Caută 
6 MIN
Cuvintele pastreaza inauntrul lor latente ascunse si printr-o anumita asezare, printr-o anumita ordine, intuita de poet, pot aduce binele sau raul. Ne pot aduce liniste sufleteasca sau ne pot nelinisti pana la culmea disperarii de care vorbea Cioran. Suflul care-l inspira pe poet – si aici am sa exemplific citand un pasaj dintr-o poezie splendida de Whitman – vine de departe, din sufletul unor lucruri (lucrurile poseda si ele suflet, caci daca nu l-ar avea n-ar putea sa existe tot ce exista, indiferent daca e lucru sau fiinta e totusi ceva insufletit, exista prin suflare, materia anorganica e primul neant al materiei organice) sau fiinte pierite demult si din care a ramas o vaga energie ce se manifesta sub forma unor unde sensibile sau sub forma unor corpusculi infimi ce impregneaza aerul din jur. Poetul – un receptor hipersensibil – se "umple" de ele si le rosteste. Unele din aceste energii sint malefice. Sunt energiile unor suflete nemultumite ce au pierit mai devreme decat le-a fost sortit sa piara si nu si-au trait viata pana la capat. De aceste forte obscure si care vin din spatii diverse si se impregneaza in lucrurile cu care intram in contact, poetul trebuie sa se fereasca, caci ele vor cauta sa-l potenteze si sa-si retraiasca prin el existenta netraita. Ele insa il vor distruge, implantandu-i ceva din destinul lor demonic. Cu alte cuvinte, poetul nu traieste atat viata sa, cat mai cu seama vietile celor cu care intra in contact. Traieste vietile netraite si nelinistile altora. Intre poetul cuprins de inspiratie si samanul care leviteaza la doi metri de pamant in urma unor exercitii ritualice exista asemanari de structura interioara. Ambii sunt posedati de stari launtrice care rup contactul cu gravitatia si cu realul, amandoi sunt bantuiti de acel demon launtric ce face legatura intre eul individual si spatiul cosmic. "Altii pot sa laude ce le place – scrie Whitman; / Eu pe malurile iutelui Missouri, / Nu laud nimic, / Nici din arta si din altceva / pana cand nu voi fi bine stapanit / de dublul acestui fluviu/ de parfumul preriilor din vest / si pana cand nu le voi canta din nou". Acest "duh al fluviului", acest zeu al locurilor trebuie sa patrunda pana in ultima fibra a fiintei lui, pana la ultima celula, pana la ultimul atom; poetul vrea sa prinda in poemul sau acel ritm vesnic al locului in care se gaseste trupul sau, toata istoria acelui spatiu.
Cum trec pasiunile omenesti, tot la fel si poezia. In adolescenta am prins pasiune pentru porumbei. Intr-o zi, un vecin, mi i-a prins pe toti, le-a taiat cu un cutit aripile si i-a aruncat peste gard in curte. Si asta pentru ca ii murdareau acoperisul!
Iar pe la 21-22 de ani, m-am apucat de poezie. Si singura schimbare pe care o constat in viata mea e ca duminica in loc sa ma duc la hala de pasari, citesc revistele literare.
De cate ori n-am visat si am ramas doar cu visul si cum visele nu se implinesc decat in vis, nu-mi ramane decat sa visez si de acum inainte si sa-mi implinesc visul din vis cu un alt vis… De cate ori n-am visat sa-mi deschid un mic atelier, o dugheana intr-un gang, o ghereta de tabla cu o imensa firma deasupra: REPARAM POEZII. I-am si sugerat chiar ceva de acest gen pe vremuri distinsului poet Corneliu Sturzu, fostul redactor sef al revistei „Convorbiri literare", tariful de cuvant urma sa fie in jur de 50 de lei, nu mai mult. Ma si vedeam trebaluind sub o firma vestejita: ATELIER DE REPARAT POEZII PENTRU NUNTI, BOTEZURI SI ALTE OCAZII FESTIVE, DANILOV & BRUMARU (Orar zilnic 8-21). La intrare pe Lapusneanu, un chiosc negru, cu dungi aurii. In fata lume si iar lume (chelneri, macelari, bisnitari, zarzavagii etc., etc. agitand manuscrise in mana), si, in sfarsit, soseste si poetul, Marele Maestru, usor schiopatand de piciorul stang. Isi pune ochelarii pe nas si, la orele opt fix incepe, pana una alta, sa-si corecteze propriile sale texte. Lumea face scandal, Marele Maestru incapatanat, orgolios, adancit in lucru, nu baga in seama pe nimeni.
Despre Suflete la second hand… Sufletele care anima trupurile noastre au mai cunoscut si alte "experiente" sau existente. El a mai animat si alte trupuri. Nu se stie care anume. Au mai fost "purtate". Noi le-am achizitionat de la Second hand. Ele se prabusesc in noi ca intr-o groapa plina de pacate. Aici, in aceasta lume, e infernul, si aici e si izbavirea. Ce urmeaza dincolo nu stim. Existenta e amestec hibrid intre idee si fapta, intre perfectiune si imperfectiune, intre tendinta si teama, intre carne si spiritualitate. Intre rational si irational. Intre divin si omenesc. Intre poezie si neant. Daca am avea suflete "la prima mana" am trai in paradis. Suflete la second hand au avut, din pacate, si Dante, si Shakespeare, si Goethe, si Puskin, si Eminescu, si Napoleon, si Alexandru Macedon, si Caesar, si toate spiritele mari care au ramas in istoria omenirii. Aceasta conditie au depasit-o doar profetii, Iisus, Budha, Mahomed, care si-au reinnoit sufletele, incercand sa indrepte popoarele pe calea spirituala. Omenirea va trebui sa se "caiasca" secole si secole, milenii si milenii pentru a-si depasi conditia de existenta sa de "second hand" si a pasi intr-o alta etapa, care duce spre dumnezeire. Aceste suflete la second hand atarna pe umerii nostri ca un lest si ne impiedica sa ne inaltam, sa devenim fiinte pur spirituale. Prapastia carnii ne trage mereu inapoi, spre starea de pacat.
In spatele fiecarui scriitor de succes american lucreaza douazeci-treizeci de oameni. Astfel, scriitorul devine o "intreprindere" producatoare de profit (material si spiritual). El dispune de secretari, de manageri, de computere, iar in cazul in care produce best-seller-uri in serie, are angajati o armata de "negri’ care scriu sau completeaza ceea ce scrie el. De cele mai multe ori, el nu exista decat ca marca: marca a fost aplicata deasupra produsului finit si astfel a aparut un nou roman al, sa zicem, lui James Clavel, John Fowles, Eric V. Lustader sau un nou roman al lui J. K. Rowning, autoarea celebrului Harry Poter. Aparitia cartii este precedata de o intensa mediatizare. Apar recenzii in ziare importante, cartea este comentata la diferite posturi de radio si tv. etc., etc. Masina de propaganda nu se opreste aici. Dupa editare, se trece la o alta etapa: ecranizarea. Iar dupa ecranizari apar o serie de produse tip care poarta sigla operei. Produse Harry Potter, de pilda. Scriitorul de best-seller-uri se adapteaza cerintelor pietei. Iar piata, la randul ei, se adapteaza la noua realitate (fictiune) produsa de autor. Se creeaza astfel, o relatie de interdependenta dintre autor si masa cititorilor. Subconstientul colectiv cere un anumit produs literar. Scriitorul intuieste care sunt cerintele publicului si vine in intampinarea lor.
Autorii de succes americani sau occidentali scriu pe banda rulanta. Foarte rar produc si ceea ce se cheama unicat. Adica opera artizanala. Computerul ii ofera autorului toate datele necesare pentru scrierea unei carti. Prin intermediul sau, best-seller-istul poate naviga in "spatiu" si "timp". Actiunea cartii se poate desfasura in orice loc de pe mapamond, pentru ca "mapamondul" se afla inmagazinat in memoria computerului. Documentarea se face de la masa de scris. Actionand mouse-ul sau tastatura.
Putem condamna o astfel de tendinta in literatura? Sau mai bine zis, un astfel de mod de-a scrie literatura? De ce!? E posibil sa avem o imagine romantica (si depasita) despre munca scriitorului. In fond, de ce scriitorul ar trebui sa se multumeasca sa fie doar un mic "mestesugar", care lucreaza opere unicat? De ce autorul nu poate sa fie "un grup", un "oficiu", un "atelier"? De ce sa se limiteze la o munca solitara, cand epoca informationala, ii ofera posibilitatea de-a scrie in serie, epuizand toate variantele posibile ale unui stil si ale unei viziuni literare? Munca in grup poate avea si ea avantajele ei. De ce trebuie sa vedem aici o degradare a actului creatiei? Oare n-ar putea apare un "grup" "Kafka" sau "Joyce"? Sau chiar "Rilke"? De ce doar Sandra Brown?!
