Bolnavul Europei (I)

Franta a dat lumii doua categorii mari de filosofi: iluministii, enciclopedistii legati de revolutia franceza, rationalisti si stangisti (Descartes, Diderot, Voltaire, Rousseau) si cei din a doua jumatate a sec. XX: existentialisti (Sartre, Malreaux, Camus), dadaisti (Tzara), suprarealisti (Breton, Eluard, Deleuze, Foucault, Baudrillard) si noi fenomenologi (Henry, Bruckner, Glucksmann, Morin), tot stangisti si nonconformisti. Exista un termen grec care ii caracterizeaza si anume parresia, insemnand sinceritate, vorbire deschisa, indrazneala de a spune ce trebuie spus cu aproape orice risc. Sunt cinici (de la grecescul kynos – caine, adica viata de caine), tot in sensul grecesc al cuvantului, jignitori, libertini, scandalagii, rebeli, provocatori si infami si, in general, lipsiti de originalitate.

Unii vor sa-si schimbe existenta prin filosofie, altii vor sa renunte la ceea ce li se pare inutil, de pilda la Dumnezeu, altii vor sa-si traiasca viata dupa putinele idei care-i strabat, altii isi propun sa depaseasca nu stiu ce limite s.a.m.d. Ei rastoarna valorile consacrate ale unei lungi traditii filosifce fara sa puna mai nimic in loc. De pilda, viata conforma cu adevarul ar fi cea traita in dispretul moravurilor, care nu fac decat sa ne rataceasca. Regulile trebuie daramate, iar conventiile sociale – demonizate.

Aceasta mana de bezmetici a produs doua mutatii capitale in istoria Occidentului: unii au deschis, iar ceilalti au inchis epoca moderna. Greu de spus care a fost raul mai mare intre cele doua, au schimbat viata multor generatii. Insasi filosofia este schimbata pana la schimonoseala. Regele e gol. Acesti caini latra, ataca si musca, sunt in razboi cu intreaga omenire si cu ei insisi, facand – de fapt – de rusine adevarata rasa canina. Cum spunea Mark Twain: "de cand mi-am luat caine, mi-am schimbat impresia despre oameni". Acesti vagabonzi cosmici isi propun, de fapt, o ruptura radicala cu tot ce exista, implicand ravasirea lumii. In felul sau, eroul cinic este un misionar; el anunta aparitia unei lumi noi…

Bineinteles ca ideile si comportamentul acestor filosofi-vedeta s-au impregnat profund in societatea, politica si economia franceza, si-au pus amprenta in moduri dintre cele mai ciudate. Rezultatul, Franta a devenit "bolnavul Europei". Daca-l intrebi pe Jacques Attali, iti va raspunde ca Germania joaca acest rol si nu Franta. Dar nu este adevarat, Germania are niste indicatori mult mai buni. De pilda rata somajului e 5,4 %, in timp ce in Franta e dublu, apoi competitivitatea la export a produselor germane este mult mai mare, iar stabilitatea monetara de asemenea.

Dar marea problema cu Franta, in raport si cu suratele sale sudice care stau mai rau (Italia, Spania, Portugalia, Irlanda si chiar Grecia), este ca acestea au adoptat deja, cu asistenta internationala, programe foarte dure de asanare a datoriilor si de reluare a cresterii, in timp ce Franta, orgolioasa nici n-a inceput vreo reforma autentica, in afara de supraimpozitarea averilor mari, care i-a facut pe posesorii lor sa-si schimbe cetatenia. Cel mai celebru auto-exilant a devenit Gerard Depardieu, dar sunt multi in aceasta situatie, lasand Franta fara marele capital autohton. In rest nu se vede nici un plan articulat, doar o bolmojeala socialista, pigmentata mai nou si cu masuri preluate de la Sarkozy, marele adversar, cum ar fi scaderea costurilor mainii de lucru printr-o crestere a TVA-ului

De trei trimestre economia franceza stagneaza, in timp ce deficitele se acumuleaza. Dl. Hollande, a carui anvergura nu o depaseste pe cea de secretar al unei organizatii de baza a partidului sau, si consilierii sai inca mai cred ca au de-a face cu o criza conjuncturala si asteapta sa treaca de la sine. Or, nemtii, cei "cinci intelepti", cum li se spune consilierilor economicii ai d-nei Merkel au realizat de mult ca avem o criza structurala, mai mult chiar – o mutatie istorica de mare amploare ce ne-a fost dat sa o traim si pentru care s-au pregatit. Si nu in spirit neoliberal, cum acuza Attali, ci al celebrei lor economii sociale de piata, mai curand ordo-liberale, decat neo-. Nemtii au sentimentul tragicului, francezii duc totul in derizoriu.

Astfel, Franta a ajuns sa ingrijoreze marile cancelarii europene. Credeti ca intamplator "perfidul Albion" bate iar in retragere? Cum sa accepte orgoliul britanic sa fie condus de o paiata ca van Rompuy? Revenind insa la bolnavul nostru, sa spunem ca in Franta se munceste cel mai putin dintre toate tarile zonei euro si ca o reforma a pietei muncii si a sistemului de asigurari sunt mai mult decat necesare. Die Welt il considera pe Hollande „fara busola, care nu stie incotro duce drumul pe care merge. Daca am incerca sa ilustram ceea ce guvernul francez numeste asa zisa sa "linie», am obtine un grafic confuz". Marea problema este restabilirea competitivitatii economiei franceze, dincolo de alinierile fiscale, monetare, sau chiar de alinierea planetelor… (Continuarea in editia de 6 februarie)