Conjuratia nevaccinatilor

Daca e sa vorbeasca despre destinul vreunui semen, romanul zilelor noastre are o spunere interesanta: "E mare, e vaccinat!". Enuntul prin care se valideaza, cu o usoara nota de nepasare, rezistenta individului la atacurile patogene ale vietii a crescut dintr-un simbure de realitate. In Romania rosie s-a dus o politica buna de vaccinare a populatiei, fapt concretizat in scaderea incidentei de aparitie a unor boli sau in disparitia unor maladii care pot fi acum contemplate doar cu fiori hermeneutici in tratatele de patologie medicala.

Spre deosebire de trecutul recent, in ziua de azi se duce o politica feroce de dezvaccinare a populatiei, de parca umanistii renascentisti de la Ministerul Sanatatii ar dori sa verifice, printr-un experiment cu mii si mii de cobai umani, consecintele luptei intre om si natura microbiologica. Probabil ca serifii pusi sa traga de haturile politicilor de gestionare a sanatatii nationale au dificultati majore de cugetare, pentru ca nici o fiinta responsabila nu ar ezita sa isi scrie demisia in conditiile in care o lipsa grava precum cea generata de absenta vaccinurilor se prelungeste in chip nejustificat. Din pacate, in patria noastra, onoarea si competenta sint trasaturi incompatibile cu personalitatea politica a corifeilor smoliti de Intunecimea Sa, Partidul, sefi de cazan peste vreo bucata de os scapata din coltii guvernarilor anterioare.

Necazul cu vaccinurile s-a iscat prin februarie, cind directiile de sanatate publica au inceput sa ramina fara stocuri de nanoimunizatori impotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive si poliomielitei. Doza de suspans s-a marit cind s-a aflat ca maternitatile au epuizat vaccinul impotriva tuberculozei. Din momentul respectiv, mii de cetateni romani cu virste cuprinse intre zero si citeva, nu foarte multe, luni au fost privati, cu – atentie, cliseu! – nepasare criminala, de un drept uman fundamental, acela de a beneficia de asistenta si protectie medicala gratuita impotriva unor agenti patogeni imprevizibili, invizibili si extrem de periculosi. Prostie, neglijenta in serviciu sau pur si simplu nesimtire de cea mai buna calitate, made in Romania? Sa acceptam ca adecvata ultima varianta, intrucit se apropie cel mai mult de realitate.

Starea de fapt e cit se poate de romaneasca. Din pricini care scapa marelui public, Institutul Cantacuzino are multe necazuri. Daca Institutul care fabrica vaccinuri intimpina probleme, caruta sanatatii nationale se inglodeaza. Productia de vaccinuri se sisteaza, momiile cu functii arata cu o mina spre capra vecinului si cu cealalta tin strins de scaunul de sef, ca nu cumva sa-l piarda, iar bebelusii, victime ale acestei tragedii a erorilor, nu au decit sa oracaie si sa spere ca Sfintul Asteapta va face o minune.

Daca patria noastra nu ar fi fost o sfioasa si golasa democratie exotica, asa, ca in picturile lui Gaugain, si daca oamenii care locuiesc in acest mitic spatiu al uitarii de toate si de sine nu ar fi fost atit de ingaduitori cu lenea si cu prostia, lucrurile ar fi luat, poate, o intorsatura mai putin convenabila pentru arhicompetentii care au ticluit balada cu virusi, bacili si ser fiziologic. Nu cred ca in tara lui Obama ori a lui Sarkozy o asemenea dovada irefutabila de eficienta managerial-politica ar fi ramas nerasplatita, asa cum se intimpla pe la noi. Probabil ca milioane de parinti ar fi protestat in cor, ziare, televiziuni si radiouri ar fi transformat evenimentul intr-o campanie antitero, Opozitia ar fi preluat cintecele opiniei publice si le-ar fi transformat in serenade inginate constant sub balconul Puterii, iara ea, Puterea, n-ar fi avut incotro si ar fi indreptat greseala, de i-ar fi stat in putere sa o faca. Pe la noi, insa, volnicia puterii nu se masoara in fapte, ci in decibeli, asa ca ceea ce noi, romanii, toti oameni vaccinati si vrednici, avem de facut este sa ne asezam in fata micilor ecrane si sa comentam hegelian meciul certurilor dintre guvernanti si ceilalti. Cind ne fierbe oala, noi nu ne bagam, noi interpretam principiile ontologice si fenomenologice ale fierberii.

Pentru viitorime, filozofia impartialitatii contextual-dinamice va da, de buna seama, roade bogate. In citiva ani, cind prima generatie de nevaccinati va capata dreptul la cuvint, artizanii crizei de acum vor fi anagramati in cartea istoriei ca inaintemergatori ai transmutatiei ce va arata cu limpezime de neclintit inrudirea omului cu parameciul. Nu peste multa vreme, in lipsa efectelor binefacatoare ale vaccinurilor din copilarie, omul-parameci va fi mai rezistent, mai docil si mai receptiv la politica de neantizare prin care puternicii de azi pun la incercare rabdarea naturii si armonia moleculara a fiintei.