Anunta scandalul copierii in masa de la Harvard declinul universitatilor americane?

Universitatea Harvard, clasata intre primele trei cele mai performante institutii academice ale lumii, a fost zilele trecute protagonista unui scandal imens in legatura cu o copiere in masa la un examen de la ciclul de licenta. Sute de articole de presa au relatat despre decizia anuntata pe website de decanul Facultatii de Arte si Stiinte in legatura cu pedepsirea a aproximativ 70 de studenti pentru ca au copiat la examenul de la disciplina Introducere in Congresul American. Numarul celor suspectati de furt a fost insa, potrivit mai multor publicatii, 125 din totalul celor 279 de studenti inscrisi la acest curs, renumit ca fiind foarte lejer si unde profesorul obisnuia sa le dea studentilor examen de rezolvat acasa (take-home-exams), incurajand colaborarea. Numai ca, dintr-o data, ceva nu a mai functionat cum trebuie, iar studentii s-au vazut acuzati dupa cel de-al patrulea take-home-exam ca ar fi colaborat dincolo de limitele admise, imprumutandu-si – potrivit relatarilor din presa – pana si anumite erori sau tipare de scriere.

Scandalul a generat dezbateri ample pe bloguri si site-uri pe tema prezervarii standardelor academice in epoca tehnologiei informatiei si a globalizarii. Cu alte cuvinte, ca sa parafrazez un titlu metafizic, Harvard incotro?

Ca o deceptie personala, majoritatea presei, inclusiv The New York Times care a deschis editia de luni, 4 februarie, cu acest subiect, s-a limitat a prezenta cazul din declaratii oficiale, fara o investigatie proprie. Insa chiar si asa, o privire printre randuri indica unele lucruri ciudate in bucataria prestigioasei universitati. Acestea trimit cu gandul la comentarii mai vechi pe tema unei simptomatice crize a invatamantului academic american, potrivit topurilor, cel mai performant din lume.

Referindu-ne strict la infamul caz Harvard, a ramas neclar de ce o acuzatie de copiere in masa petrecuta in mai 2012 este transata definitiv si facuta publica in februarie 2013. Studentii vinovati ar fi disparut misterios, din amfiteatre, unul cate unul, inainte de anuntul final. Apoi, rigorile acestui curs, fie el si lejer, merita privite mai atent. Profesorul ar fi evaluat studentii printr-o serie de patru examene pentru acasa, cu subiect identic pentru toti, cu termen de predare dupa sapte zile. Cine a avut de-a face cu sistemul american, stie fara doar si poate ca metodele de evaluare pe parcursul semestrului in cadrul aceleiasi discipline sunt diversificate, pentru o apreciere cat mai corecta; ca sarcinile de grup, care incurajeaza, intr-adevar, colaborarea, munca de echipa, leadershipul, schimbul de experienta – antrenand astfel studentii pentru lumea reala, alterneaza cu cele individuale, ce testeaza competenta propriu-zisa; ca marea miza a examenelor pentru acasa este abilitatea de a procesa un volum foarte mare de informatie intr-un termen foarte scurt, contra-cronometru, de obicei de 24 de ore (iar nu sapte zile!), nefiind timp pentru colaborare. (Personal, am lucrat non stop mai bine de 19 ore in cadrul unui astfel de examen); ca e o diferenta intre examenele pentru acasa si lucrarile pentru acasa. Cele din urma au un termen mai larg, de zile sau saptamani, dar temele sunt strict individuale, propuse de obicei de studenti si presupun munca de cercetare si analiza laboriasa. La majoritatea disciplinelor, profesorul foloseste doua sau mai multe metode de evaluare, spre deosebire de cum au stat lucrurile in acest caz. Nu se stie nici cum a "transpirat" cazul copierii, cine a facut plangerea sau daca activitatea profesorului a intrat de asemenea in atentia administratiei academice.

In fine, ca ultim detaliu de observatie pur personala, m-a frapat ca studenti la Harvard, fie si de 19 ani, au copiat unul de la altul pana si erori de scriere! Asta imi aminteste de intalnirea mea cu jurnalista Laurie Garrett (laureata Pulitzer, Peabody si Polk) care, prezenta la un eveniment la Duke University, clasata si aceasta in primele 20 universitati din lume, declara cu amaraciune ca a intalnit destui studenti la Harvard care scriu groaznic si exceleaza in superficialitate, multumindu-se sa compileze din carti in loc sa isi foloseasca creierele.

