Romanca Isabella Onou, singura gheisa de alta nationalitate din Japonia

Isabella Onou din Bucuresti a vorbit cu reporterul de la The Japan Times, dupa ce si-a facut debutul pe scena la Festivalul Genji Ayame de la Izu-Nagaoka, pe 30 iunie.

Ea spune ca a avut la inceput un compex si indoiala ca oamenii o vor accepta vreodata ca gheisa. "M-am inselat amarnic. Sunt asa de draguti, chiar si atunci cand fac greseli. Si chiar fac greseli", a spus Onou.

Vorbeste impecabil in japoneza si este foarte solicitata printre gheise, de cand a fost acceptata in "lumea florilor si salciilor" din Japonia, in urma cu trei luni. Un grup de 30 de oameni au calatorit timp de trei ore, din Hamamatsu, special ca sa ajunga la ea.

"Am fost socata cand am auzit ca ma vor pe mine. Dar in acelasi timp m-am gandit: Asta face ca toata lupta si durerea sa merite", a spus Onou.

 "Lupta" la care se referea a inceput in urma cu 15 luni, cand a inceput perioada de ucenicie obligatorie de un an, dupa ce a fost invitata de o alta gheisa, Kumi Miyamoto. Aceasta din urma si sora ei sunt mostenitoarele uneia dintre casele de gheise (okiya) de la Izu-Nagaoka, condusa de mama lor.

 Onou a refuzat la inceput din timiditate, fiind nesigura ca va fi primita intr-o lume din care au facut parte putine straine, pe parcursul unei istorii de 400 de ani, si in plus o lume cu standarde inalte si dominata de protocol. Dar, cu incurajarea lui Miyamoto, care s-a oferit sa-i fie "sora mai mare" (onee-san), romanca a pornit pe un traseu pe care putine japoneze sunt pregatite in prezent sa il urmeze. Miyamoto a inceput sa o invete pe Onou elementele de baza pentru a fi acceptata ca gheisa, trebuind sa o schimbe, de la modul de a vorbi si de a merge, pana la felul de a gandi.

"Europenii sunt pasionali si isi exteriorizeaza emotiile, dar mi s-a spus ca eu trebuie sa le controlez, sa mentin aceeasi stare de calm indiferent cum ma simt pe dinauntru. Aceasta a fost o adevarata lupta pentru mine", povesteste Onou.

A trebuit de asemenea sa invete dansuri populare si sa cante la instrumente traditionale, ceea ce exerseaza aproape zilnic.

 In aprilie, Onou a trecut testul oficial pentru a-i fi confirmat statutul de gheisa. Atunci i s-a dat si numele de profesionista – Fukutaro -, dupa denumirea unor dulciuri care se vand la un altar in apropiere de Mishima.

"In lumea gheiselor este considerat un nume norocos. Iar eu ma simt extrem de norocoasa. Este ca un vis implinit", spune ea.

Visul lui Onou legat de Japonia a inceput in adolescenta, cu lectura unor carti ca "Shogun", de James Clavell, iar in 1999, ea a avut ocazia sa viziteze aceasta tara de care s-a indragostit imediat. Patru ani mai tarziu, Onou s-a intors in Japonia sa lucreze in restaurantul de sushi al unei prietene, unde mai intai a fost chelnerita, iar apoi a fost promovata la bucatarie. Acolo a intalnit-o pe Miyamoto, care, vizitand restaurantul, a vazut la Onou anumite virtuti care au recomandat-o pe romanca pentru includerea in casa de gheise a familiei.

"Fukutaro are un rafinament pe care multe japoneze par sa il fi uitat", spune Miyamoto, precizand ca a auzit ca Onou este singura straina acreditata oficial de o asociatie a gheiselor din Japonia. "Multi oameni au apreciat ca Fukutaro este mai japoneza decat multe japoneze. Este hotarata, exerseaza din greu si este foarte stoica", a mai spus mentorul ei.

Onou a invatat sa fie stoica si sa treaca peste problemele avute la picioare, pe care la munca trebuie sa le tina indoite sub ea, timp de multe ore in care isi serveste si distreaza clientii. Aceste probleme au fost indeajuns de serioase sa-i faca pe doctorul si pe membrii familiei ei sa incerce sa o convinga sa renunte.

Mama ei, care a vizitat-o recent, aproape a convins-o sa se retraga din bransa spunandu-i ca isi va distruge picioarele iremediabil. "Apoi m-a urmarit in spectacol si nu a mai deschis niciodata discutia. Cred ca a inteles in cele din urma de ce am ales sa indur suferinta si sa imi traiesc visul", spune Onou.

Cat despre reactiile prietenilor si celor patru frati ai ei din Romania, Onou spune ca acestia sunt in continuare pe jumatate amuzati si pe jumatate socati. "Ceea ce este destul de normal. Sunt o gheisa – si eu sunt inca oarecum socata in legatura cu asta", mai spune ea.

Potrivit unei asociatii locale, numarul gheiselor de la Izu-Nagaoka, a scazut de la 400, la 40, in ultimele patru decenii. (Mediafax)