta a ajuns pe santierul de la marginea orasului Tirgu Frumos unde a inspectat singura casa cu acoperisul si usile montate. Tariceanu s-a aratat multumit de stadiul lucrarilor si a anuntat ca la Tirgu Frumos cele 14 case ar putea fi terminate la mijlocul lunii noiembrie, cu doua saptamini inainte de termenul stabilit de Guvern. "Asa cum merg lucrarile, putem sa avem garantia ca ne respectam termenul. O recomandare suplimentara facuta constructorului a fost ca in limita fondurilor sa se faca o termoizolare suplimentara cu polistiren pe exterior", a precizat Tariceanu.

Premierul s-a interesat si daca locuintele ar putea beneficia de racord la reteaua de alimentare cu apa, canalizare si gaz, dar si daca aceste lucrari au fost prevazute in proiectul constructorului. De pe santier, simbata nu au lipsit ministrul Internelor si Reformei Administrative, Cristian David, liderul PNL Iasi, deputatul Relu Fenechiu, prefectul Marius Bodea, dar si primarul orasului Tirgu Frumos, Gheorghe Tataru (PNL) altari de cadre didactice. De precizat ca Fenechiu a ajuns la Tirgu Frumos cu o masina BMW X6 argintiu, inmatriculat provizoriu, al carei pret minim este de 50.000 euro, fara TVA.

Cu toate ca imobilele vor fi date unor familii care au avut de suferit de pe urma inundatiilor, nici una din aceste persoane nu s-a aflat simbata la intilnirea cu premierul.

In schimb, Tariceanu a prezentat celor citeva cadre didactice aflate pe santier proiecte pe care Guvernul intentioneaza sa le deruleze in educatie si sanatate.

"Nu faceti soseaua de centura pentru ieri, ci pentru miine"

Dupa vizita pe santierul de la Tirgu Frumos, premierul s-a indreptat spre Iasi, unde trebuia sa participe la lansarea candidatilor PNL pentru alegerile parlamentare din noiembrie. In drum spre municipiu, Tariceanu a decis sa viziteze si santierul soselei de centura din zona Metro. Premierul nu a stat mai mult de zece minute in zona amenajata pentru a i se prezenta proiectul viitoarei centuri a Iasului.

Tariceanu a criticat dur solutiile propuse pentru acest proiect. In momentul in care sefa Directiei Regionale Drumuri si Poduri, Dorina Tiron, a inceput sa-i prezinte premierului traseul soselei de centura pentru trafic greu si usor, au inceput sa apara si intrebarile din partea acestuia.

"Exista posibilitate de extindere la patru benzi sau nu? De ce nu faceti de la inceput proiectul la patru benzi? Aveti impresia ca Romania sta pe loc sau se dezvolta? La intrebarea asta vreau un raspuns. Trebuie sa vina primul ministru sa va spuna: «Haideti sa facem baieti proiectul pe patru benzi ca orasul e capitala Moldovei si s-ar putea sa fie un trafic de, cind terminati voi, soseaua asta sa fie deja insuficienta». Nu va dati seama? Uitati-va putin la trafic. Cel putin, trebuie gindit proiectul pentru a putea extinde la patru benzi", a afirmat Tariceanu, vizibil iritat.

La afirmatiile premierului, ceilalti oficiali au inghetat cu zimbetul pe buze. Reprezentantii DRDP au sustinut ca soseaua s-ar putea extinde la patru benzi, insa doar pe anumite portiuni. "O sa modificam indicatorii tehnico-economici, gasim solutii", a spus in prezenta premierului, sefa DRDP. Si ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a completat: "Mai puneti cite un zero la cifre". Premierul a precizat ca s-ar fi putut gasi solutii tehnice inca de la inceput pentru a ocoli atit satul Uricani din comuna Miroslava, cit si municipiul Iasi. "Ginditi in perspectiva, nu faceti soseaua de centura pentru ieri, ci pentru miine", le-a spus Tariceanu oficialilor prezenti pe santierul din zona Metro.

In cele citeva minute petrecute pe santierul din zona Metro, de afirmatiile taioase ale premierului nu a scapat nici ministrul Vosganian. "Cind te uiti la planse, intelegi ceva?", l-a intrebat Tariceanu. "Eu inteleg cifrele, liniile mai putin", a raspuns ministru Economiei si Finantelor.

Oficialii au anuntat in prezenta premierului ca intrarea din DN 28 spre soseaua de centura se va face printr-un pasaj, si nu prin sens giratoriu, asa cum fusese anuntat initial. Proiectul demarat in acest an este evaluat la 136,2 milioane de lei, fara TVA, iar proiectarea si executia sint asigurate de SC Vega ‘93 SRL din Galati. Etapa I, Varianta Sud a soselei de centura vizeaza lucrari pentru realizarea unui traseu pentru trafic greu de 24 de km si unul destinat traficului usor de 7 km. Punctul de plecare al soselei de centura a fost stabilit la kilometrul 64 al DN 28, in zona Metro. Apoi, artera va trece peste calea ferata pe un pasaj, va traversa Bahluiul, satul Uricani, va intersecta DJ 248A, linga Valea Ursului, apoi va trece pe linga lacul Iezareni, pina se intersecteaza cu DJ 248, drumul spre Ciurea. De aici, soseaua ocolitoare va traversa din nou calea ferata, riul Nicolina si va intra pe bulevardul Poitiers.

Traseul centurii coincide cu al bulevardului, pina la intersectia cu DN 24, pasarela Bucium, dupa care va continua pe drumul Trei Fintini, pina la intersectia cu DN 28, drumul spre Albita. Pentru aproximativ 3,5 km, traseul arterei ocolitoare va fi comun pentru traficul greu si cel usor. Dupa acest tronson, varianta pentru trafic usor se va indrepta spre dealul Miroslava, va intra in municipiu pe strada Cicoarei si va continua pe arhitect Berindei, Calea Galata, Tudor Neculai, soseaua Nicolina pina la bulevardul Poitiers. Autoritatile centrale au alocat in acest an pentru derularea proiectului 11 milioane de lei.

Comentarii