Scandalul a impartit opinia publica in doua: inovatorii si traditionalistii. Primii sustin ca nu exista nici un scandal Harvard. Ca cei care au copiat ofera un exemplu pozitiv de studenti care au gasit prin munca de echipa o solutie creativa la o sarcina academica dificila; ca in orice companie de pe piata muncii, o astfel de echipa ar fi primit felicitari; si ca universitatea trebuie sa lase la o parte standardele intepenite in traditie atat timp cat colaborarea este recunoscuta ca un factor critic in procesul creativitatii si al rezolvarii problemelor. In fine, ca ultim argument disperat, un autor scrie pe www.slate.com ca e absurd sa exmatriculezi studenti pentru ca in loc sa consulte Wikipedia au consultat colegii. Mai nuantata, o comentatoare scria pe blogul Huffington Post ca scandalul ofera o lectie: aceea a nevoii de regandire a standardelor de integritate academica in contextul tehnologiei informatiei, al globalizarii si, mai ales, as adauga eu, in epoca "universitatii antreprenoriale" in care standardele academice si resursele financiare se afla intr-un echilibru tot mai fragil, mai ales in rastimp de recesiune. Exmatricularea a 70 de studenti, la o taxa de studii anuala de aproximativ 40.000 de dolari, inseamna o pierdere de 2.8 milioane de dolari.

Majoritatea comentariilor care acuza o criza a standardelor academice americane invoca problema crizei resurselor, care contribuie, direct sau indirect, la coborarea stachetei. Primele au fost afectate de criza universitatile publice, care si-au vazut trunchiate bugetele. Cele private au ridicat taxele, lucru care nu s-ar regasi in calitatea serviciilor, potrivit unor sondaje de opinie. Goana dupa bani pare sa fie misiunea numarul unu a administratiilor academice. Ofiterii responsabili cu campanile de mobilizare de fonduri se inmultesc. Universitatile par mai sensibile in a accepta studenti al caror background financiar e mai atractiv decat materia cenusie: azi freshmen, maine sponsori. Marketingul, promovarea par sa castige teren in dauna continutului. Metoda de postare gratuita a cursurilor pe internet de universitati celebre trebuie vazuta ca o etapa in procesul universitatii antreprenoriale. Un invitat in emisiunea lui Fareed Zakaria de acum cateva zile remarca faptul ca pentru a castiga audienta la cursurile postate pe internet, e de asteptat ca universitatile sa ofere diplome la schimb. Curand, diplome online vor fi oferite, foarte probabil, chiar si de catre cele mai conservatoare universitati. Sunt pregatite universitatile de aceste revolutii? Potrivit unora, cazul Harvard pare sa indice ca nu.

Dar ar fi o greseala imensa sa se creada ca scandalul acesta defineste invatamantul academic american, care ofera, deocamdata, dincolo de limitele sale, o experienta completa sub raportul formarii profesionale. Si mai gresita ar fi concluzia ca o universitate pe locul 1000 din lume si Harvard e totuna, din moment ce la ambele se copiaza in masa. A fi student sau profesor la o universitate de top din State implica realmente capacitate de sacrificiu. Absentele de la cursuri nu raman fara urmari. Studentii sunt exmatriculati definitiv daca au sub calificativul B, echivalentul mediei 8.

Deocamdata, sistemul functioneaza. Universitatile manipuleaza eficient indicatorii de calitate si conceptele progresiste si se mentin in topuri. Dar asta nu inseamna ca topurile si conceptele nu ascund, uneori, o doza de ipocrizie si mediocritate bine controlate. Colaborarea studenteasca, de exemplu, incurajata in exces ca metoda de invatare care ii pregateste pe studenti pentru piata muncii convine de minune si administratiei, si profesorilor ca isi vad de granturi cat studentii care isi sparg capul in munci de grup. De cealalta parte, vocile critice sunt descurajate de principiul propagat in toate mediile, ca invingatorii sunt intotdeauna pozitivi si politically corect, iar cei care sunt nemultumiti sunt de fapt incapabili si vor ramane totdeauna perdanti. Vazut in acest context, incidentul de la Harvard confirma ca, in ciuda tendintelor de auto-protectie, sistemul academic inca are mecanisme de autoreglare. Cineva a sesizat copierea in masa, iar comisia si-a facut datoria in cele din urma. Dar, daca ne gandim ca i-au trebuit noua luni universitatii sa transeze cazul invaluit inca in necunoscute, scandalul ar putea indica anumite derapaje care necesita o atentie mai sporita.