Chelia pa dinauntru…

„Tocmai am specificat ca am venit in Moldova nu ca sa ne tinem de programe festive si de, eu stiu, sa dansam Hora Unirii (ceea ce, pina la urma, n-am scapat-o, nici astazi), ci sa discutam despre rolul nostru comun, despre mostenirea sinistra, pe care o avem si unii, si altii din partea vechiului sistem; despre faptul ca, iata, noi, intelectualii, ne-am implicat in istorie mai mult ca oricind si nu se stie daca avem cu adevarat vocatie de oameni politici. Pentru ca acuma-i la moda ca scriitorul sa fie si om politic, stii? Si mai ales la voi se vede foarte bine acest lucru. Din fericire, majoritatea scriitorilor romani au cazut la alegeri in Romania, fiindca au candidat ca independenti. In schimb, in Parlamentul Moldovei, stiu ca sint o suma intreaga de poeti, prozatori, deveniti peste noapte oameni politici. Si spuneam ca aceasta poveste nu e de azi, e totusi de ieri, in sensul ca Havel a dat primul semnalul ca, iata, un scriitor poate sa devina presedinte al republicii. Dar teama mi-e, vreau sa spun, ca la ora asta Havel nu mai este dramaturgul care era acum citiva ani, in sensul ca un scriitor care o ia pe acest tobogan al politicii risca sa se rateze ca scriitor; si am impresia ca pina la urma nici ca om politic nu izbindeste. Pentru ca omul politic in general are o anumita strategie care incalca, de fapt, de multe ori morala. Si un artist traieste prin morala, in primul rind, stii? Pentru ca un om politic trebuie sa faca frumos, sa placa la toate categoriile sociale, sa placa chiar si dusmanilor sai. Or, un artist trebuie sa-si asume chiar si dusmanii, nu? Pentru ca el, artistul, e un profesionist al adevarului, si adevarul intotdeauna supara; si un om politic, sa nu ne facem iluzii, un om politic minte, domnule! Sigur ca, sub vechiul sistem, minciunile erau, cum sa spun?, principala arma a unui om politic, adica trebuia sa minti, ca sa faci cariera politica. Dar sa nu ne facem iluzii, vreau sa spun, minciuna va ramine in continuare inca o arma a politicianului. Sau ticalosia. Din pacate! Omul politic nu e un ingeras, in timp ce artistul, in ultima instanta, poate fi chiar un inger, un inger cazut, ce-i drept, in mijlocul oamenilor, dar un inger, nu? Si teama-mi-i ca multi dintre actualii poeti care fac acum politica vor incepe sa aiba aerul activistilor de pe vremuri: asa, un soi de distantare fata de colegii lor, de cititorii lor, o imburghezire de asta dizgratioasa, nu? Deja unii dintre ei au inceput sa faca burta, sa cheleasca inainte de vreme, si n-ar fi numai vorba de chelia asta exterioara, cit marea tristete-i ca incep sa cheleasca pa dinauntru, sa le dispara farmecul de a spune lucrurilor pe nume si la modul direct, sa dispara naturaletea pe care au avut-o pina atuncea, patetismul lor real si, cum sa spun?, si gratuit. Cind incepi sa faci politica, domnule… Politica se face, de fapt, mai mult cu diavolul decit cu Dumnezeu…".

*

Saracul Dinescu! Daca in ’93, cind ne vizitase in fruntea unui grup de scriitori, ar fi putut sa anticipeze ce efect vor avea cuvintele sale, odata publicate, probabil ca, vorba veche, ar fi sucit gitul elocintei. Si fireste ca eu insumi, spasitul si cam asupritul de trac interlocutor al sau, daca as fi stiut cu ce anume se va lasa interviul pe care tocmai i-l luam presedintelui USR, m-as fi gindit bine inainte sa dau cu banul. Adica sa alerg a doua zi, radios ca detin o captura atit de pretioasa, la „Sfatul tarii" (defunctul, vai, cotidian al Parlamentului), ca sa depun textul pe masa lui Nicolae Misail, redactorul sef.

A aparut, daca nu ma insel, intr-o simbata, iar pina luni a reusit sa produca, punctual, o adevarata tempesta printre parlamentarii cu carnet de membru al USM. Scriptorul basarabean avea atunci (ca si acum, de altfel…) o parere sublima despre sine, intrase rau de tot la ideea misiunii sale mesianice, iar salariul de legislator n-a facut decit sa agraveze acest betesug, imi vine sa spun congenital. Dar pentru ca Mircea Dinescu era un monstru sacru si deci inatacabil, unele guri au cerut, imperativ… demisia celui de-a intrebat, id est, a avut tupeul!

Am ris in redactie ca de o butada reusita, dar felul in care ne debutau constructorii democratiei si capitalismului ar fi trebuit sa ne puna pe ginduri. Bag seama acum ca in Legislativ avem iarasi literati, iar vorbirea pe sleau se percepe cu aceeasi iritatie. In voga e, si azi, chelia pa dinauntru…