Apatia sociala

Dupa mai bine de trei saptamini ce s-au scurs de la seria de atentate din Norvegia, in ciuda sau, mai degraba, pe fondul crizei generale, cazul Breivik continua sa suscite spiritele. Pe masura desfasurarii anchetelor si a interogatoriilor facute de procurori, dar si de medici psihiatri, la care tinarul participa cu dezinvoltura, enigmele care invaluie personalitatea sa, in loc sa se risipeasca, par sa se accentueze. Deocamdata, nimeni nu a reusit sa raspunda transant la intrebarea pusa din capul locului: care a fost  mobilul actului sau de terorism. Opiniile sint impartite. Unii analisti sint de parere ca avem de-a face cu un caz patologic izolat, Breivik fiind considerat un bolnav psihic, cuprins de un delir de tip mesianic ce l-a impins spre crima in masa, altii, in schimb, sint de parere ca el nu este altceva decit produsul unei Europe bolnave ce cauta sa-si regaseasca o noua identitate sau care incearca sa faca fata presiunilor multiple ce se exercita asupra ei atit din partea emigrantilor, cit si din partea unor oameni politici ce tind sa aduca tarile Europei la acelasi numitor comun. Cazul Breivik pare sa fie doar un preambul pentru evenimentele ce vor zgudui din temelii continentul nostru intr-un viitor nu prea indepartat… Breivik trebuie privit doar ca un simplu tentacul al unui monstru social ce-si are radacinile adinc infipte in infernul pe care il traim. Exista, din pacate, sansa ca el sa se extinda si sa contamineze marea masa a unor tineri debusolati, care nu-si gasesc rostul in societatea postmoderna. Atunci caracatita isi va extinde bratele, acaparind rind pe rind natiunile.

…In acest sens, consider ca bandele de tineri ce au transformat cartiere londoneze intr-o zona de razboi par sa continue, desigur, la o alta scara, "opera" lui Breivik. Cauzele violentelor stradale londoneze sint greu, dar nu chiar imposibil, de descifrat. Ca si in cazul atentatelor comise la Oslo, ele nu par sa aiba o motivatie rationala. E vorba de o anumita stare de spirit, de o irascibilitate ce se propaga ca o unda neagra intr-o Europa aflata in pragul unui colaps economic, social si politic. Uciderea de catre politie a unui locuitor de culoare in cartierul "multietnic" Tottenham  din Londra a fost doar scinteia ce a aprins spiritele. Privind secventele transmise pe posturile de televiziune, violentele m-au dus cu gindul la revolutiile islamice… Daca acolo emitatorii revolutiei au fost agentii implantanti in multime (s-a vorbit si de folosirea unor arme parapsihologice, menite sa accentueze agresivitatea masei), in cazul protestelor declansate pe strazile oraselor britanice nu putem vorbi nici de agenti, nici de manipulare, cu atit mai putin de arme parapsihologice. Ci mai degraba de efectul de contaminare sau de recul. Traim intr-o lume interdependenta, in care anumite evenimente de pe glob influenteaza altele pe cealalta parte a lui. Teoria cu bataia aripilor fluturelui care se propaga in ecouri stirnind furtuni la capatul celalalt al pamintului pare sa fie valabila si in cazul miscarilor de masa. In contextul lumii arabe, revolutiile au avut drept punct de pornire gestul unui tinar ce si-a dat foc, in semn de protest, la Cairo. Dar motivul e, desigur, altul. Ca si in Europa multiculturala, cauza profunda a acestor manifestari din lumea islamica  trebuie cautata in inconstientul colectiv. Acolo s-au adunat o serie de deziluzii, de visuri de maretie spulberate, de frustrari istorice care rabufnesc, din cind in cind, la suprafata. Societatea europeana postmoderna e bolnava. Cuprinsa de frisoane. Ea isi cauta anticorpii in cadrul acestor miscari pentru a se putea apara de boala ce-i macina organismul in interior. Violentele stradale trebuie privite ca un reflex de autoaparare sau ca pe un SOS transmis de jos in sus.

