45 de milioane de dolari pentru Rulmenti Birlad

Ieri dupa prinz, dupa discutii care s-au prelungit pina tirziu citeva nopti la rind, s-a vindut cea mai mare firma din judetul Vaslui: SC Rulmenti SA Birlad.
Cumparatorul, Kombassan Holding AS – Turcia s-a obligat sa plateasca circa 45 de milioane de dolari, valoarea totala a contractului, reprezentind contravaloarea pachetului de 64,43% pe care FPS l-a detinut la fabrica birladeana si a investitiilor ulterioare.
Asadar, parte din bani (circa 4,2 milioane de lei) vor intra imediat in buzunarul statului ca plata a actiunilor, iar diferenta se va regasi in investitii financiare (12 milioane de dolari) – capital de lucru, plata datoriilor etc -, investitii tehnologice (27 de milioane de dolari) si investitii in mediu (2 milioane de dolari) – utilaje care sa dedurizeze apa industriala rezultata din procesul de fabricatie, sa separe apa de ulei etc.
Comparativ cu alti straini care au cumparat in Romania, investitorului turc nu i-au fost acordate scutiri de TVA sau exlusivitate pe piata (vezi cazul Dacia Pitesi), ci doar doua facilitati mari si late: anularea penalitatilor si majorarilor de intirziere (circa 160 de miliarde de lei) care trebuiau platite Ministerului de Finante si Ministerului Muncii si Protectiei Sociale; esalonarea datoriilor fabricii catre aceleasi doua ministere, care se ridica la aproximativ 100 de miliarde de lei.
Desi obtinerea acestor "favoruri" de la statul roman ar fi fost in exclusivitate obligatia FPS – in calitate de proprietar – trebuie spus ca singurii care s-au implicat si au rezolvat aceasta problema au fost cei trei manegeri ai fabricii de rulmenti: Stefan Pais, director general, Marian Albu, director economic si Dan Lefter, director comercial.
Datoriile totale ale Rulmenti SA se ridica la 470 de miliarde de lei, din care 100 de miliarde inseamna datorii pure, iar diferenta – penalitati si majorari de intirziere.
Capitalul social al fabricii, evaluat in 1995, inseamna 208 miliarde de lei. Daca ar fi fost reactualizat, s-ar fi situat in jurul a 850 de miliarde de lei.
Ce da turcul
Firma Kombassan, proaspat proprietara a SC Rulmenti SA Birlad, prin contractul incheiat cu FPS Bucuresti, se obliga, in primul rind, sa achite banii in termen de 60 de zile. Apoi, sa mentina, cel putin 5 ani, obiectul principal de activitate si sa nu coboare sub 3.000 de angajati.
Cele mai importante elemente ale acestei schimbari de proprietate sint legate de salariile oamenilor si de disponibilizari.
Legat de salarii, investitorul turc va trebui, conform angajamentului contractual, sa creasca salariile, pentru anul in curs, in raport cu rata inflatiei din ramura industriala. Asta inseamna o crestere a lefurilor cu mai bine de 50%. In urmatorii ani, cind se vor negocia salariile, turcii vor trebui sa tina seama de inflatia din industrie pe anul anterior.
Legat de politica de personal, lucrurile par a fi clare. Actualmente, in fabrica lucreaza 4.900 de salariati. In urmatoarele doua luni vor pleca acasa 400, conform protocolului incheiat si semnat de comun acord cu sindicatele si care este anexat contractului de vinzare-cumparare. Cei 400 s-au inscris singuri pe lista disponibilizarii, atrasi probabil si de salariile compensatorii, dar si pentru faptul ca majoritatea erau in pragul pensionarii.
In perioada iunie 2000 – iunie 2001 nu se vor face reduceri de personal. In intervalul iulie 2001 – 31 decembrie 2002, daca va fi nevoie si cu consultarea sindicatelor, se vor mai disponibiliza 1.300 de persoane (esalonat, trimestrial).
De ce asa tirziu?
Faptul ca Rulmenti Birlad a fost privatizata atit de tirziu a avut repercusiuni grave asupra tuturor. Din 1995 se duc lupte, la propriu, pentru a se ajunge la punerea in practica a singurei solutii care ar fi putut salva fabrica, si Birladul, de la dezastru: privatizarea.
Din discutiile cu reprezentantii firmei birladene am inteles ca interventia politicului in economic a fost nefasta. Interesele unora erau atit de mari incit nu au mai contat miile de oameni care traiau prin Rulmenti. Jocurile la virf sint cu mult mai murdare decit ne putem imagina si au fost la un pas de a infunda pentru totdeauna viitorul birladenilor.
In timp ce sferele de interese se invirteau in jurul Birladului, fabrica se adincea in datorii. De buna seama ca daca ar fi fost vinduta atunci (1995) si nu acum, altul ar fi fost pretul. Daca in 1990 gradul de indatorare a societatii era de 6%, la sfirsitul anului 1991, "gratie" politicienilor nostri care au dus economia romaneasca intr-un hau fara fund, gradul de indatorare ajunsese la 48%. Intr-un singur an. Ce a urmat nu a fost simplu. Politicile economice ale statului au decapitalizat societatile din toata tara, deci si pe cea din Birlad.
In 1995, cind actuala echipa manageriala a preluat conducerea, a "mostenit" si 27 de milioane de dolari datorii. De-a lungul timpului se stingeau creante si apareau altele noi, care nu puteau fi stavilite si care au dus la decapitalizarea fabricii. Au inceput sa apara intirzieri la livrarea rulmentilor si a scazut productia. Populatia era intr-o continua saracire. Statul nu putea face nimic bun. Deci, singura speranta era privatizarea.
Dar, pina atunci, au plecat din fabrica sute de oameni care au luat cu ei si parte din stiinta de a face rulmenti.
Speranta managerilor de la Rulmenti Birlad este ca, de-acum inainte, fabrica va capata stabilitate si va intra pe o linie ascendenta.
Despre culisele aceste privatizari, in numerele noastre viitoare. (Clara BISOC)