Luni, batalie decisiva pentru viitorul CDR

vineri, 11 septembrie 1998, 23:00
1 MIN
 Luni, batalie decisiva pentru viitorul CDR

Presedinsii partidelor componente ale Conventiei Democrate se vor intilni luni seara, pentru a dezbate doua articole ramase in suspensie ramase in suspensiela acest moment. Este vorba de articolul 4 (fost 46) din Protocolul de functionare a CDR, care prevede dretul segmentului civil de a consulta si de a vota anumite programe ale segmentului politic. Partea care trebuie discutata luni se refera la exceptiile privind ingerinta segmentului civil si se refera la intocmirea listelor electorale pentru alegerile locale si parlamentare, la strategiile politice ale partidelor, la alegerea demnitarilor din administratia centrala, de stat si judeteana. Tot luni va fi discutat si articolul 11, care are la baza propunerea PNL de a se merge, in cadrul alegerilor locale, in comune si orasele mici, pe liste separate. National liberalii sint sustinuti in demersurile lor de PAR si de Federatia Ecologista Romana, in schimb se opune PNTCD, mai ales prin vocea vicepresedintelui Remus Opris. In cazul in care exceptiile vor fi votate, in conformitate cu prevederile Legii partidelor politice, iar articolul 11 va fi ratificat conform propunerii PNL, se va putea spune foarte clar ca segmentul civic este despartit de segmentul politic, in luarea deciziilor pur politice. In cazul in care aceste doua articole nu vor fi votate in conformitate cu Legea partidelor politice, exista posibilitatea unor frictiunigrave in cadrul Conventiei Democrate." (Radu BASARAB)

Comentarii