ONU lasa Irakul pe mina SUA

sâmbătă, 08 martie 2003, 00:00
3 MIN
 ONU lasa Irakul pe mina SUA

Cotidianul britanic The Times a publicat ieri un document secret din bucataria interna a Natiunilor Unite care arata ca forul international nu numai ca se opune de fatada unei interventii militare impotriva Irakului, dar si ca s-a resemnat ca aceasta nu mai poate fi impiedicata. Documentul de 60 de pagini a fost elaborat la sfirsitul lunii trecute de un grup de experti condusi de canadiana Louise Frechette, adjuncta secretarului general ONU, Kofi Annan. In acest timp, in Consiliul de Securitate se duceau discutii aprinse privind necesitatea unei interventii militare impotriva Irakului. Actul este in fapt un plan de implementare a unui sistem de guvernamint in Irak dupa caderea lui Saddam Hussein. Documentul incalca astfel principiile etice elementare de non-ingerinta expuse in Charta Natiunilor Unite, deoarece in timp ce in fata opiniei publice internationale, ONU trateaza regimul lui Saddam Hussein ca pe un membru legitim al organizatiei, in culise se pregateste planul de organizare politica a Irakului, dupa schimbarea actualului regim.
ONU, departe de gestionarea petrolului irakian
Documentul prevede ca, in pofida disensiunilor din Consiliul de Securitate, Natiunile Unite vor fi cu siguranta chemate sa joace un rol important la reconstructia Irakului. "Credem ca, in timp ce fortele coalitiei se vor ocupa de administrarea civila si militara a Irakului imediat dupa conflict, si Natiunile Unite vor fi implicate substantial in acest proces in perioada de tranzitie (care incepe dupa cele trei luni de gratie, n. red.)", afirma documentul.
Expertii sint de parere insa ca ONU trebuie sa lase fortele coalitiei sa se ocupe de Irak dupa razboi, tocmai pentru ca organizatia este incapabila de acest lucru. "Consideram ca, desi o guvernare sub egida ONU este de preferat uneia controlata de fortele de ocupatie, Natiunile Unite nu au capacitatea de a-si asuma responsabilitatea administrarii Irakului". In schimb, Natiunile Unite au voie sa se implice efectiv in Irak abia la trei luni dupa cucerirea tarii de catre trupele americane pentru a implementa un regim de auto-guvernare similar celui din Afganistan. Documentul prevede numirea de urgenta a unui oficial care sa coordoneze aceasta strategie, iar surse din cadrul Natiunilor Unite au declarat pentru The Times ca postul va fi ocupat de Lakhdar Brahimi, cel care a organizat si sistemul din Afganistan dupa inlaturarea de la conducerea tarii a talibanilor, in 2001. The Time apreciaza ca Lakhdar Brahimi are destule motive sa nu fie prea bucuros de noua misiune, mai ales din cauza virstei de 68 de ani, si a faptului ca fiica sa a fost corespondent special al CNN la Bagdad, insa ca pina la urma va accepta.
De asemenea, ONU trebuie sa stea deoparte de rezervele de petrol ale Irakului sau de alegerile prezidentiale ce urmeaza a fi organizate sub egida trupelor americane de ocupatie. In schimb, grupul de specialisti ai ONU propune infiintarea unei Misiuni de Asistenta a Natiunilor in Irak (UNAMI) care sa ajute la consolidarea unei noi forme de guvernamint.
Planul va fi aplicat chiar daca SUA pleaca la razboi fara acordul ONU
Luna trecuta, Kofi Annan a sugerat Consiliului de Securitate o agenda de discutii pentru perioada unui eventual razboi, propunind dezbaterea unui plan de operatiuni umanitare care sa fie desfasurate sub egida ONU in timpul conflictului. Propunerea s-a lovit insa de refuzul categoric al Rusiei, care l-a sfatuit pe secretarul general ONU sa poarte asemenea discutii in intimitatea biroului sau si nu in plenul oficial al Consiliului de Securitate. Cu toate acestea, adjuncta lui Kofi Annan, Louise Frechette a avut la inceputul acestei saptamini o intrevedere cu generalul american Jay Garner, unul dintre posibilii guvernatori ai Irakului dupa razboi. generalul Garner conduce la Pentagon un birou de afaceri umanitare si de reconstructie, format in ianuarie, care tocmai pregateste un "guvern de rezerva" pentru Irak, format din reprezentanti ai opozitiei irakiene in exil si consilieri americani. Surse din cadrul ONU au confirmat ca acest plan va fi pus in aplicare chiar daca Statele Unite aleg sa declanseze o actiune militara impotriva Irakului fara o rezolutie prealabila a Consiliului de Securitate. Aseara, secretarul general ONU, Kofi Annan, a dezmintit existenta unui asemenea plan. "Nu exista nici un plan ONU pentru administrarea Irakului dupa razboi", a declarat Annan. (M.MITRICA)

Comentarii