Tom Cruise si Katie Holmes isi doresc pentru anul 2010 un al doilea copil

miercuri, 02 decembrie 2009, 18:58
2 MIN
 Tom Cruise si Katie Holmes isi doresc pentru anul 2010 un al doilea copil

Cei doi actori, care au sarbatorit recent a treia aniversare a casatoriei, au declarat ca a sosit timpul sa isi mareasca familia si sa ii ofere fetitei lor, Suri, un frate.

Un bun prieten al cuplului a declarat pentru revista americana OK!: "Ea (Katie Holmes – n.r.) nu mai simte ca ar fi doar doamna Cruise. A redevenit ea insasi. Ea si Tom (Cruise – n.r.) au anumite divergente de opinii uneori, insa in sinea lor se iubesc foarte mult. Asta este tot ceea ce conteaza".

Tom Cruise, in varsta de 47 de ani, si Katie Holmes, in varsta de 30 de ani, s-au cunoscut in aprilie 2005. Ei discuta de mai multa vreme despre posibilitatea de a mai avea un copil.

Katie Holmes, care a terminat recent filmarile pentru "The Extra Man Mary" si "Don’t Be Afraid of the Dark", isi doreste insa, potrivit presei americane, sa mai joace intr-un film cu succes de casa inainte de a-si mari familia.

"Katie a trebuit sa isi amane mai multe filme dupa nasterea lui Suri", a declarat o sursa.

Cel mai recent film in care a fost distribuita Katie Holmes, intitulat "Mad Money", a fost un adevarat esec din punct de vedere comercial. Lansata in 2008, aceasta comedie in care mai apar Queen Latifah si Diane Keaton abia a reusit sa isi acopere din biletele vandute cheltuielile de productie de 22 de milioane de dolari.

Tom Cruise, starul francizei "Misiune: Imposibila", a lansat pe marile ecrane, la inceputul lui 2009, filmul "Operatiunea Valkyrie". El traverseaza in prezent o perioada extrem de prolifica din punct de vedere profesional, fiind anuntat in distributia mai multor filme – "The Tourist", "Sleeper", "The Monster of Florence" si "Knight and day".

Tom Cruise mai are doi copii, adoptati impreuna cu fosta sa sotie, actrita australiana Nicole Kidman – Connor si Isabella. (Mediafax)

Comentarii