Psihologii si criminalistii care s-au apucat sa studieze acest fenomen sint de parere ca grupurile de tineri ce devasteaza Londra provin din rindul tinerilor ce traiesc la marginea societatii, dar si din rindul unor nonconformisti, care sufera de spleen si pentru care participarea la manifestarile de strada inseamna iesirea din cotidian: "Jafurile ii ajuta pe cei slabi sa se simta ca niste razboinici…"

Reactia lumii politice vest-europene fata de violentele stradale din Marea Britanie a fost una de ingrijorare maxima. A celei din lumea musulmana – una de satisfactie: "Iata ca aveti si voi probleme!"  Muammar Gadaffi a sugerat, de pilda, premierului britanic sa demisioneze, pe motiv ca "si-a pierdut legitimitatea", iar Iranul a cerut guvernului britanic sa opreasca politia de la confruntarile din strada. In ceea ce priveste Romania, am putea spune ca manifestarile violente de la Londra, ca de altfel si criza financiara americana le-au dat guvernantilor nostri o gura nesperata de oxigen. Brusc, lipsa de reactie a populatiei fata de durele masuri anticriza luate de guvern au devenit un motiv de mindrie pentru clasa politica aflata la putere in Romania. Guvernul Boc a iesit la rampa si a transmis populatiei un mesaj prin care a decretat ca masurile pe care le-a luat au salvat economia romaneasca de la prabusire… Presedintele a mers si mai departe si a dat sfaturi altor tari cum sa depaseasca criza. El si-a exprimat astfel opinia ca pachetul de decizii privind redresarea situatiei financiare a SUA nu va salva decit pe termen scurt economia americana, odata ce plafonul datoriilor statului va creste. Presedintele nu a spus insa si faptul ca, odata cu adoptarea masurilor de austeritate, veniturile statului roman au scazut in mod constant, astfel incit acesta a fost nevoit sa apeleze la noi imprumuturi pentru a putea functiona. Desigur ca in teorie presedintele Basescu pare sa aiba perfecta dreptate. Indatorarea statului nu e politica sanatoasa pentru nici un guvern. In practica, lucrurile se petrec insa cu totul altfel. Situatia in care a ajuns America e una atit de grava, incit o masura radicala nu este posibila. Presedintele Basescu e constient si el de acest fapt. De fapt, mesajul sau a fost cu totul altul. Domnia sa a dorit sa transmita opiniei publice nationale, dar si internationale faptul ca singura solutie pentru iesirea din criza este reducerea drastica a cheltuielilor, in special a celor legate de pensii si salarii.

Nu stiu de ce audienta s-a bucurat discursul presedintelui pe plan extern; pe plan intern, efectul psihologic al mesajului sau a fost unul benefic… Societatea romaneasca, dupa astfel de semnale venite din sfera puterii, devine tot mai apatica, tot mai lipsita de reflexe.

De acum, orice masura care ar veni va fi acceptata fara cricnire. Nemultumirile care exista nu se vor consuma in strada, ci intre patru pereti. Conflictele se vor accentua la locul de munca, iar certurile si violentele in familie vor creste. Daca am aduna aceste conflicte disparate, consumate in surdina la baza societatii, am observa ca multimea care participa la ele intrece numarul demonstrantilor iesiti pe strazile londoneze. Rezultatul lipsei de reactii e unul dezastruos. Cred ca resemnarea si lipsa de speranta sint raul istoric absolut. Ele nu pot fi comparate cu nimic. Sint mai rele decit razboiul sau revolutiile. Societatea nu poate sa progreseze atita timp cit luminita de la capatul tunelului a disparut. Nemultumirea populatiei nu trebuie tinuta in friu si nici potolita prin circul zilnic pe care il exerseaza clasa noastra politica. Furia trebuie eliberata prin anumite supape de siguranta, care au rolul de a regla tensiunea psihica si de a rupe bariera dintre cei claustrati in sfera puterii si populatia nevoita sa accepte fara sa cricneasca deciziile venite de sus. Exista pericolul unei explozii sociale, dar si al unei implozii, cu efect catastrofal asupra intregii natiuni. Din pacate, sint semnale ca aceasta implozie a inceput… De-acum, Dumnezeu cu mila…