Caută 
5 MIN
In anul 2004, prestigiosul premiu Pulitzer a fost luat de Anne Applebaum, cu o carte care face cariera internationala, Gulagul. O istorie. O avem acum si in limba romana. Se deosebeste de cele scrise de fostii internati in lagarele sovietice, oameni care au fost marcati de aceasta istorie terifianta si care au imprimat memoriilor, publicate sau ramase in manuscris, o tenta personala, fatalmente partiala. In cazul de fata avem chiar o istorie a lagarelor sovietice, o descriere completa a fenomenului si a efectelor sale asupra societatii sovietice. Autorul acestui op de aproape 700 pagini e o persoana relativ tinara (nascuta in 1964), scolita la universitati de prestigiu din America si din Anglia, la Yale si la London School of Economics, care traeste acum in Polonia. Articolele sale au aparut in cele mai prestigioase jurnale si reviste americane.
Cuvintul Gulag e un acronim, inspirat de numele in limba rusa, a unei celebre institutii, Administratia Generala a Lagarelor. Cu vremea a inceput sa insemne organizarea muncii fortate in URSS, sa semnifice sistemul sovietic de represiune in general, pe care fostii detinuti l-au numit „masina de tocat". Adica arestarile, interogatoriile, transportul detinutilor – barbati, femei, copii – in conditii inumane, in vagoane neincalzite pentru vite, destramarea familiilor, munca silnica, mortile premature ale detinutilor, prin infometare, epuizare fizica sau executii sumare. Teroarea, frica generalizata, paralizarea puterii de a rezista au avut un efect devastator asupra constiintei publice, iar efectele sint vizibile si astazi.
Sistemul lagarelor a fost inventat de Lenin, care cerea, inca din 1918, sa fie internati toti cei care „nu inspira incredere", o motivatie mai mult decit arbitrara, dovedind ura patologica impotriva celor diferiti. In 1921 existau deja 84 de lagare, dar Stalin a perfectionat ideea lui Lenin: din 1929 pina in 1953, la moartea lui, au trecut prin lagare 18 milioane de oameni si 6 milioane au fost deportati in Kazahstan sau in Siberia. Cit de multi au fost, in total? O anexa a cartii ne ofera cifre, pe ani si perioade, inclusiv dupa moartea lui Stalin. Cifrele aproximative, pentru cei 60 de ani de functionare, sint de aproximativ 30 milioane, dintre care cel putin 3 milioane de morti. Arestarilor arbitrare le-au cazut prada nu doar dusmanii de clasa, cum s-ar crede, ci si tovarasii de drum sau oameni total nevinovati, victime ale invidiilor celor de alaturi. Prin anii 50 existau lagare in fiecare regiune, forta de munca a sclavilor a sustinut esential economia sovietica, de la productia de carbune la bunurile de larg consum. Alaturi de munca bruta, in lagare se desfasurau si importante cercetari stiintifice: Serghei Korolev, arhitectul programului spatial sovietic, si-a inceput activitatea intr-un laborator special de inchisoare. Cartea descrie in detalii toate etapele prin care treceau internatii: arestarea, inchisoarea, transportul, munca in lagar, comportamenul gardienilor, strategiile de supravietuire, viata femeilor si a copiilor, pedepsele si revoltele, evadarile; viata de zi cu zi, modul in care oamenii au trait, au lucrat, au mincat si dormit, au luptat, au murit si au supravietuit. Cercetind arhive si memorii recente, luind interviuri, Anne Applebaum explica rolul pe care l-au jucat lagarele in sistemul sovietic, politic si economic.
Intentia noastra nu este sa facem o recenzie a cartii, ci sa semnalam si sa interpretam doua existente care s-au interferat cu fenomenul Gulag. Prima este cea a lui Mihail Gorbaciov care, imediat ce a ajuns la putere, fiind ales secretar general al Partidului Comunist, in 1985, a initiat desfiintarea totala a sistemului de lagare sovietic si a amnistiat pe toti detinutii politici. A luat apoi mai multe decizii importante: a hotarit ca trebuie sa se spuna adevarul despre trecut, a autorizat aparitia unui val de documente despre Gulag, a facut sa apara in URSS Arhipelagul Gulag al lui Soljenitin; a decis ca unele popoare, dislocate cindva din bastina lor, se pot reintoarce, cazul tatarilor care au reprimit cetatenie de locuitori ai Crimeii doar in epoca sa. Masurile sale au dus, in cele din urma, la destramarea URSS. Nu e de mirare ca a fost atit de urit de multi dintre cei care au fost legati, prin diferite fire, de sistemul de represiune sovietic. Desi in epoca sa s-a vorbit mult despre Gulag, niciodata nu au fost cercetati si judecati cei care au comis torturi in masa sau au executat ofiterii polonezi de la Katin. Odata cu eliminarea lui Gorbaciov, a incetat insa brusc dezbaterea asupra fenomenului, acesta a fost dat uitarii.
