Experimentele facute de cercetatori americani in Guatemala, in anii 1940, s-au soldat cu 83 de morti

marți, 30 august 2011, 13:06
1 MIN
 Experimentele facute de cercetatori americani in Guatemala, in anii 1940, s-au soldat cu 83 de morti

Dintre cele 5.500 de persoane supuse experimentelor care includeau chiar si infectarea cu boli venerice, "credem ca 83 au murit", a declarat un membru al Comisiei, Stephen Hauser.

Comisia nu a putut stabili inca o legatura directa sau indirecta intre experimente si decesele survenite.

Cercetatorii americani le-au inoculat sifilis sau blenoragie la aproximativ 1.300 de persoane, a explicat Hauser, precizand ca 700 de persoane au beneficiat de tratamente.

Experimentele, care au avut loc in perioada 1946 – 1948, au fost finantate de Institutul National american pentru Sanatate (NIH). Experimentele aveau rolul de a determina daca penicilina putea preveni aparitia acestor boli.

Cercetatorii alesesera drept cobai persoane vulnerabile, inclusiv bolnavi mental. Potrivit presedintei Comisiei, Amy Gutmann, este vorba de o "nedreptate istorica", subliniind ca se va asigura ca astfel de lucruri nu se vor mai petrece.

Comisia, care studiaza peste 125.000 de documente despre aceste experimente, a fost infiintata la ordinul presedintelui Barack Obama in noiembrie 2010. (Mediafax)

Comentarii