Cate ceva despre metamorfoza Norei Iuga

Nora Iuga venea dintr-un trecut pe care nu-l cunosteam decat in parte. Era o istorie vie a sfarsitului de secol. Dar si o fila desprinsa din istoria inca nescrisa a noului mileniu. 

"De fapt cine ar putea sa ne spuna pana la ce varsta oamenii au dreptul sa se indragosteasca unul de celalalt? Cine suntem noi sa stabilim o varsta pana la care adultii pot face sex fara sa ne strambam la ei, ca ne ingretoseaza", afirma Nora Iuga intr-un interviu publicat in Evenimentul zilei. "Ipocrizia incepe, continua ea, de la falsele pudori si oripilari privind viata noastra sexuala. Chiar daca libidoul scade, chiar daca hormonii nu mai dau dovada de aceeasi energie, o data cu aparitia andropauzei si menopauzei, exista batrani perfect capabili, din punct de vedere fizic si psihic, sa-si traiasca din plin viata amoroasa… Eu traiesc acum, la 80 de ani, absolut plenar aceasta libertate…" Mult timp poeta a dus o viata obisnuita, inconjurata de un cerc de prieteni, departe de tentatiile vietii cotidiene; metamorfoza s-a petrecut la o varsta inaintata, la Berlin: "Este miracolul pe care nu mi l-as fi putut imagina niciodata. In 2000 cand am fost prima data la Berlin nu stiu ce usa s-a deschis acolo pentru ca eu m-am transformat total. Aici (in Romania, n.n), in 2000 eram o baba, asa ma simteam, o baba care nu mai avea nicio perspectiva. Dar ca sa poti sa duci o viata mondena cat de cat, cu petreceri, sa fii invitata la spectacole, la baruri, unde am pupat eu in Bucuresti asa ceva? Sa fii tratata ca o femeie tanara? Sa ti se faca complimente, barbatii sa fie curtenitori, la 70 de ani, revenind din Romania, e absolut uluitor…" Rodul acestor revelatii tarzii legate de experienta amoroasa a Norei Iuga a fost topit in romanul Sexagenara si tanarul, care a starnit dezbateri vii pe scena noastra literara.