Si acum faptul revelator, un „amanunt biografic" pe care l-am gasit in carte: Gorbaciov este nepot al unor detinuti ai Gulagului, internati ca „dusmani ai poporului". A pastrat in suflet aceasta nedreptate, viata i-a fost marcata de durerea cumplita, a disimulat ajungind inalt functionar comunist, dar n-a uitat niciodata. Compar atitudinea sa exemplara cu a celor care, desi descendenti ai unor familii reprimate, desi parintii le-au fost haituiti de regimul totalitar, au devenit slujitori constiinciosi ai reprezentantilor sau urmasilor acestuia. Si nu sint putini. Ma refer desigur la cazuri precise, stiute de mine sau povestite de altii.
Alt personaj, alt „amanunt biografic", cazul Maxim Gorki. Pe vremea copilariei si adolescentei mele, romanul Mama era lectura obligatorie, am citit si trilogia despre copilaria si „universitatile" sale, toate povestirile traduse in limba romana, piesele de teatru. Era simbolul literaturii realiste, a infatisat ca nimeni altul sufletul omului simplu, demnitatea acestuia, in pofida vietii degradante din regimul tarist. Era prezentat ca un om de o moralitate exceptionala. Vrind sa schimbe lumea nedreapta, s-a implicat in lupta alaturi de Lenin si ai lui, l-a sustinut si, dupa ce a stat refugiat in insula Capri, din 1906 in 1913, a revenit in Rusia, punindu-se in slujba valului revolutionar. Dar, ajunsi la putere, bolsevicii il dezamagesc, prin teroarea instituita si el scrie niste eseuri in care divulga acest lucru (niciodata publicate pina la dezintegrarea URSS). Se mai adauga un fapt: un prieten apropiat este executat. Paraseste dezgustat tara si traieste la Sorrento, in Italia. Dar calatoreste adesea in URSS si, in 1929, accepta sa viziteze lagarul de „reeducare" instalat in fosta manastire Solovetchi. In 1932, la invitatia lui Stalin, se stabileste definitiv la Moskova, unde primeste un palat si multe onoruri. A fost un triumf al propagandei sovietice. Omul adinc miscat de suferintele celor obiditi, face acum un gest descalificant: valideaza sistemul de represiune sovietic. Aproape imediat dupa reintoarcere porneste intr-o calatorie triumfala, viziteaza lagare, scrie ca a vazut pe viu cum fostii contrarevolutionari si monarhisti au conditii minunate de viata. Detinutii au fost „salvati de la inec", arata ca niste „flacai robusti", erau fericiti si sanatosi. Nu s-a interesat niciodata de soarta unui detinut care a incercat sa-i dea o scrisoare, nici de cea a unui adolescent cu care a vorbit intre patru ochi. Nu era un naiv, stia ca i s-a aratat doar fatada, dar a platit pretul gloriei. Mai mult, dupa ce a condus o delegatie de scriitori pe canalul de la Marea Alba, care purta numele lui Stalin si in care si-au pierdut viata multe mii de oameni, a initiat un volum de eseuri, la care au contribuit 36 scriitori care – folosind un limbaj hiperbolic, idealizind totul – justificau sistemul. Gorki descrie pe culacii care munceau acolo ca fiind „pe jumatate animale". Rasplata? Unii dintre cei care au contribuit la volum au fost curind „demascati" ca trotchisti si arestati, iar cartea a fost interzisa. Insusi Gorki a murit in conditii neclare. Dupa ce s-a compromis definitiv. O viata si un talent irosite, puse in slujba fortelor raului. Nu-i singurul.
