Banalitatea raului

Am ales drept titlu aceasta sintagma din Hannah Arendt pentru ca mi s-a parut ca exprima foarte bine situatia in care ne complacem. Raul nu mai e o exceptie sau o absenta a binelui, ci pur si simplu ne-a invadat si a invadat intreaga noastra existenta. Am vazut recent in ochii unui om (sa-i spunem), intelectual pe deasupra, raul in expresie pura, autentica, de neuitat: m-am ingrozit, era acolo chintesenta raului. Ma tem ca oamenii rai, haini au devenit o majoritate…

Vedeti, cred ca problema noastra cea mare nu tine atit de politica si de economie, ci este o problema de etica, o boala morala ce ne maninca sufletele. Ne lipseste o ideologie in care sa credem, care sa aprinda o flacara in noi, sa ne dea reperele unei vieti morale, ale unei noi etici sociale. Dupa parerea mea, aceasta ideologie nu o putem afla acum decit in religia noastra, e singura valoare suprema in care mai credem si care e capabila sa miste masele, sa ne ofere constiinta a cine sintem si sa ne arate incotro ne indreptam. Isme s-au inventat destule. Este, cred, timpul sa ne reintoarcem la radacini, singurele capabile sa ne redea in ochi si in inimi lucirea sperantei. Sa ne refacem credinta, asadar, si sa ne reorientam catre sursa vietii. Fara radacini, ramurile noastre nu mai sint alimentante cu energie, sint moarte. Trebuie sa ne rebransam cit mai repede cu putinta.

Numai metafizica ne poate desena contururile unei etici superioare, aflate intr-un raport direct cu originile, cu Sursa. Avem nevoie sa ne dezbracam religia de toate formele fara fond, pentru a-i repune in splendoare chintesenta, simplitatea sublima, lucrarea-i atotputernica. Sintem goi, in bataia vinturilor, dar energia noastra este inca in radacini. Trebuie doar sa ne reamintim si ea va curge din nou, cu si mai multa putere in noi si intre noi, aici, la noi acasa. Sa incepem fiecare cu el insusi. Sa ne scrutam interiorul, pentru a regasi fiinta din noi, scinteia divina ce-a fost sadita acolo inca de la inceputuri. Sa o aprindem pina ne cuprinde. Atunci ne vom schimba profund, pentru ca vom fi regasit izvorul vietii, al sperantei si al iubirii.

Atunci vom fi mai buni, vom indrazni mai mult si ne vom lua destinele in propriile miini. Ne vom apropia mai mult de ceilalti, pentru ca vom intelege ca la origini sintem Unu. Vom deveni astfel extraordinar de puternici, de buni si nu vom mai avea nevoie de stat, de politicieni, de toti cei care ne-au amagit, ne-au furat si ne-au ascuns speranta. Ne-au intoxicat cu false ideologii, ale banului si ale mortii. Trebuie sa regasim religia vietii si a adevaratei valori a sufletului. Totul e in noi. Putem suride din nou, ne putem bucura semenii cu un suris intremator!

Traim o epoca a nihilismului, in care, asa cum arata Edmund Husserl in Crisis, "stiinta a devenit o forma de fetisism de fapt", ce nu mai tine seama de trairile omului, e dezumanizanta, lipsita de constiinta. Trebuie sa redevenim oameni in sens deplin si creatiile noastre vor arata altfel. Asa cum invatam sa scriem, sa citim, trebuie sa reinvatam sa fim, sa trecem dincolo de conventii, asa cum ne indeamna textele sacre, dar in respectul valorilor sacrului. Libertatea constituie totusi singura posibilitate de a ramine fideli celui mai inalt adevar spiritual, pastrind intrinsec si un element de provocare.

De altfel, intreaga aventura moderna este una a libertatii ca sansa, chiar daca uneori aceasta degenereaza intr-un libertinaj desirat. Ea ne invata cum sa traim intr-o lume fara repere sigure, lipsita de certitudine si de siguranta. Dar, inca o data, aceasta este o sansa, pe care nu avem dreptul sa o ratam.

Traim un timp al dispretului, al nelinistii si instabilitatii, iar cel mai grav lucru mi se pare refuzul de a recunoaste acest lucru. Sintem bombardati din toate partile cu discursuri lipsite de sens, conservate in vid. "Obsesia noastra pentru numere, pentru cuantificare si instantaneitate ne-a costat legatura cu acel loc, existent in fiecare dintre noi, care onoreaza noncuantificabilul si eternul – capacitatea de a ne infricosa, de a ne minuna si de a simti misterul; acel loc in care actele de credinta intr-un proces mai maret decit noi insine se dovedesc in cele din urma satisfacatoare in deplinatatea timpului" (Ionah Goldberg, Fascismul liberal, Iasi, Polirom, 2010, p. 355).

Avem de cautat un drum care sa ne permita recuperarea unei demnitati autentice. Nu e usor, poate necesita chiar o munca dificila, un efort profund si mult discernamint. Trebuie sa discernem obscuritatea ce tinde sa se instapineasca, ca si barbaria din noi. Numai asa lumina poate sa tisneasca nestingherita si sa-si faca lucrarea sa de pace si de inaltare. E poate lucrul cel mai important pe care-l avem de savirsit acum. Nu voi spune, precum Fabrice Midal, ca "singura, poezia ne poate salva", dar e cert ca avem nevoie de mai multa poezie. Cum spunea Rainer Maria Rilke, dragonii nu sint poate decit niste printese ce asteapta sa fie recunoscute. Deci, daca respingem dragonii, ne anulam orice sansa de a intilni printesele, si asta poate fi fatal. De aceea e necesar un bun discernamint. Un adevarat esprit de finesse poate sa vada cite o printesa in fiecare dragon care il ameninta. Si sa devina print. Un mic print al luminii, iubirii si sperantei…