Legat de acest roman, mi s-a sedimentat adanc in memorie o amintire. La scurt timp dupa aparitia Sexagenarei, s-a intamplat sa ma aflu la Bucuresti, avand de onorat niste afaceri culturale. Intrand in Casa Monteoru, am vazut pe hol un afis mare, cu fotografia Norei Iuga. La Uniune, in Sala oglinzilor, era programata, seara, o masa rotunda dedicata Sexagenarei… Cum trenul meu pleca spre Iasi abia la ora 23,00 m-am gandit sa vin la manifestare. Pe lista prezentatorilor erau trecuti cativa tineri literati de prima marca. Dezbaterea parea sa fie interesanta. Dupa ce-am bantuit pe strazile din Bucuresti napadite de frunze ruginii de toamna, am ajuns la locul manifestarii cand se lasa amurgul. O lumina trista, grea, se cernea in fasii lungi printre draperiile pe jumatate trase. Pianul asezat intr-un colt, scaunele negre, masa de prezidiu lunga, sculptata din lemn masiv, aveau menirea de-a accentua decorul baroc, de "sfarsit de veac" in Bucuresti.  Nu era insa aici vorba de nici un sfarsit de veac: abia pasisem in noul mileniu. Si totusi, ramasitele altor vremuri impregnau cu o anumita nostalgie aerului din jur. Somptuoasa Sala a oglinzilor se umpluse de lume. Venise un grup de tineri de la un liceu bucurestean, venisera si multi studenti, dar si persoane mai in varsta. Am privit paienjenisul de crapaturi de pe structura Salii. Am privit si tavanul strabatut si el de un alt paienjenis intins dintr-un colt in altul. Apoi mi-am aruncat privirea peste fastuoasa masa asezata in fata sirului inalt de geamuri la care statea prezidiul. Fata Norei Iuga parea turnata din argint vechi, innegrit pe margini. Fara sa-mi dau seama, am facut o analogie intre ridurile care-i brazdau simetric trasaturile fetei si crapaturile peretilor si tavanului peste care se asezase, in straturi suprapuse, praful altor vremuri. Nora Iuga venea dintr-un trecut pe care nu-l cunosteam decat in parte. Era o istorie vie a sfarsitului de secol. Dar si o fila desprinsa din istoria inca nescrisa a noului mileniu. Invesmantata in haine largi, de culoare inchisa, impodobita cu bratari de argint si siruri de margele, poeta statea in mijlocul prezentatorilor, inconjurata de o parte si de alta de cate trei tineri critici nonconformisti care se pregateau, probabil, sa-i puna intrebari delicate. Spre regretul meu, n-au apucat s-o faca. Nora Iuga le-a intuit intentiile si le-a luat-o inainte. Se aflau acolo, sper sa nu ma-nsele memoria, si Horia Garbea, si Marius Chivu, si Tudorel Urian, si Cosmin Ciotlos, si Angelo Mitchievici si inca un tanar critic al carui nume-mi scapa. Atmosfera baroca din Sala oglinzilor ma trimitea cu gandul la Craii lui Mateiu, dar si la romanele Agathei Christie, O crima anuntata si Cei cinci purcelusi. Chiar de la primele luari de cuvant, dezbaterea capata un aer detectivistic. Nora Iuga facea lungi digresiuni, cu trimiteri la biografia sa. A vorbit mult despre perioada cat a stat cu Nino. A amintit despre Lucian Raiciu, despre Valeriu Cristea, dar si despre Gunter Grass. A vorbit despre Mariana Marin si Mazilescu. S-a referit si la Herta Müller si Mircea Cartarescu. Nu a uitat sa-i pomeneasca nici pe tinerii douamiisti Claudiu Komartin, Dan Coman, Teodor Duna si Dan Sociu, fata de care si-a aratat toata admiratia. A vorbit si despre perioada sa onirica, trecand in revista numele lui Tepeneag, Emil Brumaru, Leonid Dimov, Constantin Abaluta, Pusi Dinulescu, Norman Manea etc., etc. "Noi eram evazionistii, care practicau o forma de rezistenta fata de regimul politic de atunci prin fictiune. Ca sa putem scapa de realitatea care ne sugruma, spuse poeta, evadam din ea apeland la literatura, la hipnoza, la vis. Traiam ca niste somnambuli, catarandu-ne noaptea pe peretii imaginari ai paginilor goale, pe care le umpleam de semne. Functiona dicteul automat. Actionam asupra subconstientului cufundandu-ne in abisul propriului nostru abis…" Facand confesiuni din ce in ce mai largi, poeta nu ignora sa abordeze si subiectul supus dezbaterii acelei seri: Sexagenara si tanarul. E posibil ca amplele digresiuni ale poetei sa fi fost dinainte pregatite, cu scopul de a crea in randul spectatorilor suspansul necesar. Cand gradul de asteptare al asistentei atinsese un punct maxim, coborandu-si vocea in surdina, Nora Iuga spuse: "Dar iata ca, dupa atatea volute rostogolite in gol, am ajuns si la subiectul serii. Simt ca pe buzele tuturor pluteste o singura intrebare. Cine e tanarul care mi-a servit ca model in Sexagenara si, care, as putea spune, ca m-a sedus, dar, in acelasi timp, s-a si lasat sedus de mine!?" Si rotindu-si superbii ochi prin sala, Nora Iuga ne indeamna: "Hai, spuneti? Cine are curaj sa se deconspire?" In sala se asternu tacerea. Nimeni nu avea curajul sa pronunte un nume. Toti se simteau usor jenati. "Deci, nimeni, spuse ea, nu are curaj sa faca o marturisire! Nu-i nimic, daca nu vorbiti voi, voi vorbi eu…" In dreapta sa, Tudorel Urian fu apucat de un acces de tuse, in timp ce Cosmin Ciolos se uita dezarmat in sala, invartind intre degete un pix. "Descifrand anumite detalii legate de infatisarea tanarului, incepand, sa zicem, cu lungimea picioarelor, si terminand cu culoarea ochilor, multi s-au gandit ca modelul e Daniel Banulescu… Asa-i sau nu-i asa?" Si fara a astepta vreun raspuns din partea salii, poeta adauga: "Si daca ar fi vorba de Daniel, ati avea ceva impotriva? Daniel nu e de ici de colo!" In sala se lasase linistea. Criticii aflati la masa din prezidiu tusira pe rand. Iar Nora Iuga isi continua rechizitoriul pe aceesi voce joasa: "Sa zicem ca e Daniel, dar care Daniel?! Cel din Republica Federala sau cel din Balada?  Sau poate cel din Te voi iubi pana la sfarsitul patului? Sau poate ca e vorba de un Daniel al rugaciunii?" "Oricum, nu e rau sa fii Daniel Banulescu", conchise Nora Iuga. "Dar poate nu e Daniel, ci un altul, aflat aici in sala?" Jocul Norei Iuga era ambiguu. Ca in tabloul lui Magritte, poeta ridica usor cortina, lasand sa se intrezareasca o parte din colivia unde se aflau personajele inchise intre gratii, apoi o lasa la loc, astfel incat banuiala plana asupra multora din sala. Criticii se framantau pe scaunele lor, asteptand deznodamantul care insa intarzia sa vina. Poeta continua sa intinda coarda. "Ei, bine, spuse ea, daca vreti sa stiti mi-e dor de Almosnino… Mi-e dor cumplit de el. Deseori cand imi contemplu noaptea trupul in oglinda, si il contemplu destul de des, ma gandesc ca, dupa atatea iubiri desarte, va trebui sa-l seduc din nou pe Nino, aducandu-l de dincolo de mormant…Am incercat sa-l uit. N-am reusit."