Dl Relu Fenechiu si casa Weitzsecker

Daca am observat corect, cititorii nu se dau in vint dupa articolele referitoare la Iasii de altadata. S-ar parea (e posibil sa ma insel insa!) ca trecutul urbei noastre nu ne (prea) intereseaza. Modul cum se infatiseaza edificiile ridicate acum un secol sau doua, ruina melancolica in care se afla de ani buni "Baia comunala" (Feredeul turcesc), aspectul sordid al strazii Cuza Voda ne intereseaza si mai putin. Pentru mine, o atare "neutra" atitudine ramine profund misterioasa. Putini cititori comenteaza pe forum astfel de articole (in care exceleaza neobositul domn Constantin Ostap). Din cite mi-am dat seama, ei sint si foarte tineri… Indiferenta si tacerea lor seamana, cu siguranta, cu indiferenta si tacerea mea, foarte relaxate, din vremea studentiei. Si eu am pacatuit, asadar.

Cu toate acestea, imi amintesc uimirea cu care am intilnit intr-o carte a filosofului si logicianului polonez Tadeusz Kotarbinski, intitulata "Tratat despre lucrul bine facut", o trimitere la Iasi. Marele filosof cita cu precizie una din inscriptiile de linga "cismelele siameze" de la Sfintul Spiridon. El, specialistul polonez in "praxeologie" si logici "paraclasice", locuitor al Cracoviei, stia mai multe despre oras decit ieseanul (nascut, iar nu facut) care s-a intimplat sa fiu… Totusi, uimirea mea nu s-a transformat atunci intr-o pasiune fata de istoria Iasilor, cum s-ar fi cuvenit. Pasiunea (cita e!) a venit mai tirziu.

Credinta mea e ca articolele despre aspectul intristator al Trei Ierarhilor (e inadmisibil ca acest splendid monument sa se afle de aproape 20 de ani sub schele), ori despre casa in care a locuit G. Calinescu, in stradela Ionescu (citi stiu oare unde se afla?) ar avea un impact simtitor mai puternic asupra autoritatilor, daca ar fi insotite de atentia si sprijinul cititorilor. Mi se pare o curiozitate imposibil de explicat sa acorzi mai multa atentie unui text cu privire la pataniile "recente" ale eseistului H.R. Patapievici decit unuia care se refera la casa in care G. Calinescu a scris mari parti din "Enigma Otiliei" si din "Istoria literaturii…". Nu sint un om care traieste in trecut, pacatele mele… Nu sint un fanatic al ruinelor. Si nu am spus niciodata ca orice piatra care are o vaga legatura cu istoria urbei ar trebui, negresit, pastrata la muzeu, in virtutea unei pretinse valori sentimentale. Nu acesta e modul corect si cinstit de a-ti iubi orasul. Pe de alta parte, indiferenta unanima cu care a fost intimpinat anuntul darimarii hanului Ilie Armanu – edificiu in care a locuit o vreme si Mihai Eminescu – e, fireste, deconcertanta. S-a gasit la momentul acela (prin 1998) cineva, un jurnalist istet foc, care a pretins ca aceasta demolare subita (pentru a face loc parcarii de la extraterestra Catedrala catolica) este un act inaltator – chiar sublim – si o reparatie a moralitatii publice, pentru motivul ipotetic ca, o vreme (inainte de venirea comunistilor), numitul han ar fi fost frecventat (si) de prostituate. Informatia jurnalistului nu e sigura.

De un lucru sint, totusi, foarte sigur: strainul care calca in Iasi nu va merge glont sa admire zidiri postmoderne, precum "World Trade Center", Universitatea "Petre Andrei" sau Ateneul din Tatarasi (asezaminte care au, nimic de zis, o certa utilitate), ci bisericile Sf. Nicolae Domnesc, Golia sau Trei Ierarhi. Si daca acest strain a auzit de Eminescu, va cere, bineinteles, sa i se arate cladirea (cladirile) in care a locuit si a scris poetul. Caci asa a fost el invatat de acasa. Daca e austriac, stie din scoala ca Sigmund Freud a locuit intr-un bloc masiv din Viena si ca apartamentul lui poate fi vizitat si in zilele noastre. Revenind la locurile frecventate de Eminescu, voi spune ca nu prea mai exista, cu exceptia notabila a Bojdeucii lui Creanga si a Casei Pogor (unde nu a locuit efectiv). Hanul Ilie Armanu a facut loc unei prea-cuvioase parcari de limuzine duhovnicesti!

S-a pus jos (intr-un scop nedefinit) si vestita casa Weitzecker, care a adapostit un pension foarte cautat in epoca si in care acelasi Mihai Eminescu obisnuia sa asculte muzica executata la clavir. S-a pus jos de mai bine de un an, dar nu s-a ridicat nimic pe locul ei, acoperit, deocamdata, cu o vegetatie agresiva, de un stat de om. Am scris cindva o nota despre acest profund mister: ce rost a avut sa darimi casa, daca nu ridici nimic in loc? Am cerut smerit autoritatilor o explicatie. Fara nici un folos.

Tocmai de aceea, cer si Domniilor Voastre, mult iubitii mei cititori, ajutorul…

P. S. Mi-am permis rindul trecut sa fac o nevinovata ironie la adresa dlui Relu Fenechiu. Acesta a marturisit nu demult, intr-un acces de suprema modestie si sinceritate, ca ar fi putut deveni oricind ministru in actualul cabinet Tariceanu. Dar ca va fi cu siguranta ministru dupa alegerile din toamna (daca va voi Dumnezeu, care e un liberal convins, dupa cum bine se stie). Un cititor grabit a citit la propriu enuntul meu cu privire la "viitorul ministru liberal" si m-a mustrat pentru partinire. Il anunt resemnat ca, din principiu, nu laud (si nici nu voi lauda vreodata) vreun politician bastinas. Fie el insusi admirabilul, venerabilul, ilustrul, distinsul, senzationalul domn Fenechiu…