Dumnezeu, femeia si extraterestrii

Dupa ce ne-a explicat ca nu exista Dumnezeu si ne-a avertizat sa luam seama la extraterestri, la 70 de ani, marele fizician S. Hawking descopera „cel mai mare mister al Universului" (conform unui interviu din New Scientist), la care zice ca se gindeste cit e ziua de lunga: femeia. Acum inteleg altfel si pictura lui Balasa din aula Universitatii. Nu cred ca Hawking o cunoaste, dar iata ca pictorul roman l-a premers pe marele fizician britanic sau, cel putin, e vorba despre inca un caz de sincronicitate a ideilor.

Am, insa, citeva probleme cu cel mai mare fizician de la Einstein incoace, caruia i-am citit doar cartile de popularizare a stiintei, ca si pe cele ale confratilor sai J. Tipler, D. Bohm, sau ale celebrilor matematicieni H Penrose si I. Stewart, eu nefiind un specialist in domeniu. In primul rind, sistemul lui Hawking este unul pur stiintific, iar stiinta nu e tocmai cea mai buna cale de a-l intui pe Dumnezeu. E in noi ceva mai profund, chiar decit noi insine, cum spunea cineva. Istoria stiintei e plina de erori si de presupozitii (axiome) care partializeaza si subiectivizeaza cimpul cunoasterii. Cel mai recent exemplu este chiar cel al lui Einstein, care introdusese celebra limita a vitezei luminii in vid, ce sta la baza intregii teorii a relativitatii si care este contrazisa acum prin experimentele de la CERN. Marturisesc ca mi se parea si ilogic sa explici un univers infinit cu ajutorul unei astfel de variabile finite, limitative. Avem de-a face, inca o data, cu un caz particular, iar fizicienii relativisti au perfectionat o suta de ani un adevar partial si relativ. Timpul si dezvoltarea cunoasterii in general par, mai curind, sa dea dreptate lui Niels Bohr si scolii de la Copenhaga, promotoarea fizicii cuantice, cu care Einstein nu era de acord. Or, Hawking il continua pe Einstein, ajungind desigur mai departe, la Universul in mai multe dimensiuni, gauri negre, stringuri s.a. Sistemul sau, bazat pe axiomele einsteiniene, devine atit de rotund, incit autorul crede, spre deosebire de marele sau inaintas, ca nu mai are nevoie si de „variabila Dumnezeu", cum o numea Leibniz, si-l elimina pe Creator din Univers, cum o facuse Nietzsche altadata in filosofie. Dupa parerea mea, ambele cazuri tin de o patologie umanista. Humain, trop humain.

Pierzindu-l pe Dumnezeu, Hawking ii gaseste, in schimb, pe extraterestri, despre care pare a sti mai multe, inclusiv despre bolile pe care le transmit. Sint curios cum arata demonstratia sa stiintifica privind existenta si nivelul de dezvoltare al acestora. Vaticanul poate sa le afirme existenta, eu – ca simplu muritor – sau politicianul Cirlan de asemenea, dar un om de stiinta care se respecta trebuie sa-si sustina afirmatiile cu argumente irefutabile. Mi se pare ca, in acest caz, stiinta a devenit prea populara, mai populara decit insusi politicianul Cirlan.

A treia problema priveste acest „cel mai mare mister al Universului", eternul feminin. E bine spus ca e un mare mister si, ca orice mister, e bine sa ramina asa. Sper sa nu ne trezim si in acest caz cu vreo noua explicatie stiintifica. Mie, doctrina mariana din crestinism imi este suficienta, fara sa consider ca am epuizat cumva subiectul. Altminteri, asistam la o emergenta a arhetipului feminin, al Marii Mame, aflata la un nou inceput, intr-o faza agresiva, amazoniana. Astfel, insasi cunoasterea „obiectiva" se feminizeaza, intrind intr-o faza a ubicuitatii lucratoare, intr-o damnatio a orbirii.

Totusi, inclin sa vad si aici, la Hawking, ceva patologic, o lupta intre un creier genial si un subconstient al unei persoane cu dizabilitati, care nu stiu cum a cunoscut femeia. E, in acelasi timp, si multa inocenta aici si o mare sensibilitate si sinceritate, pentru ca el intuieste misterul feminin si probabil il si intelege mai bine decit cei mai multi dintre noi, disimulat in avataruri mai subtile decit cel al factologiei pure. Sigur, patologia e un diagnostic, si nu un remediu, ea isi cauta explicatii stiintifice si metafizice dincolo de realul concret si inclinind prea mult balanta in disputa arhetipala dintre femeie si barbat, adica dincolo de argumentul teologic al pierderii centrului, al androginitatii.

Jung spunea ca sensul e intotdeauna mai tinar decit evenimentul, dar in acest caz mi se pare ca se cauta un sens in lipsa unui eveniment. Se intrevede Freud. Stiinta a irationalului, a pulsiunilor inconstientului, analiza psihicului uman are numeroase raspunsuri la intrebari pe care fizicianul probabil ca nici nu si le-a pus, dar nici o pretentie ca spune adevarul ultim. Oricum, cred ca pentru un psiholog ar fi un caz deosebit de interesant. Si mai cred ca stiintele omului sint, in fond, imitatio religii, legate ombilical de tema destinului si, in particular, de problematica mintuirii.

Dar insasi aceasta incercare de psihizare reprezinta tot un aspect al „feminizarii cunoasterii «obiective», o inductie a arhetipului Feminin in ascensiune", cum afirma Coriolan Babeti, in Istoria ca arena a disputei arhetipale, Curtea Veche, Bucuresti, 2011, p.65. C. Noica inca profetea revenirea matriarhatului. in lumea asta dezvrajita, insa si misterul feminin a fost uitat si e meritul lui Hawking ca ni-l aduce in atentie. Dar el reprezinta, totusi, doar o jumatate a fiintei umane, Eva, cea abisala, pulsionala, emotionala, jumatatea inimii, daca vreti. Idealul este insa unitatea, intregul, ceea ce presupune fuziunea contrariilor, depasirea alteritatii in Unu. Deci, pina la urma, in divinis, Misterul e Omul. Cel dupa chip si intru asemanare cu Creatorul, si nu cu extraterestrii.