Transplant de cornee dupa 16 ani de chinuri si doi ani pe lista de asteptare

sâmbătă, 10 noiembrie 2012, 00:10
3 MIN
 Transplant de cornee dupa 16 ani de chinuri si doi ani pe lista de asteptare

A doua cornee de la tanarul decedat intr-un accident auto a ajuns la un alt tanar care isi pierduse vederea la un ochi de ani buni. 

Un accident stupid l-a lasat pe Bogdan fara vedere la ochiul drept pe vremea cand era doar un copil. O bucata de tabla i-a zgariat ochiul, si pustiul de 8-9 ani si-a pierdut vederea progresiv. Au urmat mai multe operatii si cateodata era bine, cateodata nu. Pana la urma, ochiul a devenit complet inutil, si tanarul a fost trecut pe lista de asteptare in vederea unui transplant de cornee, singura lui sansa de a mai vedea vreodata cu ochiul drept. Doi ani a asteptat o veste buna, si ea a venit in seara zilei de miercuri. Bogdan este unul dintre cei doi pacienti care au primit cornee datorita unui donator aflat in moarte cerebrala.

Un implant de cristalin inutil

Nici nu-si mai aduce aminte foarte clar cum s-a intamplat totul. Parca a fost in alta viata. „Cred ca aveam opt sau noua ani. Ma jucam intr-un loc cu nisip cu cativa prieteni. Nu mai stiu ce anume. La un moment dat mi-a venit in ochi o bucata de tabla si mi-a zgariat ochiul", povesteste Bogdan Blindu, acum in varsta de 24 de ani. Vederea nu s-a pierdut brusc, copilul a simtit ca se pune ceata pe ochi treptat si initial nici nu si-a dat seama. Parintii au incercat de toate, numai sa-si ajute copilul sa fie sanatos. Au urmat ani intregi de interventii, bani cheltuiti, operatii si deplasari departe de casa. Spitalul a devenit a doua casa pentru Bogdan. „Noi suntem din Suceava, dar am mers la Ploiesti si am fost operat de vreo trei ori", spune tanarul. Dupa una din operatii, de implant de cristalin artificial, ochiul parea sa-si revina la normal, si pentru o perioada a vazut din nou. Minunea n-a durat insa mult. Treptat, vederea a disparut din nou, iar copilul n-a avut de ales decat sa se obisnuiasca cu situatia. Nu a disperat si si-a vazut de viata lui de parca totul ar fi fost la locul lui. A facut scoala, s-a apucat de meserie si a lucrat in constructii fara sa se planga de handicapul lui. A reusit sa-si intemeieze si o familie, iar acum are o fetita de doi ani. In perioada in care a reusit sa vada cu ambii ochi, dupa una din interventiile chirurgicale, a obtinut chiar si permisul de conducere. Nu simte ca viata i-a oferit mai putin sau a fost mai grea pentru ca a avut doar un ochi bun.

De doi ani pe lista de asteptare

Pe lista de asteptare pentru transplant a fost trecut in urma cu doi ani, si de atunci tot spera. Vestea a primit-o miercuri seara pe la 9. „Cineva din clinica m-a intrebat daca pot sa vin pentru transplant, pentru ca altfel cheama pe altcineva", spune Bogdan. A spus „da" fara sa respire sau sa se gandeasca. Si-a facut bagajul in graba si, dupa trei ore chinuite de somn, pe la 5 dimineata, s-a pornit din Suceava spre Iasi. Operatia s-a facut in dimineata zilei de joi, gratie unei familii care a acceptat sa doneze organele fiului lor aflat in moarte cerebrala dupa un accident rutier. Interventia nu a fost insa deloc usoara pentru chirurgii din Clinica de Oftalmologie a Spitalului „Sf. Spiridon". „Tanarul avea o plaga corneana si o cicatrice corneana importanta, si operatia a fost ceva mai complexa pentru ca avea si un implant de cristalin artificial si a trebuit sa indepartam deocamdata cristalinul vechi, sa-i inlocuim corneea bolnava si in viitor, pronosticand o evolutie favorabila, va trebui sa-i reintroducem un cristalin artificial mai nou, cu mai putine efecte nocive asupra corneei", a declarat prof.dr. Dorin Chiselita, seful clinicii si medicul care l-a operat pe Bogdan. Tanarul spune ca a avut emotii inainte de operatie, insa acum se simte foarte bine si asteapta sa-si reia viata. Cele mai bune ganduri ale lui se indreapta insa spre familia donatorului. „Le multumesc tare mult pentru ceea ce au facut si le urez sa le dea Dumnezeu sanatate", a mai spus tanarul.

Comentarii