Afinitati elective si identitare

George Damian vorbeste, in „Timpul" din saptamina trecuta, despre „frica de asumare a identitatii romanesti". Frica aceasta ar fi efectul unei nostalgii imperiale paguboase, cum zice tot el. „Superioritatea" ardelenilor, spre exemplu, n-ar fi decit expresia nostalgiei dupa Imperiul Austro-Ungar: „Multi ardeleni regreta «civilizatia» austro-ungara din dorinta de imitare si preluare fara discernamint a ceea ce cred ca reprezinta «valorile occidentale»". In realitate, potrivit lui Damian, ar fi vorba de frica in cauza, adica cea de asumare a romanismului, coroborata, ea, – sau insotita – de „dorinta de dizolvare in structura unui imperiu care da impresia maretiei". Lucrurile ar sta la fel si in ceea ce priveste Basarabia, cu diferenta, desigur, ca aici asiduitatile au drept obiect fostul Imperiu Rus. Sa mai retin o idee demna, dupa mine, de interes: „Nostalgia dupa fostele imperii indica gradul de asimilare la care s-a ajuns".

Asadar, frica de a-ti asuma identitatea (eu as folosi un alt cuvint, jena, pentru ca de multe ori anume mobilul acesta functioneaza) si un grad avansat de asimilare. Sint doua idei cu un grad plauzibil de pertinenta, daca imi ingaduiti sa spun asa. Adica explica intrucitva o stare de lucruri care este, totusi, de neexplicat in termeni rezonabili. Cum sa-ti fie frica (sau jena) de propria identitate? Nu poti abdica de la datele tale funciare, nu le poti transgresa spre o identitate noua: le avem intr-un chip intrinsec si inamovibil. Metamorfoze de tipul acesta nu sint posibile in marginile unui destin, oricit de sofisticat si, cum sa zic?, de permeabil ar fi omul: primul strat cultural – cel care ne face identitatea – este foarte obstinat in acest sens si, de fapt, indelebil. Mi-i teama deci ca doar prin aceste concepte – frica/jena – nu rezolvam mare lucru apropo de complexul de inferioritate care ne mai bintuie in raport cu lumile mai bune. Am putea invoca, de exemplu, componenta alogena (sau, ma rog, fanariota, ca macar delictul de ipocrizie sa nu-l comitem). Ne putem hazarda trecind in revista si alti factori (si sint destui!). Dar n-am practica, evident, decit un pur (si nu tocmai inocent, sa recunosc) exercitiu speculativ. Frica, jena, nostalgia sint interfetele complexului de inferioritate pe care il pomeneam mai sus. Si nu numai, din pacate, cum am impresia: daca foram mai adinc, s-ar putea sa dam peste un adevar cu mult mai tulburator decit acesta. Adica acolo unde te-ai fi asteptat la un nucleu, ca expresie a coeziunii, in jurul caruia par sa se fi aglutinat actualele institutii politice, juridice, sociale etc., te-ar putea intimpina un fel de gaura neagra – spatiu din care mai izvorasc anumite tendinte centrifuge. E, sigur, doar o ipoteza, si inca una, probabil, destul de naiva: nu are acoperire sociologica, abia empirica. Sa facem insa miscare prin peisaj, sa rasfoim ziarele, sa privim televizorul: cite dintre afirmatii, hotariri, gesturi, atitudini – de o parte si de cealalta a Prutului – n-ar avea ca ascendent spatiul acesta centrifugal? In orice caz, lipsa omogenitatii – la un anume nivel de control al etniei – este vizibila, citeodata chiar uluitoare.

*

Citeva cuvinte despre Ziua Drapelului, marcata la noi cu un fast cam strident, dupa gustul meu, si cu alocutiuni in execrabilul stil emfatic de odinioara, majoritatea. La fel de pompos se gargarisea si pe vremurile lui Brejnev. Epitetele inca s-au mai primenit, ca si ideatia (slava istoriei!), nu si tonul. Nu am fost pe 27 in Piata Marii Adunari Nationale (iata inca nu termen care ar trebui amendat cu ceva mai mult realism: „nationala"? Hm!); am prins, in schimb, citeva fragmente din discursul premierului in castile mobilului. Mi-a fost dat sa aud si cum se exhiba in sensul acesta anumiti stabi locali: un puternic iz de contrafacere, de partitura neasimilata, de rol la care nu s-a aderat. Am dat-o initial pe obisnuita natura refractara a cinovnicilor, de astia neputindu-se lipi nici un concept mai inalt. Pe urma insa, rasfoind net-ul, am gasit pe site-ul Europei Libere (http://www.europalibera.org/content/article/24562766.html) citeva declaratii recoltate ad-hoc, in PMAN. Sint din acelasi registru bombastic si calp, ca dovada ca intre vladica si opinca exista, in continuare, certe afinitati elective: „Tricolorul inseamna mindria tarii noastre." „Noi, tinara generatie, trebuie sa fim mindri pentru ca avem asa simbol si acest simbol reprezinta o uniune cu stramosii nostri."