Cum se face o revolutie cu balegar

marți, 15 noiembrie 2011, 18:54
4 MIN
 Cum se face o revolutie cu balegar

Exista un gindac, pe numele sau scarabeu sau gindacul de balegar, care are obiceiul sa faca un gogoloi de balegar si sa-l poarte de ici-colo. Aparent fara motiv. De fapt, umblind aiurea cu gogoloiul, mult mai mare decit el, acesta tot creste, adunind toate firele de balegar de pe jos.

Cam acesta este stilul de a actiona al domnului Cassian Maria Spiridon, liderul necontestat al nonrevolutiei la Iasi, 14 decembrie 1989. Un roman produce 5 kg de gunoi pe saptamina. Ei, bine, inchipuiti-va ca vreme de douazeci de ani si mai bine revolutionarul fara revolutie a adunat fir cu fir toate resturile unui deja rest, iar acum, cu un gogoloi mare de minciuni, deschide usile guvernamentale, ba chiar si ale Parlamentului. Intrebarea este: n-avem o revolutie, cum procedam (sa avem)? Mai intii intra in actiune ziaristii. Unii dintre ei au creat, din dorinta de senzational, din neprofesionalism, din prostie (caci prostia nu diminueaza in istorie, ea progreseaza odata cu progresul stiintei – l-am citat aproximativ pe Milan Kundera), mitul „inceputului revolutiei romane la Iasi". Un exemplu tipic este aiurisantul asa-zis istoric Alexandru Mihai Stoenescu, pe care tot il vedeti pe la televizor. Acesta umfla si zuruie besica goala numita „inceputul revolutiei romane la Iasi" fara sa aiba dovezi, fara nimic. Sufla ca intr-o camera de bicicleta, chit ca aceasta are o mie de sparturi.

Vin la rind politicienii locali, Nichita, Simirad, deputatul Petru Movila, etc. Ei au simtit ca este aici capital de popularitate si electoral. Uite, le-au zis iesenilor, zgindarindu-le amorul propriu, avem si noi o revolutie in orasul nostru, avem si noi „eroii neamului"(Simirad). Si multi au crezut ca in orasul in care nu s-a tras decit la flit si cu pliciul dupa muste a inceput revolutia romana. Au trecut anii si ideea mincinoasa a intrat in mentalitatea generatiei mai tinere: da, iti vor spune cu mindrie locala, fara sa fie informati, la Iasi s-a facut si s-a dres. Unele persoane de buna credinta obiecteaza: dar, uite, au fost atitea forte de represiune: securistii "mascati" in sportivi, pompierii, s-a schimbat statia de tramvai, etc. Domnilor, faptul ca s-au adunat atitea forte de represiune nu inseamna revolutie. Uriasa adunare de forte de represiune este explicabila. Dupa ce Gorbaciov si-a luat mina de pe incapatinatul Ceausescu, care nu voia sa faca nici o reforma, cum i s-a cerut, acesta din urma se astepta sa fie miscari anticeausiste din partea rusilor. Unde? In primul rind in estul tarii. De aceea a masat aici uriasa forta de represiune.

Dar o revolutie, fie ea si de inceput, presupune minim o proclamatie, care sa fie facuta cunoscuta multimii, citita, transmisa in mass-media. O revolutie inseamna un plan, un proiect, o coordonare a unor actiuni de masa. Nu a existat nici o revolta a populatiei sau macar a unui grup social, cum a fost cel al studentilor din 14 februarie 1987. Ar fi trebuit sa fi fost cel putin o manifestatie a populatiei ca sa fie macar revolta, razmerita, rebeliune, spuneti-i cum vreti, dar nu a fost. Macar sa fi strigat vreun „revolutionar" „Jos Ceausescu", dar nu a indraznit nimeni. Sa se fi citit o proclamatie, dar nu a aparut asa ceva. A existat vreo legatura cu cei de la Timisoara, cu cei de la Bucuresti, ca sa fie un inceput si o continuitate? Evident, nu.

Aceste ginduri mi-au fost prilejuite de cartea Revolutia la negru a domnului Alexandru Tacu (Editura 3D Arte, 2010), care sper sa apara curind in librarii. Simbata, 12 noiembrie a.c., domnul Tacu a lansat in Copou nu mai putin de patru carti. Felicitari si la mai multe! In Revolutia la negru, autorul reconstituie cu o rabdare de benedictin istoria unui eveniment care nu a fost. Asemeni unui calugar, care cugeta la cele sfinte, dar si matura curtea manastirii, Alexandru Tacu le face, mutatis mutandis, pe amindoua. Pe de o parte scoate la iveala lucrurile luminoase din trecutul anticomunist iesean, pe de alta, matura si da la groapa istoriei minciuna, impostura, revolutionarita gindacilor de balegar de care am pomenit mai sus. Ca sa-l parafrazez pe Boileau, inainte de a scrie, domnul Tacu stie sa gindeasca Ia fiecare amanunt al marii imposturi numita „inceperea revolutiei romane la Iasi" si il demonteaza pina in capilare. Nu ma opresc la nici un amanunt, trebuie citita cartea.

La o zi dupa moartea Dictatorului, 3,8 milioane de membri PCR au devenit deodata anticomunisti isterici, obsesivi, minati de o furie extraordinara. Se simteau vinovati si voiau sa dovedeasca lumii ca iubesc libertatea, ca ei, care s-au pliat dupa formele de relief, au totusi o forma. Pe linga ei, a aparut o categorie noua, care este ca mentalitate intr-o osmotica legatura cu prima categorie: revolutionarii. Domnul Tacu, printre putinii disidenti autentici din Romania, a pornit o actiune de curatare de revolutionari si de revolutionarita acuta. Haideti sa-l ajutam!

Comentarii