Belarusul acuza UE ca „a ales calea escaladarii”, in timp ce ambasadorii se pregatesc sa plece

miercuri, 29 februarie 2012, 13:42
2 MIN
 Belarusul acuza UE ca „a ales calea escaladarii”, in timp ce ambasadorii se pregatesc sa plece

"Reactia nervoasa a Uniunii Europene (…) arata un lucru: Bruxelles-ul a ales calea escaladarii", a declarat purtatorul de cuvant al diplomatiei belaruse, Andrei Savinih.

Uniunea Europeana a decis marti seara sa-si recheme pentru consultari ambasadorii din Belarus, reactionand la decizia Minskului care l-a "invitat pe seful misiunii UE in Belarus si pe ambasadorul Poloniei sa se intoarca in capitalele lor pentru consultari".

"Este o cale care duce spre impas. Bruxelles-ul si celelalte capitale europene nu trebuie sa uite ca politica de intimidare nu merge impotriva Belarusului", a continuat purtatorul de cuvant.

Ambasadorul polonez Leszek Szarepka si seful misiunii UE in Belarus, Maira Mora, vor parasi Minskul miercuri, au anuntat reprezentantele respective.

Contactate de AFP, ambasadele Frantei si Germaniei la Minsk au afirmat ca ambasadorii se pregatesc sa plece din Belarus, dar data plecarii lor nu a fost comunicata.

Tensiunile au crescut brusc intre UE si Belarus dupa noi sanctiuni decise marti de Uniunea Europeana impotriva a 21 de magistrati si oficiali din politie belarusi, implicati in reprimarea opozitiei.

Belarus este tinta sanctiunilor occidentale din cauza numeroaselor arestari ale opozantilor de la realegerea lui Aleksandr Lukasenko in functia de presedinte in 2010 cu peste 80 la suta din voturi, dupa un scrutin marcat de grave nereguli, conform observatorilor.

Pana in prezent, 229 de oficiali belarusi implicati in reprimarea opozitiei au interdictie de viza in UE si averile lor in state europene sunt blocate.

Activele a trei societati legate de regim sunt de asemenea blocate, iar un embargo este in vigoare privind vanzarile de arme si material care pot servi la represiune.

Acest nou scandal diplomatic risca sa-l izoleze si mai mult pe presedintele belarus autoritar, aflat la putere de 17 ani, care a fost calificat drept "ultimul dictator din Europa" de administratia fostului presedinte american George W. Bush.

Vladimir Nekliaiev, candidat invins de Lukasenko la prezidentialele din 2010, a apreciat ca Minskul a facut o "mare eroare politica" in momentul in care tara este izolata si are grave dificultati economice.

"Situatia Belarusului nu ii permite sa dicteze conditiile", a subliniat Nekliaiev. "Acest lucru nu va face decat sa mareasca dependenta lui Lukasenko de Rusia, de care se teme", a adaugat el.

Liderul partidului de opozitie "O lume dreapta", Serghei Kaliakin, a apreciat ca scandalul va "avea repercusiuni asuora oamenilor simpli si asupra economiei", f-ra a rezolva vreo problema. (Mediafax)

Comentarii