PSD acuza MAE ca este implicat intr-o actiune a lui Cristian Preda cu romanii din Strasbourg

vineri, 18 noiembrie 2011, 11:42
1 MIN
 PSD acuza MAE ca este implicat intr-o actiune a lui Cristian Preda cu romanii din Strasbourg

"Surprinde in primul rand faptul ca serviciul nostru consular de la Strasbourg este amestecat in organizarea acestui eveniment generat de un parlamentar din partidul de guvernamant. Ar fi fost normal daca acest eveniment s-ar fi desfasurat la initiativa tuturor europarlamentarilor romani si nu in nume personal din partea unui europarlamentar, apartinand nu intamplator puterii", se mai arata intr-un comunicat al PSD remis, vineri, agentiei MEDIAFAX.

PSD arata ca faptul ca pentru a se inscrie la acest eveniment persoanele interesate trebuie sa-si dea nu numai numele si prenumele, dar si data nasterii si adresa, creeaza suspiciunea ca aceasta intalnire propusa de parlamentarul Cristian Preda si operata de Consulatul roman are mai degraba caracter electoral.

"O intrebare legitima in fata acestei situatii este de ce nu se cere si C.N.P.-ul sau numarul de pasaport? Protestam cu toata hotararea si atragem atentia opiniei publice din tara si din strainatate cu aceasta ocazie ca Ministerul de Externe s-a transformat intr-un departament al PDL si functionarii angajati in sistemul diplomatic si consular roman sunt din pacate obligati sa faca servicii de partid. Cerem cu aceasta ocazie explicatii si clarificari din partea Ministerului de Externe, dar nu ne facem iluzii ca aceasta imixtiune grava va fi recunoscuta si nici ca lucrurile se vor indrepta", se mai arata in comunicat. (Mediafax)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii