Distributismul (I)

Este greu sa analizezi o doctrina economica, mai ales cind ea nu exista. Este vorba despre asa-zisul distributism, propus mai intii de catre autorii britanici G.K. Chesterton si H. Belloc, la inceputul secolului trecut, ca si de taranistul Ion Mihalache la noi si reiterat recent intr-o antologie intitulata Economia Libertatii. Renasterea Romaniei profunde, coordonata de catre John Ch. Medaille si Ovidiu Hurduzeu si editata de Editura Logos, Bucuresti, 2009. Interesant poate fi faptul ca ambele pusee ale acestei doctrine s-au inregistrat in perioade de criza globala, cind dezbaterea de idei despre mersul economiei si al societatii e mai vie decit in mod obisnuit, cautindu-se fagase noi.

Evidentiam si eu intr-un articol faptul ca dintre cele patru sfere ale reproductiei sociale: productie, repartitie, schimb si consum, in ultimii 200 de ani, distributia sau repartitia resurselor a devenit ratusca cea urita, adica aspectul cel mai neglijat. Am devenit foarte productivisti, foarte consumatoristi, schimbul face legatura dintre cele doua, dar repartitia resurselor si, desigur, a veniturilor, a devenit extrem de egalitara, creindu-se o prapastie intre o elita superbogata si o multime supersaraca, intre ele existind tousi in societatile dezvoltate celebra clasa de mijloc, middle class, care e majoritara, detine venituri medii si da stabilitate respectivelor societati. In tarile emergente aceasta clasa de mijloc, pe care o remarca prima data Alexis de Tocqueville in Descoperirea Americii, lipseste sau e in formare, inegalitatile si deci conflictele fiind aici tot mai dureroase..

Autorii nostri nu ne spun nimic despre aceasta clasa de mijloc, preferind sa ne anunte inca de pe coperta (in spaniola!…) ca sistemul capitalist nu functioneaza, vorbind deja despre o lume post-capitalista si adoptind teoria marxista a luptei de clasa, a mecanismului intrinsec prin care cistigurile se concentreaza in tot mai putine miini, iar pierderile se periferizeaza, se socializeaza. Or, autorii clasici, ca Adam Smith, David Ricardo, John Stuart Mill, J.B. Say si altii, au analizat foarte atent sfera repartitiei, subliniind faptul ca o repartitie corecta echivaleaza practic cu un plus de productie, deci de consum etc. Este adevarat ca la ei aceasta repartitie era lasata aproape integral in seama pietei libere si este la fel de adevarat ca logica pietei conduce la monopol, capitalurile s-au concentrat si societatea s-a polarizat. Dar, iarasi un bemol: exista in tarile civilizate legi antitrust si institutii antimonopol insarcinate tocmai cu prezervarea conditiilor concurentei. Spre pilda, acum citiva ani, celebrul Microsoft a fost spart in trei entitati, pentru ca devenise un cvasi-monopol pe piata de software.

Promotorii distributivismului doresc un nou agrarianism, o intoarcere la ferma individuala, ca si la mica intreprindere, la comunitate si la accentul pus pe reatiile intra- si inter-comunitare. Premisa lor este ca "piata libera si capitalismul sint incompatibile", deoarece capitalismul ar face tot mai prezenta interventia indezirabila a statului in economie. Acesti autori constata falimentul neoliberalismului si neoconservatorismului, al mainstream-ului economic si critica in stinga si in dreapta pe toata lumea, considerind ca "sistemul capitalist restringe piata libera ca si socialismul". Ceea ce propun ei este o intoarcere la mica proprietate, subsidiaritate, solidaritate, ca si o remoralizare a sistemului economic printr-o "economie a persoanei si daruirii".

Suna foarte frumos, dar nu ni se spune si cum s-ar putea realiza toate acestea. Cum sa redistribui, de pilda, marea proprietate? Ceea ce ni se propune este, cred eu, o forma de cooperatism, care a mai facut valuri la noi tot la inceputul sec. al XX-lea, pe vremea lui Gromoslav Mladenatz, si care functioneaza si astazi foarte bine, mai curind la nivel regional si in anumite domenii, in tarile scandinave, in Elvetia si in mult repetatele exemple din Italia (Emilia Romana) si Tara Bascilor, cu cooperativa Mondragon, in Spania. Majoritatea autorilor fac si trimiteri la enciclici papale, sugerindu-ne o miscare de sorginte catolica, spatiu in care a luat nastere si crestin-democratia.