Caută 
3 MIN
Un subiect inevitabil zilele astea: independenta Republicii Moldova. Simbata trecuta s-au implinit 20 de ani de la proclamare, prilej de poliloghii aferate (am ascultat vreo citeva: au un penibil comic involuntar), de hostropaturi si, bineinteles, betii crunte de la buget. Citeam mai ieri intr-o foaie locala cum ca administratia ar fi alocat in acest scop aproape o suta de mii. Pai, daca intr-un oras de provincie ca vai de el se da atit de larg cu banul, e de imaginat cit s-a prevazut la Chisinau, cit si-au taiat parlamentarii si cit si-a ingaduit Executivul, ca prim detinator de piine si cutit… Ca miscarile de trupe in Piata Marii Adunari Nationale (tehnica sovietica, cirpita si ajustata, intr-o parte, donatii natoiste, cam trecute si ele, in alta – o parada a hirburilor impozante, la care privesti cu un ochi din ce in ce mai abulic!), horele in care i-am vazut prinsi pe Lupu si Filat (era o emisiune la TVM) si altele alea s-au platit cu bani pesin, nu gluma. Si stati, ca mai vine „Limba noastra", vin hramurile, degraba va suna Revelionul!…
E uimitor cu cita usurinta (sau, de fapt, inconstienta) afectam sume pentru chiolhanuri cu mot mai mult sau mai putin oficial, in timp ce atitea domenii (invatamintul, in primul rind) se devitalizeaza vazind cu ochii. De peste tot in aceasta perioada – ziare, televiziuni, net, ca sa nu mai spun de strazi sau de piete – razbate un soi nelinistitor de frenezie. Se toasteaza si se bea nu stiu cum cam prea febril, cu o voluptate din cale-afara de accentuata, discursurile sint parca mai sforaitoare ca oricind, pretiozitatile, inca mai grotesti ca odinioara. E ca si cum inconstientul colectiv ar incerca sa se autosugestioneze prin supralicitare verbala. Vorbim, mincam, dansam, intr-un cuvint, sarbatorim pentru a ne persuada pe noi insine. Ne dam in spectacol sperind, instinctiv, ca o sa ne procuram, in fine, senzatia de autenticitate. Asta ni se intimpla acum: tesem un mit in jurul unui gol, lucram de zor la o forma fara continut…
Nu fac parte dintre teribilistii hodoronc-tronc si gratuiti, dispusi oricind sa ridiculizeze sau sa conteste, dar ma intreb si eu – ca cetatean intr-o expectativa de doua decenii – ce dracu’ sarbatorim? De unde vine extazu’, ca nu pricep? Rusii ne joaca mai abitir ca sub Brejnev (cind, cum-necum, aveam macar iluzia paritatii: republica-sora etc.), avem o armata de mucava, profitori si escroci pe post de politicieni, milioane de conationali ni s-au bajenit intre timp, zeci, daca nu cumva sute de mii de familii s-au destramat. Adica, pe de o parte, o populatie in deriva, pe de alta, o suma de granguri lipsiti de scrupule. Un trecut fara de glorie si un viitor impenetrabil, interzis chiar si celei mai cuminti prospectiuni.
27 august ar fi trebuit sa fie un foarte serios prilej de interogatie colectiva, un motiv major pentru un recurs in masa la luciditate. Dar cer prea mult, imi dau seama: multimile nu se pot organiza pe ele insele, decit prin delegati. Unde, asadar, ne sint cei doi-trei (ar fi arhisuficient la o tara de marionete) vizionari care sa fi impus o anumita tinuta morala, o atmosfera propice acestui, vai, inca nesperat travaliu de adecvare la realitate, oricit de trista si deprimanta s-ar dovedi ca e? Chiar nu vede nimeni – la Guvern, in Parlament, ba si in consiliile locale, de ce nu? – in ce farsa desantata e atrasa lumea? Nu simte nimeni falsul, artificiul, nu i se apleaca nimanui de retorica gaunoasa?
N-am citit nicaieri un bilant serios, fara fumuri triumfaliste, a ceea ce au insemnat pentru noi acesti douazeci de ani, politic, economic si cultural vorbind. Nu s-a auzit o voce care sa ne spuna limpede, cu obligatoriile argumente peremptorii, cum devine cu cele doua obsesii (sau poate, mai exact, bovarisme!) mari, prin care ni s-au vinturat sperantele si optimismul: Unirea cu Romania si integrarea europeana. Pe cit realism se mai sprijina, cite sanse mai au? Capii dau petreceri, analistii par a fi renuntat demult, iar muritorul de rind prefera sa traiasca decerebrat, pentru ca privirile aruncate inainte ti se intorc invariabil indarat, cum se intoarce glontele, prin ricoseu, dupa ce se loveste de zid. Prin partile noastre, anticipatia – de orice fel! – e sinucidere curata…
