Conflict intre generatii

Nu exista nici un dubiu ca mentalitatea omului, valorile cu care se cintaresc calitatile unui individ sint in continua schimbare. Uneori, schimbarea macazului se produce prea rapid si amaraciunea generatiilor tinere si a celor mai in virsta devine conflictuala. Se traiesc adesea mii de comedii si de tragedii, intr-un amalgam de o duritate de beton armat.

Generatia mai veche, aproape invariabil, spera ca toate conflictele sint ca o emulsie agitata si ca o decantare va urma intr-un viitor previzibil. Speranta acestei generatii intr-o amorsare a contrariilor se sprijina pe convingerea ca propriile viziuni despre existenta bipedului om sint cele juste.

Aceasta speranta ii indirjeste pe cei „vechi" si politica „datului pe brazda" ii transforma in redutabili combatanti.

Erorile pornesc din supraaprecierea evolutiei individului din toate punctele de vedere, din dorinta naturala, dar eronata, ca fiii trebuie sa poarte aceeasi faclie, pe care au datoria s-o duca mai departe.

Parintele este profesor universitar, sportiv, circar, fierar, preot, magistrat, pictor, veterinar, politician, mafiot etc. si fiul trebuie, neaparat, sa-i duca „buhul" mai departe, la cote mai inalte.

Omul este unic, fiecare individ este un unicat in univers si similitudinile sint intimplatoare. Evolutia unui individ poate fi influentata si chiar dirijata, dar rezultatul arareori este exceptional.

In aproape toate cazurile se inregistreaza lamentabile esecuri.

Daca tatal este campion olimpic, atunci cu siguranta fiul are toate sansele sa fie doar concurent, nu si invingator. Oamenii de performanta gresesc cel mai adesea in pozitionarea lor fata de propriile odrasle, reusind sa patroneze un conflict interminabil.

Societatea este in continua schimbare si tehnologia se dezvolta ametitor de repede, influentind modul de viata. Asimilarile de cunostinte, de aptitudini si enorma dificultate de a trai intr-un mediu esential concurential fac viata tinerilor extrem de stresanta.

In nici un caz rabdarea indelunga nu-i caracterizeaza pe tineri. Solicitarea termenilor de „imediat", „acum" si intoleranta la asteptarea anilor si chiar lunilor ii face pe tineri nerabdatori si chiar ii aduce intr-o stare de nervozitate conflictuala.

In zilele noastre, viata are alta viteza, si acest banal lucru nu este inteles de vechea generatie.

– Am economisit 7 ani ca sa-mi cumpar o masina Dacia, filosofeaza „expiratii".

Pentru cei din tinara generatie, anii sint asimilati cu notiunea de „vesnicie". Rabdarea nu este punctul forte al celor care bat la intrarea in viata. Unii chiar cred ca merita un premiu ca „n-au dat la nimeni in cap ca sa jefuiasca". Sigur, munca ofera o satisfactie pe care o percepi dupa un timp indelungat. Este vorba de rabdare, de o infinita rabdare si viata trece repede si atuurile tineretii se duc pe nesimtite.

Tinara generatie simte o imensa frustrare. Nemultumirile se acumuleaza in progresie geometrica. Rabufnirile sint tot mai frecvente si tentatia de a nu respecta cutumele (impuse de vechea generatie!) este irezistibila.

Reprosurile aduse celor care au creat o societate plina de nedreptate, incapabila sa ofere o viata decenta tuturor, o societate care tolereaza succesul necinstei si incompetentei sint justificate partial.

Nu traim ca cei din Germania pentru ca nu sintem nemti. Traim ca in Romania pentru ca in libertate am vietuit foarte putin. Pentru ca sintem in Balcani, pentru ca ne-au cotropit turcii, tatarii, austriecii, rusii si ne-au modificat structura genetica, ne-au accentuat psihicul invinsului, sclavului, ne-au invatat sa stam cu „capul aplecat"!

Generatia tinara incepe sa ridice capul si o face prin sfidarea generatiei vechi. Numai ca ridicarea capului in semn de semetie trebuie sa aiba un solid postament. Or, tocmai acest lucru este reprosat de vechea generatie. Postamentul noii generatii este subred. Chiar daca, din dragoste, sint intelese si uneori chiar se tolereaza metehnele, pentru rostul lumii competenta este esentiala.

Ca niciodata, generatia tinara si revolutionara se bazeaza pe un numar extrem de mic de competente, de valori si pe o mare majoritate de protestatari necalificati.

Indiferent de tara, cei lipsiti de arma invingatorului, de supercalificare, de competenta si dorinta de a munci sint sortiti unei vieti mai putin decit modeste.

Din pacate, generatia veche n-are puterea si nici abilitatea de a inocula tinerei generatii cultul muncii.

In Germania, multi tineri, mostenitori de conturi grase, muncite de generatia chinuita a razboiului, isi spun:

– De ce sa ma strofoc cu munca? In toata viata mea nu voi reusi sa cheltuiesc ce mi-au lasat parintii.

Conflict intre generatii? Cu siguranta. O degenerare a omului? Nu, in general, totusi…

Accept reprosurile tinerei generatii. Orice fel de repros. Cer, in schimb, cu vehementa, ca tinara generatie sa aiba un cult deosebit pentru munca. Ii asigur pe toti ca, avind cultul muncii, vor avea o extraordinara revelatie: nimic nu-i mai placut decit munca.

Abia atunci omul va fi perceput ca o minune a lui Dumnezeu. Daca munca nu e, atunci nimic nu e.