Basescu stirneste reactii in PNTCD

joi, 03 septembrie 1998, 23:00
2 MIN
 Basescu stirneste reactii in PNTCD

"Partidul Democrat este un aliat minuscul"
"Este deja o politica curenta a lui Petre Roman de a scoate la inaintare oameni care ataca PNTCD pentru a obtine cit mai multe la negocieri. Asa incit la intilnirea de la Cotroceni sa poata avea libertatea de a nu fi declarat nimic dar sa fie inarmat cu dintii, cu coltii colaboratorilor. Este o tactica obisnuita la inceput de tratative si nu ma mira lucrul acesta. In orice caz, banuiesc ca domnul Basescu este suparat de faptul ca am impiedicat sa se schimbe o lege care prevede statutul Garzii Financiare. Noi nu am pus problema sa iesim de la guvernare, noi am cerut insa ca guvernul Radu Vasile sa respecte mandatul pe care i l-am dat la numirea in functie si sa fie respectata poonderea noastra reala din Parlament. Noi sustinem guvernul. Nu ni se pare normal sa sustinem cu toate fortele un guvern in care zece persoane vin din alta parte, din partea altor forte. Sint obisnuit cu limbajul domnului Basescu, mai dur, mai incisiv. Domnia sa poate sa regrete faptul ca noi tinem sa spunem clar cit permitem si cit nu permitem unor aliati minusculi sa vina cu pretentii."
"Cred ca domnul Basescu se pripeste"
"Oricine e indreptatit la un punct de vedere. Personal nu il impartasesc. Stiu ca domnul Basescu este o fire mai dinamica, dar pe undeva cred ca se pripeste. Totusi reforma nu este o chestiune de propaganda electorala si nici un partid nu poate sa si-o adjudece. Cred, totusi, ca este momentul sa se faca un bilant real al comportamentelor de colaborare reciproce. Nu se poate spune in cadrul coalitiei ca un partid doreste reforma si ca altul nu o doreste, coalitia nu se poate imparti in reformisti si anitireformisti, si ar trebui sa se renunte la denumiri de partide in cadrul discutiilor in contradictoriu. Sigur, ideea ca lucrurile nu merg bine, ca este necesar ca partenerii sa caute solutiie de iesire din impas nu trebuie ocolita, dar aceste lucruri nu trebuie facute prin declaratii dure de presa, ci prin discutii barbatesti intre cele doua partide. Personal, il cunosc bine pe domnul Basescu, am lucrat cu el in cadrul Cabinetului si ma mira aceste stridente din interviu." (Radu BASARAB)

Comentarii