Victimele accidentului din Franta au fost aduse la Iasi

miercuri, 12 septembrie 2012, 22:39
2 MIN
 Victimele accidentului din Franta au fost aduse la Iasi

Noua persoane care au fost victime in accidentul rutier petrecut in Franta au fost aduse ieri la Iasi cu o aeronava apartinand Ministerului Apararii. La aterizare au fost prezenti pe aeroport ministrul de ExterneTitus Corlatean si dr. Raed Arafat, subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii. Aeronava a aterizat putin dupa ora 18 pe pista Aeroportului, iar trei ambulante SMURD au preluat pacientii si i-au transportat la trei spitale iesene. "Autoritatile franceze au avut o reactie remarcabila in cazul acestui accident, s-au mobilizat exemplar si pacientii romani au primit toate ingrijirile de care aveau nevoie. Cei noua pacienti, trei copii si sase adulti, au fost adusi azi la Iasi cu o aeronava a Ministerului Apararii, finantarea acestui transport facandu-se din fondul de rezerva al Ministerului de Externe. Alte noua persoane inca sunt in spitale din Franta, starea lor fiind in continuare suficient de grava incat sa nu permita transportul in tara", a declarat Titus Corlatean.

Pacientii au fost insotiti de medici si asistenti medicali SMURD de la Bucuresti si cadre medicale de la Ministerul Apararii. "Nu erau in stare grava, nimeni nu era intubat. Vor fi din nou evaluati aici in Iasi si e posibil chiar sa fie externati in 24/48 de ore", a precizat dr. Arafat. Cei trei copii sunt un baiat de 10 ani si doua fete de 14 ani, baiatul si una din fete fiind frati. Mama lor a venit cu acelasi transport, iar fratele lor de19 ani a fost adus cu aceeasi aeronava. "Copiii au fost dusi la Spitalul de Copii, iar adultii cu varste intre 19 si 51 de ani prezentau mai multe traumatisme si leziuni si au fost internati in Clinica de Ortopedie a Spitalului «Sf. Spiridon», Clinica de Chirurgie Plastica de la acelasi spital si Clinica de Chirurgie Toracica de la Spitalul de Pneumoftiziologie. Multi dintre ei isi doresc deja sa plece acasa, fiind plecati departe de familii deja de foarte mult timp. De altfel, unul dintre pacienti nici n-a vrut sa mearga la spital pana nu s-a asigurat ca sotia lui, si ea victima in accident, se afla in siguranta intr-o alta ambulanta", a spus conf.dr. Diana Cimpoesu, medic sef UPU-SMURD.

Pe de alta parte, primarul Gheorghe Nichita, prezent si el la aterizarea aeronavei cu pacientii din Suceava, a propus o alta solutie pentru mutarea mai rapida a victimelor din avion in ambulante. "Trebuia sa vina Ciuhodaru aici (n.r. – medicul-deputat Tudor Ciuhodaru), el se pricepe la targi, bagaje si pacienti. Ii cobora pe toti imediat", a glumit primarul. Un bebelus a murit si 42 de persoane au ajuns la spital dupa ce un autocar plin cu romani s-a rasturnat intr-o curba pe teritoriul Frantei. Romanii se intorceau dintr-o vizita facuta rudelor care lucreaza in Spania si cei mai multi dintre ei sunt din judetul Suceava.

Comentarii