S-a lansat un nou sistem care vinde bilete pentru evenimente din tara si strainatate

marți, 13 martie 2007, 19:56
1 MIN
 S-a lansat un nou sistem care vinde bilete pentru evenimente din tara si strainatate

Sistemul a devenit operational de luni si poate fi folosit prin doua metode: online, pe www.bilet.ro , sau de la unul din punctele de distributie. In Bucuresti se afla patru astfel de centre (in magazinele Diverta din Mall Vitan, Plaza Romania, Unirii si Scala).

”Am incheiat un parteneriat cu magazinele Diverta in incinta carora va exista si bilet.ro”, a declarat pentru NewsIn George Weiner. ”Mai exact, este vorba despre un PC care este conectat la un server si de o imprimanta. Astfel, cind cumparatorul va dori sa-si achizitioneze un bilet la un anume spectacol, el va putea sa-si comande exact locul in care va dori sa fie pozitionat, iar biletul ii va fi tiparit pe loc”, a adaugat Weiner.

In clipa de fata se pot cumpara bilete pentru concerte care vor avea loc pe teritoriul Romaniei, insa zilele urmatoarea vor fi disponibile si tichete pentru evenimente internationale.

”Incepind de miercuri vom avea locuri pentru festivalul Metal Camp din Slovenia, iar saptamina viitoare punem in vinzare si bilete pentru festivalul Sziget din Ungaria”, a incheiat Weiner.

Bilet.ro face parte dintr-o companie de profil ( www.midi.is ) care activeaza in Islanda de sapte ani si care opereaza acum in mai multe tari din Europa. Bilet.ro va investi pentru implementarea acestei afaceri in Romania 500.000 de euro.

In Romania exista alte patru site-uri care comercializeaza bilete, www.bilete.ro , www.myticket.ro , www.vreaubilet.ro si phoenix.ro. (NewsIn)

Comentarii